Guvernul ar urma să adopte patru măsuri de sprijin pentru fermieri

Realizator: Mira Gomboș – Patru măsuri de sprijin pentru fermieri ar urma să fie adoptate de Guvern în următoarea perioadă, în contextul secetei prelungite care va duce la producții mai mici în această toamnă. În județul Giurgiu, agricultorii spun că unele ajutoare, cum este cel pentru constituirea unui mecanism de asigurare pentru secetă, sunt așteptate de foarte mult timp, dar măsura privind suspendarea creditelor până la finalul anului 2025 nu este una viabilă.

Reporter: Marcela Petcu – Fermierii ar putea fi scutiți de plata ratelor la bănci până anul viitor, iar creditul fermelor va fi modificat. Măsurile propuse de Ministerul Agriculturii nu sunt considerate viabile de către fermieri.

Gheorghe Cireap: Nu știu care pot fi efectele; posibilitatea ca aceste măsuri pe care le intenționează ministerul să se poată realiza, pentru că intră în contradicție cu regulile bancare.

Reporter: Un sprijin sub forma unei prime de 3.000 de lei pentru fiecare hectar ar urma să fie acordat de la 1 septembrie drept asigurare pentru fermierii afectați de secetă. Este o măsură așteptată de mult timp, spune fermierul Gheorghe Cireap.

Gheorghe Cireap: O măsură excepțională, pe care noi, asociațiile profesionale, patronatele din agricultură, o solicităm de foarte mult timp și la care noi suntem participanți, adică banii care se rețin de APIA pentru a acoperi un fond mutual, i-am zis noi inițial.

Reporter: Fermierii speră ca Ministerul Agriculturii să își respecte promisiunea ca, începând din luna octombrie, să aloce suma de 200 euro pentru fiecare hectar calamitat./geftene/csimion

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 30 august