Aderarea deplină a României la spaţiul Schengen este de maxim interes şi pentru Ungaria, deoarece ar dispărea cozile lungi de la graniţă, iar comerţul între cele două ţări va fi mult mai simplu – afirmă şeful diplomaţiei de la Budapesta, Péter Szijjártó. El a explicat, într-o conferinţă de presă susţinută la Bucureşti, că, dacă România va fi parte din zona Schengen, Ungaria poate deschide zece noi puncte de trecere a frontierei. Ministrul ungar de externe a participat azi, la Bucureşti, la cea de-a 8-a reuniune a miniştrilor energiei din statele implicate în proiectul „Coridorul Verde”: Azerbaidjan, Georgia, România, Ungaria şi Bulgaria./denisse
(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 3 septembrie)