RADOR RADIO ROMÂNIA (27 august) – În semn de omagiu pentru grănicerii secui căzuţi în valea râului Uz în Primul şi Al Doilea Război Mondial, a fost celebrat o slujbă ecumenică în cimitirul militar internațional din localitatea Valea Uzului, judeţul Harghita.
Comemorarea anuală a fost precedată de amplasarea unei cruci comemorative, donată de György János Nagy din Hódmezővásárhely, județul Csongrád, în zona de graniţă Csuklyánka, în memoria Regimentului 10 de Infanterie din Miskolc.
Sándor Birtalan, primarul comunei Sânmartin, – de care aparține și Valea Uzului – a amintit: din 1994, localnicii își cinstesc eroii în data de 26 august, ziua invaziei ruse din 1944. Dar sunt şi persoane care de aproximativ 60 de ani vin să-şi comemoreze camarazii, precum Mihály Bartha, în vârstă de 100 de ani, care a luptat în bătălia de la Valea Uzului. În discursul său, Sándor Birtalan a spus că localnicii se adună aici ca să se roage pentru toți cei care și-au dat viața pentru ei, pentru țară, pentru familiile noastre.
La rândul său, senatorul Barna Tánczos a numit cimitirul drept un „loc sacru” unde s-a „scris istorie” şi s-a asumat lupta împotriva unei forţe mult mai puternice. Barna Tánczos a invocat figuri precum regii şi sfinţii Ungariei – Sfântul Ştefan, Sfântul Emeric şi Sfântul Ladislau – ca exemple de urmat, subliniind că ei au făcut istorie nu doar în lupte victorioase, ci şi în vremuri de pace. În opinia sa, şi cei care participă la comemorare scriu istorie, la fel ca şi comunitatea din Sânmartin care îngrijeşte cimitirul. „Se poate scrie istorie prin campanii, bătălii şi războaie câştigate, dar la fel de important este să scriem istorie şi în timp de pace, când trebuie să demonstrăm puterea comunităţii noastre”, a declarat senatorul.
Deputatul Gábor Hajdu, din judeţul Harghita, a amintit că în perioada august-septembrie 1944 nu doar Valea Uzului, ci şi văile dinspre Ghimeş şi Caşin au devenit cimitire militare. Acesta a afirmat că oriunde te-ai opri în aceste locuri, poţi rosti o rugăciune pentru ostaşii care au căzut aici.
Preşedintele Consiliului Judeţean Harghita, Csaba Borboly, a amintit de provocările anterioare din cimitir și a subliniat că localnicii au rezistat ca un „brad” în faţa acestora, la fel cum au făcut-o şi în trecut, în luptelor anterioare. Crucile de lemn amplasate ilegal de organizaţia Calea Neamului vor fi, de asemenea, îndepărtate din cimitir, a mai spus politicianul.
Comemorarea s-a încheiat cu depuneri de coroane.
În Valea Uzului au avut loc lupte grele în Primul și în Al Doilea Război Mondial. La sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial, trupele sovietice au ajuns, la trei zile după ce România a trecut de partea Aliaţilor, la graniţa Ungariei de atunci, în Valea Uzului, unde grănicerii secui au păzit graniţa. Cei 310 de grăniceri secui, slab înarmaţi, au reuşit doar pentru câteva ore să reţină unităţile Armatei Roşii, dotată cu vehicule blindate. Dintre grănicerii secui doar 70-80 au supravieţuit bătăliei.(MTI – 27 august)/rganciu/asalar