În cadrul vizitei sale sale oficiale în Mongolia, unde a sosit luni, preşedintele rus, Vladimir Putin, se va întâlni cu reprezentanţii conducerii acestei țări. Agenda principală a vizitei dedicate aniversării celor 85 de ani de la victoria de la Bătălia de la Halhin Gol va avea loc pe 3 septembrie. Putin va purta runde de convorbiri cu omologul său mongol, Ukhnaagiin Khürelsükh, cu președintele Parlamentului Mongoliei, Dashzegve Amarbayasgalan, și cu prim-ministrul țării, Oyun-Erdene Luvsannamsrai. Iniţial, Putin va avea convorbiri bilaterale cu omologul său mongol, Ukhnaagiin Khürelsükh, după care celor doi li se vor alătura cele două delegaţii. Părţile vor examina aspecte legate de cele mai promițătoare domenii de cooperare dintre cele două țări, inclusiv despre cooperarea în domeniile industrie, agricultură, energie, transporturi, inclusiv comunicații feroviare, precum și aspecte de pe agendele internaționale și regionale. O atenție deosebită va fi acordată aspectelor din domeniul educației și extinderii predării în limba rusă în Mongolia, precum și formării tinerilor mongoli în universitățile ruse. După discuții, Putin și omologul său mongol, Ukhnaagiin Khürelsükh, vor participa la ceremonia de semnare a documentelor interguvernamentale și interministeriale ruso-mongole, apoi vor face declarații în presă.
Președinții celor două state vor depune flori la Monumentul Mareșalului Jukov și vor vizita școala din Ulaanbaatar a Universității Ruse de Economie ‘Plehanov’. După încheierea vizitei sale în Mongolia, Putin va pleca la Vladivostok pentru a participa la cel de-al nouălea Forum Economic Estic./vdraguta/cpodea
www.interfax.ru – 3 septembrie