Şeful Administraţiei Militare Regionale Harkiv, Oleh Sinehubov, a raportat că, potrivit datelor de sâmbătă dimineață, atacul masiv lansat de ruşi, vineri, asupra centrului regional s-a soldat cu 97 de răniţi şi șapte morţi. „Conform informațiilor actualizate, în urma atacului inamic asupra Harkivului, 97 de persoane au fost rănite, 22 dintre acestea fiind minori” – a transmis Sinehubov. Amintim că armata rusă a atacat masiv Harkivul, pe 30 august. Ocupanții au lovit mai multe cartiere deodată. Lovituri au fost înregistrate în cinci zone ale Harkivului. Invadatorii au bombardat un bloc de apartamente din cartierul Industrial, unde a izbucnit un incendiu, iar un minor şi-a pierdut viaţa. Ulterior, numărul victimelor a început să crească. La un moment dat, autoriţătile au anunţat că numărul morților a crescut la şase, iar peste 50 de oameni au fost răniți. Vineri seară, la ora 22:35, Ministerul Afacerilor Interne al Ucrainei a raportat şapte morți şi 77 de răniţi la Harkiv, după atacul masiv lansat de ruşi./sdan/avladucu