Convorbire telefonică Kassîm-Jomart Tokaev – Vladimir Putin privind pregătirea vizitei de stat a președintelui rus la Astana

Președintele Kazahstanului, Kassîm-Jomart Tokaev, a avut o convorbire telefonică cu preşedintele rus, Vladimir Putin, în timpul căreia au fost discutate aspecte privind pregătirea vizitei de stat a președintelui Rusiei la Astana, a anunţat serviciul de presă al președintelui Kazahstanului. „Cei doi lideri au subliniat necesitatea implementării integrale a acordurilor încheiate anterior la cel mai înalt nivel în domeniile comercial, economic și energetic și au convenit să asigure pregătirea la nivel înalt a vizitei de stat a preşedintelui rus Vladimir Putin la Astana” – se arată în comunicat. Se precizează că șefii de stat au discutat, de asemenea, despre starea actuală și perspectivele cooperării ruso-kazahe. „Președinții au avut un schimb de opinii asupra problemelor actuale de pe agenda internațională, Kassîm-Jomart Tokaev exprimându-şi recunoștința pentru invitația de a participa la summitul BRICS de la Kazan” – a subliniat serviciul de presă. (https://tass.ru/mezhdunarodnaya-panorama/21688791)/ssirbu/dsirbu

www.tass.ru – 26 august