Cu câteva zile înainte ca țările membre ale Uniunii Europene să își desemneze candidații pentru poziţia de comisar în Comisia Europeană, cunoaștem acum cei mai probabili candidați pentru următorul executiv al UE. Doar opt sunt femei, iar aproape jumătate fac parte din grupul de centru-dreapta PPE. Analizele Euronews au relevat că în fruntea Comisiei Europene, formată dintr-un funcționar din fiecare dintre cele 27 de state membre ale UE, ar putea exista doar opt femei și până la 13 membri din grupul de centru-dreapta PPE. Președinta aleasă Ursula von der Leyen a dat guvernelor termen până vineri pentru a-și desemna candidații, iar țări precum Belgia, Italia și Bulgaria trebuie încă să confirme oficial pe cine vor trimite la Bruxelles. Dar lista celor despre care se știe sau se zvonește că ar fi în cursă sugerează că ar putea avea probleme atunci când, după vară, îi va supune confirmării Parlamentului European – unde PPE domină, dar nu deține o majoritate. Alegerea premierului României, Marcel Ciolacu, este vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu, a declarat premierul Ciolacu jurnaliștilor pe 22 august, confirmând informațiile anterioare ale Euronews România. Victor Negrescu, un eurodeputat socialist educat la Bruxelles, Paris și Bruges, a fost pentru scurt timp ministru al afacerilor europene al României în 2017-2018 și a făcut parte, de asemenea, din comisiile Parlamentului European responsabile pentru educație, afaceri constituționale și bugetul UE. Președintele României, Klaus Iohannis, a fost indicat anterior drept candidat pentru poziţia Ursulei von der Leyen, dar acum se zvonește că vizează un nou post de Înalt Reprezentant al UE pentru Ucraina. Alte nume vehiculate anterior pentru rolul de comisar au fost eurodeputații Siegfried Mureșan și Mihai Tudose. Marcel Ciolacu, el însuși confruntat cu alegeri în noiembrie, și-a exprimat intenția de a negocia pentru un portofoliu economic, dar o decizie trebuie încă să fie formalizată în cadrul coaliției de guvernare.
(EURONEWS – 28 august)
Traducere: Magda Baciu/RADOR RADIO ROMÂNIA