Patru din cinci locuinţe sunt vulnerabile, arată Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare

Patru din cinci locuinţe din ţara noastră sunt vulnerabile în faţa dezastrelor naturale, incendiilor sau exploziilor – arată date ale Uniunii Naţionale a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare. La nivelul întregii ţări, doar 17% dintre locuinţe sunt protejate împotriva riscurilor şi situaţiilor dificile printr-o asigurare facultativă. Peste media naţională sunt doar trei regiuni de dezvoltare, Bucureşti-Ilfov, 29%, zona de vest, cu un grad de cuprindere în asigurarea facultativă de 20% şi cea de centru, 18%./rpatulea/ilapadat

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 1 septembrie)