ISIS a revendicat atacul din vestul Germaniei

Gruparea jihadistă Stat Islamic (ISIS) a revendicat sâmbătă un atac cu cuțitul în orașul german Solingen, atac soldat cu moartea a trei persoane și rănirea altor opt persoane. Poliția a reținut un adolescent de 15 ani care ar putea avea legătură cu atacul, însă autorul era încă în libertate sâmbătă. Descriindu-l pe bărbatul care a comis atacul drept un „soldat al grupării Stat Islamic”, gruparea militantă a afirmat într-o declarație pe contul său Telegram: „El a efectuat atacul ca răzbunare pentru musulmanii din Palestina și de pretutindeni”. ISIS nu a furnizat, însă, nicio dovadă pentru afirmația sa și nu a fost clar cât de strânsă este relația între atacator și grupare. Hendrik Wuest, premierul landului Renania de Nord-Westfalia, a descris atacul de vineri seara din timpul unui festival din oraș drept un act de teroare. „Acest atac a lovit în inima țării noastre”, a spus Hendrik Wuest reporterilor. Poliția a lansat o vânătoare de oameni pentru a-l prinde pe atacator, iar ministrul germande interne Nancy Faeser a declarat că autoritățile fac tot posibilul pentru prinderea atacatorului. Atacul a avut loc în Fronhof, o piață din orașul Solingen din vestul Germaniei, unde cântau formații live în cadrul unui festival care marca cea de-a 650-a aniversare a orașului. Markus Caspers, un oficial din cadrul biroului procurorului public din Duesseldorf, a declarat că autoritățile tratează atacul ca pe un posibil incident terorist, deoarece nu există niciun alt motiv cunoscut, iar victimele nu par a avea legătură între ele. Un oficial al poliției, Thorsten Fleiss, a declarat că atacatorul părea să vizeze gâtul victimelor sale. „Autorul trebuie să fie prins rapid și pedepsit în cea mai mare măsură a legii”, a declarat cancelarul Olaf Scholz într-o postare pe X. Poliția a izolat piața sâmbătă, iar trecătorii au pus lumânări și flori în afara barierelor. „Suntem plini de șoc și durere”, a declarat jurnaliștilor primarul orașului Solingen, Tim-Oliver Kurzbach. Un muzician german care poartă numele Topic a declarat că tocmai cânta pe o scenă din apropiere când a avut loc incidentul. A fost informat despre ceea ce s-a întâmplat, dar i s-a cerut să continue să cânte „pentru a nu provoca un atac de panică în masă”, a postat el pe Instagram. În cele din urmă, i s-a spus să se oprească și „din moment ce atacatorul era încă pe fugă, ne-am ascuns într-un magazin din apropiere în timp ce elicopterele poliției circulau deasupra noastră”, a scris Topic. Autoritățile au anulat restul festivalului de weekend. Înjunghierile și împușcăturile fatale sunt relativ rare în Germania. Guvernul a declarat la începutul acestei luni că dorește să înăsprească normele privind cuțitele care pot fi purtate în public prin reducerea lungimii maxime permise. În iunie, un polițist în vârstă de 29 de ani a fost înjunghiat mortal în Mannheim în timpul unui atac asupra unor demonstranți de dreapta. În alt incident, petrecut în 2021, mai multe persoane aflate într-un tren au fost înjunghiate de un atacator. Ministrul de interne din Renania de Nord-Westfalia, Herbert Reul, a vizitat scena crimei din Solingen sâmbătă dimineață şi a spus reporterilor că a fost un atac țintit asupra vieții umane. Solingen, bine cunoscut pentru industria sa de fabricare a cuțitelor, este un oraș cu aproximativ 165.000 de locuitori. Episodul are loc înaintea alegerilor locale care vor avea loc luna viitoare în trei state, Turingia, Saxonia și Brandenburg, în care Alternativa pentru Germania (AfD), formațiune de extremă dreapta antiimigrație, are șanse de câștig. Deși motivul și identitatea atacatorului nu au fost cunoscute, un candidat de top al AfD pentru una dintre alegerile de stat, Bjoern Hoecke, a profitat de atacul de vineri, postând pe X: „Chiar vreți să vă obișnuiți cu asta? Eliberați-vă și puneți capăt acestei nebunii a multiculturalismului forțat”./mbaciu/asalar

(REUTERS – 24 august)