Realizator: Mihaela Mihai – Parlamentul a început astăzi sesiunea de toamnă, ultima din actuala legislatură. Pe agendă figurează mai multe proiecte de lege cu impact social, care trebuie adoptate cu prioritate în perioada următoare, printre care şi cel referitor la neimpozitarea pensiilor sub 3.000 de lei. Amalia Bojescu explică.
Reporter: Proiectul de lege privind neimpozitarea pensiilor sub 3.000 lei, susținut de PSD și PNL, este la vot decizional în Camera Deputaților, după ce a trecut în unanimitate de Senat. Purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romașcanu, spune că cel mult două săptămâni proiectul de lege ar trebui promulgat pentru ca documentul să producă efecte de la 1 octombrie.
Lucian Romașcanu: Această lege va trece într-o săptămână maxim. Acum, depinde foarte tare, dar credem că nu va fi o problemă termenul de promulgare, dar în mod normal, în două săptămâni ar trebui să existe această lege adoptată și promulgată.
Reporter: Din opoziție, USR consideră că proiectul promovat de coaliție nedreptățește mai multe categorii de pensionari, iar AUR a sesizat Avocatul Poporului în legătură cu inechitățile din lege.
Antonio Andrușceac, deputat: Este încălcat flagrant dreptul de legiferare, în primul rând, întrucât forma inițială prezentată în Senat diferă substanțial de forma care a fost adusă în Camera Deputaților. Apoi, vorbim de încălcarea principiului neretroactivității legii.
Reporter: AUR solicită sprijinul partidelor din opoziție pentru depunerea unei moțiuni de cenzură împotriva Guvernului, unul dintre motive fiind procesul de recalculare a pensiilor./RADOR RADIO ROMÂNIA/rpatulea/ilapadat
(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 2 septembrie)