Mircea Geoană a demisionat din funcţia de secretar adjunct al NATO

Realizator: Gabriela Mitrovici – Mircea Geoană a demisionat marţi din funcția de secretar general adjunct al NATO, la finalul unui mandat de cinci ani, în care Alianța s-a confruntat cu evenimente majore, precum războiul din Ucraina sau retragerea din Afganistan. Mircea Geoană a declarat într-un interviu pentru Radio România Actualități că va continua să-și folosească influența pentru a promova românii în forurile internaționale, inclusiv în NATO, și a explicat de ce a simțit nevoia să revină în politica românească:
Mircea Geoană: În momentul în care am început să scriu cartea mea, „Bătălia pentru viitorul României”, care inițial era destinată publicului occidental și vorbind despre istorie, gândindu-mă la momentele similare pe care națiunea română le-a parcurs de-a lungul istorii sale moderne, de la Şcoala Ardeleană, la pașoptişti, la Bălcescu, la Cuza, la Brătianu, la toți ceilalți, la noi, generația euroatlantică și după războiul din Ucraina în special, mi-am dat seama că într-un fel ar fi prea comod pentru mine să duc o viaţă liniştită şi îndestulată după aceşti ani de la NATO şi cred că în momente de genul ăsta trebuie să îți asumi și riscuri, trebuie să te ţii puțin de nas, pentru că politica românească nu e întotdeauna plăcută și sunt multe lucruri care nu funcționează bine, dar în astfel de momente cred că cei care au ceva de adus trebuie să iasă în față şi cred că este ceea ce mă motivează și pe mine să revin în politica românească.
Realizator: La 1 octombrie se va retrage din funcție și actualul șef al alianței, Jens Stoltenberg. El va fi înlocuit cu fostul premier olandez, Mark Rutte, amintește corespondentul RRA Bogdan Isopescu./RADOR RADIO ROMÂNIA/lcoman/ilapadat

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 3 septembrie)