11.500 de pensionari, nemulţumiţi în urma primirii deciziilor de pensionare, s-au adresat până acum autorităţilor. Preşedintele Casei Naţionale de Pensii Publice, Daniel Baciu, a declarat la o conferinţă de presă că în 1.090 de cazuri se impune revizuirea deciziilor de recalculare, reprezentând un mic procent din cele aproape 4,6 milioane de decizii emise în prezent. Daniel Baciu a mai spus că restul pensionarilor care au cerut caselor teritoriale de pensii informaţii suplimentare au primit toate lămuririle necesare. Noua lege a pensiilor este cea mai amplă reformă care s-a făcut vreodată în sistemul public, iar autorităţile au urmărit să se facă dreptate în rândul pensionarilor, aplicând aceeaşi formulă de calcul tuturor, respectând un principiu de bun simţ: la contributivitate egală – pensii egale în plată, a mai spus şeful Casei Naţionale de Pensii Publice./astanimir/denisse
(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 23 august)