Serhi Jadan, unul dintre cei mai cunoscuţi scriitori ucraineni, a participat la filmările unui spot publicitar marca McDonald’s și a anunţat că îşi donează onorariul de un milion de hrivne (circa 21.000 euro, n.r.) unei organizații caritabile și de voluntariat. „Trebuie să spun că iubesc McDonald’s de mult timp. Iar astăzi, când lanțurile de restaurante sunt închise în Harkiv din motive de securitate, McDonald’s a devenit ceva special, fiindcă cele mai apropiate restaurante deschise, aflate în Poltava și Dnipro, sunt percepute acum ca un simbol, nişte insule relativ sigure – cu preocupările zilnice și obiceiurile care ne amintesc de viața normală” – a scris Jadan pe Facebook. Potrivit scriitorului, atunci când a fost abordat de McDonald’s pentru a scrie o poezie pentru o reclamă, a fost imediat de acord. „Evident că poezia nu conţine burgeri și cartofi prăjiți, dar are o plăcintă delicioasă. Mai are amintire, dragoste și tandrețe. Pentru că amintirea este foarte des despre iubire și tandrețe” – a subliniat Serhi Jadan. Scriitorul a adăugat că s-a bucurat să vadă că mulţi oameni au apreciat videoclipul, deoarece, în acest caz, este vorba despre „puțin mai mult decât publicitate”. „Când am acceptat, am avertizat imediat că voi transfera fondurile către ceva caritabil și voluntar, deoarece, pentru mine, acesta nu este un proiect comercial, iar azi chiar avem pe cine să ajutăm. Prin urmare, sunt bucuros să predau această sumă – 1.000.000 de hrivne – (cel mai mare onorariu din viața mea) pe mâini bune pentru cauze bune” – a mai scris Jadan pe Facebook./sdan/denisse
(Agenția de presă UKRINFORM – 28 august)