Cod roşu de averse în judeţul Constanţa

Cod roșu de averse în această dimineață în județul Constanța – este o avertizare de tip Nowcasting care vizează 11 localități din acest județ, între care Constanța, Agigea, Ovidiu și Poarta Albă. Până la ora 9:00 se anunță ploi care pot ajunge și la 50l pe metrul pătrat. Până astăzi, la ora 10:00, rămâne activ și un cod galben de instabilitate. Acesta anunță cantități însemnate de ploi în Dobrogea. Câteva râuri din Dobrogea se află și sub avertismente de inundații. Un cod roșu în acest sens este în vigoare până la prânz pentru cursurile de apă din județul Constanța, iar un cod portocaliu pentru râuri din Tulcea și Constanța. În paralel, canicula se menține și astăzi, însă, în special în județele de la granița de vest, sud-vest și nord-vest. Un cod galben în acest sens este în vigoare acolo până la 2 septembrie. Potrivit meteorologilor, săptămâna viitoare se așteaptă în continuare temperaturi deosebit de ridicate în vest, sud-vest și local în rest, astfel că vremea rămâne caniculară, mai ales după-amiază./avladucu

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 31 august)