Sâmbătă, 24 august, se împlinesc 140 de ani de la moartea lui Carol Davila, medic şi farmacist român de origine franceză, întemeietorul Facultăţii de Medicină din Bucureşti, în prezent Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”, prima instituţie de învăţământ superior medical din ţara noastră.
La 8 aprilie 1828, se năştea, la Parma, în Italia, Carlos Antonio Francisco d’Avila mai cunoscut drept Carol Davila, medic şi farmacist român de origine franceză, întemeietor al Şcolii Naţionale de Medicină şi Farmacie.
A crescut la Frankfurt pe Main, fiind sub îngrijirea bunicii lui, doamna Bethmann-Hollweg.
În perioada 1843-1845, Carol Davila a efectuat un stagiu în spiţeria farmacistului Leon Le Sant din Nantes, iar în 1845 s-a mutat la Angers, pentru a continua practica farmaceutică în oficina lui C.S. Ollivier.
La 12 aprilie 1847 îşi ia examenul de bacalaureat în litere, la Angers, iar la 1 noiembrie 1847 se înscrie la Şcoala de medicină din Angers.
În anul 1848 a câştigat concursul pentru ocuparea unui post de asistent la catedra de anatomie, fiind însărcinat cu conducerea lucrărilor practice de disecţie.
A realizat stagii de extern şi intern la Spitalul Hôtel-Dieu, rezervat bolnavilor săraci, iar în vara anului 1849 participă la o misiune privind combaterea epidemiei de holeră care izbucnise în comunele Champigné şi Cherré, din departamentul Maine-et-Loire.
La 26 decembrie 1849 obţine o medalie de argint ”drept recompensă a zelului şi devotamentului dovedit în cursul ultimei epidemii de holeră”.
La 13 iunie 1850, îşi ia şi bacalaureatul în ştiinţele fizice, apoi îşi continuă studiile la Facultatea de medicină din Paris.
În anul 1853, domnul Ţării Româneşti, Barbu Ştirbei, are iniţiativa angajării unui medic în serviciul sanitar al oştirii române, fiind solicitat Carol Davila, care a acceptat postul oferit.
La 13 aprilie 1853, Davila devine medic-şef al spitalului militar şi medic-şef al armatei Ţării Româneşti.
Vastele sale cunoştinţe dobândite în medicină îl ajută să rezolve câteva cazuri foarte dificile, obţinându-şi un remarcabil renume.
La 10 septembrie 1853, este ridicat de la gradul de ştabdoctor (echivalent cu cel de maior) la cel de oberştabdoctor (locotenent-colonel), iar un an mai târziu, este afectat de o criză de reumatism articular acut.
În anul 1855 a înființat o școală de felceri, iar în 1856 o școală secundară de chirurgie cu program școlar teoretic-liceal și sanitar-militar.
La 6 martie 1856, Barbu Ştirbei a semnat actul pentru organizarea Şcolii de chirurgie de la Spitalul ”Mihai Vodă”, iar în anul 1857, Carol Davila, alături de Nicolae Kretzulescu – cel care obţinuse, la Paris, titlul de doctor în medicină şi deschisese la Spitalul Colţea din Bucureşti, în 1842, o şcoală de mică chirurgie – , a pus bazele învăţământului medical din ţara noastră, înfiinţând, Şcoala Naţională de Medicină şi Farmacie.
În iulie 1858, Carol Davila a fost decorat cu ”Legiunea de onoare” în grad de Cavaler.
După Unirea Principatelor Române, din anul 1859, Davila s-a bucurat de încrederea şi preţuirea domnitorului Alexandru Ioan Cuza, fiindu-i încredinţată conducerea supremă a serviciului sanitar civil şi militar al României. În următorii cinci ani, Davila va realiza reforme remarcabile în domeniu: reunirea administraţiilor sanitare din Moldova şi Ţara Românească, înfiinţarea cabinetelor de arondisment ale medicilor, înfiinţarea consiliilor de igienă şi salubritate ale oraşelor, a înfiinţat noi spitale, a pus bazele presei medicale româneşti, a editat prima ”Farmacopee română” şi, nu în ultimul rând, a pregătit îndelung deschiderea Facultăţii de medicină din Bucureşti.
În anul 1860, pentru aceste realizări, Cuza l-a ridicat la gradul de general.
Sub îndrumarea sa, la 12 noiembrie 1869, se înfiinţează Facultatea de medicină din Bucureşti – prima instituţie de învăţământ superior medical din ţara noastră -, care îşi deschidea cursurile, 10 zile mai târziu, la 22 noiembrie 1869.
În următorii treizeci de ani, Facultatea de Medicină din Bucureşti nu a avut un local propriu, decanatul, biblioteca şi două laboratoare funcţionau în clădirea Universităţii, amfiteatrul de anatomie şi cel de anatomie patologică la Spitalul Colţea, celelalte laboratoare în diferite imobile, pe străzile Brezoianu, Sf. Spiridon, Batiştei.
Lui Carol Davila i se datorează înfiinţarea unor societăţi ştiinţifice – ”Societatea medicală” (1857), ”Societatea de Cruce Roşie” (1876), ”Societatea ştiinţelor naturale” (1876) -, precum şi două reviste medicale – ”Monitorul medical” (1862) şi ”Gazeta medicală” (1865).
Înainte de Războiul de independenţă a avut inspiraţia să doteze ambulanţele în vederea unui efort militar care se preconiza, iar în perioada Războiului pentru independenţă (1877-1878), Carol Davila a condus serviciul militar al armatei, pentru activitatea sa din perioada înfruntărilor militare fiind distins cu ”Steaua României” în grad de Comandor şi cu ”Virtutea Militară”.
Imediat după Războiul de independenţă, odată cu Universitatea din Iaşi, începea şi activitatea Facultăţii de Medicină din localitate, la 1 decembrie 1879, datorită prezenţei în Guvern a lui M. Kogalniceanu şi N. Kretzulescu, precum şi penuriei de cadre medicale de după razboi. De-a lungul timpului, mari personalităţi au marcat activitatea Universităţii de Medicină din Iaşi: Grigore T. Popa, Leon Scully, Petru Poni, C.I. Parhon, Aristide Peride, Ion Ciure, Ludovic Russ, Ernest Juvara, C. Proca, N. Leon, V. Sion, Fr. Reiner, E. Riegler, Al. Slătineanu, I. Tănăsescu, A. Tupa, V. Râşcanu, L. Baliff, J. Niţulescu, O. Franche, Vl. Butureanu, P. Vancea şi alţii.
Lui Carol Davila i se datorează şi înfiinţarea orfelinatului de la Pantelimon pentru băieţi, azilul de surdo-muţi de la Pantelimon şi Azilul ”Elena Doamna”.
În anul 1883, în urma demersurilor făcute de facultate, Ministerul Cultelor și Instrucțiunii Publice a trimis decanatului o copie a planurilor efectuate după cele ale Institutului de Patologie din Innsbruck (Austria), invitând comisia profesorală să accepte un edificiu asemănător. Clădirea, care trebuia să prevadă și dezvoltarea facultății, urma să cuprindă în secții proprii laboratorul de anatomie și sala de disecție cu secția muzeului de anatomie patologică, amfiteatrul comun pentru cursurile teoretice ale facultății, cu săli pentru colecțiile lor speciale și un cabinet propriu fiecărui profesor, cancelaria facultății, bibliotecă, sala de consiliu și locuințe pentru personalul de serviciu.
Davila a eradicat în diferite regiuni ale țării epidemii grave, a călătorit și a inspectat spitale, a participat la Expoziția universală de la Viena din 1873 cu un compartiment medical al României, a avut grijă de copiii orfani. Pe cheltuiala lui s-a editat culegerea de poezii populare a lui Alecsandri, pe care Davila, mare iubitor de folclor, a acordat-o ca premiu elevilor din școliile sale.
Carol Davila a trecut la Domnul la 24 august 1884, la Bucureşti, după o carieră strălucită care a dus la progresul medicinei româneşti.
Clădirea Facultăţii de Medicină a fost ridicată după planurile arhitectului Louis Pierre Blanc (1860-1903), iar sediul principal al instituţiei se află pe Bulevardul Eroilor Sanitari, unde este amplasat Palatul Facultăţii de Medicină.
Construcţia a fost terminată parţial în anul 1901, iar la 1 octombrie, în noul local s-au deschis cursurile şi laboratoarele.
Abia la 12 octombrie 1903, clădirea a fost complet terminată şi a fost inaugurată simultan cu dezvelirea statuii lui Carol Davila, care a fost aşezată în faţa facultăţii, şi a fost realizată de sculptorul Carol Stork, fiind turnată în bronz în atelierele Şcolii de artă şi meserii din Bucureşti. Iniţiativa ridicării unui monument al lui Davila fusese luată în octombrie 1884, în cadrul primului congres medical naţional, care a avut loc la Bucureşti.
Intrarea principală a clădirii, este monumentală, fiind străjuită de coloane ionice, iar interioarele situează edificiul printre cele mai frumoase din Bucureşti.
Subsolul, construit din piatră, este soclul pe care este ridicată clădirea formată din 3 etaje.
Fațada principală, simetrică, este formată dintr-un parter înalt în apareiaj (un mod de dispunere a pietrelor sau cărămizilor unei zidării aparente), în care pot fi observate ferestrele în arc de cerc.
Corpul central, construit în rezalit (o tehnică de zidărie pentru modularea fațadei unei construcții) și înălțat față de cornișa generală, prezintă o colonadă și un fronton bogat ornat. Colțurile fațadei, scoase în față, adăpostesc scările care permit accesul spre etajele superioare.
Fațada dinspre parcul din curtea palatului este desfășurată simetric față de cele două volume masive din capetele acoperite cu cupole și prezintă cinci arce. Intrarea principală prezintă și un portal din piatră sculptată.
Un merit deosebit în realizarea acestei construcţii, precum şi în obţinerea fondurilor necesare îi este atribuit profesorului Thoma Ionescu (1860-1926), fratele lui Take Ionescu (1858-1922), personalitate politică de primă mărime a vremii. Celebrul doctor Thoma Ionescu – creatorul rahianesteziei superioare, considerată în literatura mondială ca o metodă pur românească – , fusese numit profesor al Facultăţii de Medicină din Bucureşti în anul 1895, şi a fost decan al Facultăţii de Medicină şi rector al Universităţii cu întreruperi, în perioada 1906 – 1926.
Alături de personalitatea medicului Carol Davila, printre profesorii care au contribuit la dezvoltarea învăţământului medical românesc în Bucureşti se află Iacob Felix (1832 – 1905, fondatorul şcolii de igienă), Alexandru Marcovici (1835 – 1886, întemeietorul clinicii medicale), Nicolae Turnescu (1819 – 1890) şi Constantin Dumitrescu – Severeanu (1840 – 1930), fondatorii clinicii chirurgicale, Zaharia Petrescu (1841 – 1901, fondatorul terapeuticii medicale) sau Alexandru Sutzu (1837 – 1919, întemeietorul medicinei legale şi psihiatriei).
În anul 1919, după Marea Unire, odată cu înființarea primei universități din Transilvania cu predare în limba română, Universitatea „Dacia Superioară” din Cluj, Iuliu Hațieganu a fost numit profesor și decan al noii Facultăți de Medicină din localitate. El a fost primul dascăl care a ținut cursuri în limba română, întemeind astfel sistemul de învățământ medical superior în limba română la Cluj.
În prezent, atât Universitatea de Medicină şi Farmacie din Bucureşti, cât şi Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central din Bucureşti poartă numele celebrului medic Carol Davila.
La 21 august 2019, Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central ”Dr. Carol Davila” a organizat, cu ocazia aniversării a 157 de ani de la înfiinţarea Corpului ofiţerilor sanitari ai Armatei, o serie de manifestări omagiale, între care un ceremonial religios şi depunere de coroane la mormântul lui Carol Davila, precum şi depuneri de coroane la statuia lui Carol Davila amplasată în incinta Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central ”Dr. Carol Davila”.
Rectoratul Facultății de Medicină și Farmacie “Carol Davila” funcționează în casa doctor Turnescu, celebru medic chirurg, profesor la Facultatea de Medicină, casă aflată pe strada Dionisie Lupu, la nr. 37. Aceasta a fost construită între anii 1893 și 1895, în stil neoclasic, specific lui Albert Galleron, arhitectul care a realizat și planurile Ateneului Român.
Aşa cum a fost încă de la început, timp de 150 de ani, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” se află în topul celor mai bune universităţi româneşti, fiind şi cea mai titrată instituţie de învăţământ superior medical din România.
Aici, sute de generaţii de medici, farmacişti, medici dentişti şi, mai nou, asistenţi medicali şi moaşe cu studii superioare au ieşit de pe băncile acestei instituţii de învăţământ cu un bagaj de cunoştinţe şi abilităţi apreciate în întreaga ţară dar şi în întreaga lume.
