Oamenii care se tatuează fac asta din mai multe motive, iar unul dintre ele ar fi acela că încă nu se simt bine în pielea lor sau tatuajul e o formă de a protesta față de controlul celorlați, a declarat, sâmbătă, pentru agenția RADOR psihologul Emma Toader, specialist NLP și autoarea cărții „Porția de fericire”.
A devenit o modă ca unii oameni, indiferent de sex, să își tatueze diverse desene sau inscripții pe diverse părți ale corpului. Unii o fac pentru că e la modă, alții din curiozitate, dar dincolo de aceste motivații există explicații psihologice.
„Una dintre nevoile omului este de a ieși în evidență, de a capta atenția celorlați și tatuarea poate să ofere acest rezultat. Când privești un om, ochii se îndreaptă spre ceva ce atrage atenția, ce nu e la fel ca ceilalți. Apoi, în diverse zone ale lumii, bărbații care aparțineau unor clanuri care se opuneau orânduirii și normelor sociale se tatuau pentru a se diferenția, a semnaliza acest lucru sau pentru a-i ține la distanță pe alții” – a explicat psihologul.
Un motiv pentru care unii aleg să se tatueze este legat de conformism (supunere, docilitate față de idei și obiceiuri) versus anticonformism. O persoană docilă, care, în viața de zi cu zi respectă regulile celorlalți, va face un act de rebeliune prin tatuarea corpului său, gândind ceva de genul : „E corpul meu și pot să fac ce vreau cu el. E singurul loc asupra căruia pot să am și eu controlul”. De asta tatuajele au mare căutare la adolescenți și tineri, a explicat specialistul NLP.
„Putem să mergem mai departe, de-a lungul istoriei și să ne amintim că, de exemplu, goții foloseau tatuajele pentru a-și marca sclavii sau, intr-o altă perioadă din istorie, ostașii din imperiul otoman erau tatuați pentru a nu dezerta. De-a lungul timpului, tatuajele au fost folosite în anumite zone ale lumii în ritualuri de inițiere a bărbaților sau ca mijloc de înfrumusețare. În trecut, tatuajul era folosit pentru a arăta din ce fel de clan sau clasă socială făceau parte- erai războinic, preot sau sclav?”, a spus psihologul Emma Toader.
De asemenea, în unele triburi, războinicii purtau tatuaje cu imagini reprezentând lupi, urși, șerpi, vulturi, pe motiv că posesorii acestora puteau prelua prin magia asocierii calități ale acestor viețuitoare. Istoricii care au studiat povestea tatuajelor au arătat că în China,spre exemplu, un porc sau un cal tatuat însemna noroc, în timp ce desenarea unui pește pe piele era aducător de prosperitate.
Prin desenele, simbolurile sau cuvintele tatuate, oamenii se autoprogramează, a mai spus psihologul, arătând că, în vremurile noastre, tinerii sunt influențați și de artiștii și actorii care și-au făcut diverse tatuaje pe corp, ca formă de exprimare.
„Corpul nostru este templul sufletului, iar pielea este locul de întîlnire dintre interior și exterior. Depinde de fiecare dintre noi cum să facem pentru a ne simți din ce în ce mai bine în propria piele”, a adăugat psihologul Emma Toader.
Székely Ervin