Canicula şi seceta, motivele principale ale deficitului de apă din Bulgaria

Seceta gravă este principala cauză a deficitului de apă potabilă din Bulgaria. 2024 a fost al treilea an consecutiv secetos şi cu temperaturi ridicate, iar luna iunie a acestui an a fost cea mai călduroasă din ultimii 90 de ani. Cantităţile de apă din nordul Bulgariei au scăzut cu 87% faţă de anul trecut. Acestea sunt concluziile întrevederii dintre ministrul interimar al dezvoltării regionale, Violeta Koritarova, ministrul mediului, Petăr Dimitrov, ministrul energiei, Vladimir Malinov, şi ministrul economiei, dr. Petko Nikolov, care au discutat problema legată de criza apei. A fost analizată şi situaţia privind restricţiile în furnizarea apei potabile impuse în anumite localităţi. Pentru a face faţă problemelor şi pentru a minimiza efectele negative pentru populaţie, continuă activitatea în regim de avarie a tuturor structurilor statului, în coordonare cu autorităţile locale. A fost creat un grup de lucru cu experţi din toate ministerele de resort, care va fi şi un centru de coordonare pentru a obţine o mai mare eficacitate a eforturilor comune ale instituţiilor. Acesta va decide atât măsuri pe termen scurt, cât şi pe termen lung, ca parte a unei politici naţionale de soluţionare a problemei privind aprovizionarea cu apă a populaţiei şi irigarea culturilor agricole. Grupul de lucru va avea drept scop propunerea de soluţii concrete pentru îmbunătăţirea eficienţei şi controlului, asigurarea surselor de apă de rezervă şi prioritizarea construirii sau reabilitării lacurilor de acumulare strategice care să asigure aprovizionarea cu apă a ţării pentru a face faţă schimbărilor climatice, în anii următori. (www.dariknews.bg – 22 august)/ddaniela/atataru

RADOR RADIO ROMÂNIA (22 august)