A început o nouă ediție a programului „Litoralul pentru toți”

A început programul „Litoralul pentru toți” care se va derula pe tot parcursul primei luni de toamnă. Cei care doresc să meargă la mare și nu au avut posibilitatea să o facă până acum se pot caza la prețuri cu până la 70% mai mici decât în plin sezon estival. Tarifele pentru o noapte doar pentru cazare fără masă pornesc de la 38 de lei în Eforie Nord și de la 77 de lei în Mamaia, în funcție de categoria hotelului. Aproximativ 60 de hoteluri din toate stațiunile și-au confirmat participarea la această nouă ediție a programului social de turism, dar reprezentanții Federației Patronatelor din Turismul Românesc estimează că se va ajunge la peste 80 unități de cazare. Stațiunile cu cele mai multe hoteluri înscrise în program sunt Eforie Nord și Mamaia, urmate de Neptun și Saturn; sunt locuri și în Venus, Olimp, Costinești, Vama Veche și Mangalia./abranescu/ilapadat

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 1 septembrie)