Motto: „Omul bun este inteligent, iar cel rău este, afară de asta, imbecil. Aptitudinile morale şi intelectuale merg împreună” – Jorge Luis Borges
Sâmbătă, 24 august, se împlinesc 125 ani de la naşterea romancierului, poetului şi eseistului argentinian Jorge Luis Borges, unul dintre cei mai importanţi scriitori ai secolului trecut.
Jorge Francisco Isidoro Luis Borges Acevedo s-a născut la 24 august 1899, la Buenos Aires. Mama lui Borges, Leonor Acevedo Suárez, provenea dintr-o familie tradițională uruguayană de origine spaniolă, iar tatăl, Jorge Borges Guillermo Haslam, avocat şi profesor de psihologie, fiu de colonel, provenea dintr-o familie jumătate spaniolă, jumătate britanică.
La scurtă vreme după naştere, călătoreşte alături de familie în Europa.
La vârsta de nouă ani traduce în spaniolă „Prinţul fericit” al lui Oscar Wilde.
Borges a primit meditaţii la domiciliu până la vârsta de 11 ani, în spaniolă și engleză, iar la 12 ani citea deja din Shakespeare.
Tatăl său a renunţat apoi la practicarea dreptului ca urmare a unor grave probleme de vedere.
În anul 1914, familia sa s-a mutat în Elveția, iar Borges a studiat la Collège de Genève, unde a învăţat şi limba franceză şi unde a obţinut bacalaureatul.
În 1917, când a împlinit optsprezece ani, a cunoscut-o pe Maurice Abramowicz și de aici, între cei doi a început o prietenie literară care va dura pentru tot restul vieții lor.
În perioada 1918 – 1921, familia sa locuieşte în mai multe oraşe printre care Lugano, Barcelona, Mallorca, Sevilla și Madrid.
La întoarcerea sa în Argentina, în 1921, după încetarea tulburărilor politice din ţară, Borges a început să publice poezii și eseuri suprarealiste în reviste literare.
La acea vreme, Borges a descoperit scrierile lui Arthur Schopenhauer și Gustav Meyrink, care şi-au pus ulterior amprenta pe creaţia sa.
În anul 1923 Borges, a publicat prima sa colecţie de poezii „Fervor de Buenos Aires”.
A fost cofondator al publicaţei Proa, care a apărut între 1924 şi 1926, apoi principalul colaborator al publicaţiei Sur, înfiinţată de prietenul său Victor Ocampo, cea mai importantă revistă literară argentiniană a anilor ’30.
În 1935 publică prima carte de eseuri „Historia universal de la infamia”, de fapt un amestec de nuvele şi eseuri non-ficţiune.
În anii următori, el a servit ca şi consilier literar pentru editura Emecé Editores, iar în perioada 1936-1939 a scris articole săptămânale pentru publicaţia El Hogar.
În 1937, se angajează, cu ajutorul prietenilor, ca prim-asistent la Biblioteca Municipală Miguel Cané, chiar dacă vederea sa începuse să slăbească, apoi tatăl său moare, o tragedie cumplită pentru Borges, având în vedere apropierea celor doi. Spre finalul acelui an, el suferă un traumatism cranian sever în urma căruia face septicemie, se zbate între viaţă şi moarte, dar cu ajutorul doctorilor sănătatea sa se reface.
În mai 1939 apare prima sa povestire de după accident, „Pierre Menard, autor of Quixote”, care include una dintre lucrările sale cele mai cunoscute „Menard” care analizează natura autorului precum și relația dintre autor și contextul său istoric.
Prima sa colecție de povestiri scurte, „El Jardin de Senderos que se bifurcan”, apare în anul 1941, iar ulterior devine lector public.
Avea să fie concediat în anul 1946 de regimul lui Peron, căpătând în schimb un post mult mai „important”: acela de inspector de păsări în piaţa centrală a oraşului, ofertă pe care a respins-o, nu fără a se amuza.
Din anul 1946, Borges s-a ocupat de editarea unei reviste academice, Los Annales de Buenos Aires, iar în anul 1955 a fost numit director al Bibliotecii Naționale publice și profesor de literatură engleză la Universitatea din Buenos Aires.
După răsturnarea prin lovitură de stat a președintelui Juan Domingo Perón, în 1955, Borges a sprijinit eforturile de a curăța guvernul argentinian şi poziţiile cheie din societate de adepţii acestuia.
În anul 1956, primeşte primul dintr-o lungă serie de doctorate onorifice, cel al Universităţii din Cuyo, iar în 1957 a primit Premiul Național pentru Literatură.
Problemele de vedere începuseră să ia amploare, iar aproape de vârsta de 60 de ani a rămas complet orb, afecţiune provocată de un defect congenital, care afectase mai multe generaţii ale familiei sale. El nu a învățat alfabetul braille, oamenii de știință sugerând că orbirea lui progresivă l-a ajutat pentru a crea simboluri literare inovatoare datorită imaginației.
În 1961, el a intrat în atenția lumii atunci când a primit premiul „Prix International”, împreună cu Samuel Beckett, în acelaşi an având loc şi primul său turneu de conferințe în Statele Unite ale Americii.
În anul 1962, două antologii majore ale scrierilor lui Borges au fost publicate în presa de la New York: „Ficciones” și „Labyrinths”.
A urmat publicarea volumelor „El libro de los seres imaginarios” – în 1967, „El informe de Brodie” – în 1970, și „El libro de arena”, în 1975.
În anul 1967, Borges s-a căsătorit cu vechea sa prietenă Elsa Astete Millan, care rămăsese de curând văduvă, iar apropiaţii opinau că mama sa, care avea deja 90 de ani a dorit să găsească pe cineva să aibă grijă de fiul ei rămas fără vedere. Dar căsătoria a durat mai puțin de trei ani, iar Borges s-a mutat din nou cu mama sa, alături de care a trăit până la moartea ei, la vârsta de 99 de ani.
În această perioadă Borges primeşte numeroase premii, cum sunt Premiul Ierusalim, în 1971, Premiul Special Edgar Allan Poe, în 1976, Premiul Balzan pentru filologie, lingvistică și critică literară, Premiul Mondial Cino Del Duca și Premiul Cervantes (toate în 1980), precum și decoraţia franceză „Legiunea de Onoare”, în 1983.
Deşi s-a spus că ar fi trebuit să primească Premiul Nobel pentru literatură, fiind mai mereu printre nominalizaţi, Borges nu s-a bucurat niciodată de această onoare, pe care cu siguranţă ar fi meritat-o mai mult decât mulţi alţi laureaţi.
A demisionat, în anul 1973, din postul de director al Bibliotecii Naţionale şi s-a dedicat exclusiv scrisului şi conferinţelor.
Din anul 1975 până la finalul vieţii, Borges a călătorit în întreaga lume, fiind de cele mai multe ori însoțit de asistenta sa personală, María Kodama, o femeie de origine argentiniană, cu care se căsătoreşte, în aprilie 1986.
La doar câteva luni după aceea, la 4 iunie 1986, Borges a murit la Geneva, în Elveţia, la vârsta de 86 de ani.
Borges a creat în scrierile sale un univers al ficţiunii rezultat, conform criticilor, din vasta sa cultură, de la literatură la filosofie, de la ezoterism la istorie, de la teologie la dramaturgie. El vedea astfel, în totalitatea manifestărilor intelectuale, căutarea sensului de către omul prins într-un univers fantastic şi infinit, elementul central fiind nu spaţiul, ci timpul, multiplicat în serii temporale. Borges a mărturisit că, încă din copilărie, a fost atras de ideea înfricoşătoare a labirintului, o altă temă importantă a preocupărilor sale existenţiale fiind oglinda, transpusă în reflecţia identităţilor, ambele fiind tratate în opera sa.
În rezumat, tema centrală a operei lui Borges poate fi ”paradoxul bizar de a fi om într-o lume misterioasă și incomprehensibilă”.
