O întreagă familie a murit în urma unui atac rusesc asupra satului ucrainean Izmailivka, regiunea Donețk. Potrivit parchetului regional, pe 28 august, ocupanții ruşi au lansat o bombă asupra satului Izmailivka, lovind o casă. „Întreaga familie a murit sub dărâmăturile casei: părinții de 45 și 53 de ani, precum și fiul lor de 17 ani și fiica de 24 de ani. Cadavrele acestora au fost scoase de salvatori de sub dărâmăturile casei” – se arată în mesaj. Datele preliminare arată că ruşii au lovit locuinţa aruncând asupra acesteia o bombă aeriană ghidată./sdan/dstanesc
(Agenția de presă RBC – 28 august)