RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (26 august) – Realizator: Nicoleta Turcu – Purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romașcanu, subliniază că nicio pensie nu va scădea, iar problemele apărute în procesul de recalculare a acestor venituri reprezintă o deficiență a Casei Naționale de Pensii. Subiectul a fost discutat astăzi de conducerea PSD, reunită în noua formulă după congresul de sâmbătă.
Lucian Romaşcanu: Există clară decizia, fermă – comunicată pe toate canalele posibile – că nicio pensie nu scade. În cazul celor din Valea Jiului s-a discutat, nicio pensie nu scade, iar în ceea ce privește nevăzătorii, la fel, dânșii vor rămâne în aceeași logică de pensie pe care o au și până acum. În perioada următoare, așa cum a decis premierul, în ședința de Guvern, va exista o comunicare detaliată, printată, care va ajunge în cutia poștală a fiecărui pensionar. Cel mai important mesaj pe care trebuie să vi-l dau în acest moment și îl dau către oameni este că nicio pensie nu va scădea. Ce va urma? O să vedem. Orice lege se poate amenda.
Realizator: Pe de altă parte, Lucian Romașcanu a spus că o guvernare PSD-PNL reprezintă cea mai bună soluție și le cere liberalilor să își tempereze atacurile la adresa social-democraților pentru a nu distruge punțile de legătură între cele două partide./RADOR RADIO ROMÂNIA/ilixandru/atataru