Richard Tiffany Gere s-a născut la 31 august 1949, la Philadelphia, SUA. Mama sa, Doris Ann, era casnică iar tatăl, Homer George Gere, era agent de asigurări.
În copilărie a fost fascinat de muzică, motiv pentru care a învăţat să cânte la câteva instrumente şi chiar a compus melodii pe care le interpreta la spectacolele şcolare.
În anul 1967, Gere a absolvit studiile liceale la North Syracuse Central High School, apoi s-a înscris la University of Massachusetts Amherst, dar după doi ani a abandonat studiile.
Gere are primele roluri în anul 1971 în producţia de teatru „Rosencrantz and Guildenstern Are Dead”. Primul său film la Hollywood este „Looking for Mr. Goodbar” (1977), urmat de „Days of Heaven”, un an mai târziu.
Primul rol principal l-a primit în anul 1978 în „Days of Heaven” al lui Terrence Malick (câştigător al trofeului Palme d’Or cu „The Tree of Life”).
În anul 1980 faima sa capătă alte dimensiuni, cu rolul din „American Gigolo”, urmat apoi de drama romantică „An Officer and a Gentleman” (1982), în care a jucat cu Debra Winger.
După aceea cariera sa intră într-un con de umbră, însă în anul 1990 Gere apare în două pelicule de succes, „Internal Affairs” și mai ales în „Pretty Woman”, în care a jucat alături de Julia Roberts, filmul regizat de Garry Marshall fiind unul dintre cele mai eficiente succese de casă ale tuturor timpurilor, fiind realizat cu doar 14 milioane de dolari, comedia romantică şi-a terminat parcursul prin cinematografe cu un total de nu mai puţin de 463 de milioane încasări.
Au urmat alte filme de succes – „Sommersby” (1993), „Primal Fear” (1996), și „Runaway Bride” (1999), în care a făcut din nou cuplu pe ecran cu Julia Roberts, un important succes de casă care aduce încasări de circa 300 de milioane de dolari la un buget de 70 de milioane.
Tot în anul 1999 Revista People l-a apreciat pe Gere ca fiind „cel mai sexy bărbat în viaţă”, milioane de femei visând la el în acea perioadă.
În anul 2002, apare în thrillerul „Mothman Prophecies”, apoi în drama „Unfaithful”, și în „Chicago” peliculă care a primit un premiu Oscar, iar Gere – Globul de Aur pentru cel mai bun actor, în anuil 2003.
În anul 2004, Gere apare alături de Jennifer Lopez, în pelicula „Shall We Dance”, un film cu încasări de 170 milioane de dolari, apoi, în 2005, joacă rolul principal în „Bee Season”, care a reprezentat un fiasco comercial.
În anul 2006, Gere a fost declarat „Omul Anului” de către Harvard University’s Hasty Pudding Theatricals’in.
În anul 2007, primeşte pentru rolul din „I’m Not There”, premiul Independent Spirit Robert Altman.
În anul 2008 apare într-unul din cel mai prost primite filme ale sale, „Nopţi în Rodanthe”, alături de Diane Lane, iar în anul 2009 în emoţionantul „Hachiko: Povestea unui câine”.
Tot în 2009, el a jucat alături de Don Cheadle şi Ethan Hawke in „Brooklyn’s Finest” şi de câştigătoarea Oscarului, Hilary Swank, în „Amelia”.
Este actorul cu cele mai multe nominalizări la premiile Globul de Aur, însă nu are nicio nominalizare la Oscar, ultima sa nominalizare pentru Globurile de aur fiind în 2013, pentru rolul din pelicula „Arbitraj”.
A fost căsătorit cu modelul Cindy Crawford între 1991 şi 1995 şi cu modelul şi actriţa Carey Lowell din anul 2002, cu care are un copil, Homer James Jigme Gere (născut la 6 februarie 2000), însă cei doi s-au separat în septembrie 2013, divorţând oficial în 2016.
În aprilie 2018, Richard Gere s-a căsătorit cu activista spaniolă Alejandra Silva, în vârstă de 35 de ani, iar în februarie s-a născut fiul lor, Alexander. Alejandra, care l-a cunoscut pe Gere în timp ce era în proces de divorţ de primul soţ, Govind Friedland, are un fiu în vârstă de 10 ani, Alberto.
După ce s-a convertit la budism în anul 1978, în anul 1991, Gere a fondat o organizaţie umanitară care îi poartă numele, care se implică în susţinerea culturii tibetane.
În februarie 2023, Gere a fost diagnosticat şi spitalizat cu pneumonie în urma unei vacanţe cu familia la Nuevo Vallarta în Mexic, însă actorul s-a recuperat.