Mai multe studii genetice realizate în ultimii ani, dar și existența unui număr redus de dovezi istorice, extrem de problematice în ceea ce privește validitatea lor, au oferit o bază solidă pentru lumea academică, de la istorici până la geneticieni, să infirme ”teoria khazară”.
CONTEXT
În articolul precedent despre afirmațiile false cu privirile la noile modificări ale legii cetățeniei române, aproape toate susținerile alarmiste pe care le-am citat aveau ca țintă trei categorii de ”populații” care ar fi ”obținut” posibilitatea de a deveni cetățeni români după ”doar 3 ani” de ședere în România, pregătindu-se astfel chiar o operațiune de înlocuire a unei părți din populația României. Aceste trei categorii ar fi: refugiații ucraineni, lucrătorii asiatici și așa-numiții ”khazari”, aceștia din urmă fiind invocați tot mai frecvent pe rețelele de socializare și site-urile care promovează teorii ale conspirației, ca fiind sinonimi cu ”oculta mondială” (a evreilor-khazari).
Teoria ”mafiei/ocultei khazare” susține, pe scurt că ”evreii-khazari „ sunt ”evreii așkenazi care nu sunt descendenți ai israeliților din vechea seminție antică”, ci ”provin din Asia Centrală și s-au așezat la nord de Marea Neagră în regiunea istorică numită Kazaria”. Acești ”evrei-kazari” ”dețin puterea și controlul în sfera euro-atlantică, dictând SUA și aliaților lor obedienți de mulți ani”și ”impun legea ( lor) în sferele transfrontaliere politice, economice, financiare, militare”, după cum putem citi într-un articol pe site-ul Amosnews, datat 26 august 2023 și intitulat Rotschild – Evreii Kazari – Răul Satanic al lumii de ieri și de astăzi.
Susținătorii teoriei sunt convinși că această mafie are puterea totală și asupra României, impunându-i conducătorii și urmărind distrugerea țării pentru a o transforma, în final, în ”Marele Israel”.
Așa cum am văzut și în articolul anterior, termenul apare tot mai des în discursurile unor politicieni români din sfera autointitulată ”suveranistă”, care susțin chiar că România este expusă pericolului unei invazii, fiind pregătite ”3 milioane de apartamente” pentru instalarea ”evreilor-khazari” în țară (un subiect pe care îl vom aborda într-un articol separat).
Promotorul cu cea mai mare vizibilitate și audiență în România (”vocea publică nr. 1 în combaterea cotropirii iudeo-cazare (denumită impropriu evreiască) a României”, după cum scrie site-ul Incorectpolitic) este Diana Iovanovici Șoșoacă, fost senator în Parlamentul României și în prezent europarlamentar neafiliat.
Dincolo de postările și transmisiunile video fluviu în care face referire la termenul de khazar/kazar/cazar, postări ce pot fi identificate la o simplă căutare pe rețelele de socializare, concepțiile ei pe această temă sunt expuse pe larg într-un comunicat publicat pe site-ul partidului pe care l-a înființat și al cărei lider este, S.O.S. România. Astfel, în data de 14 mai 2024, în cadrul unei ședințe din Parlamentul României dedicate relațiilor de prietenie cu statul Israel, Diana Iovanovici Șoșoacă, pe atunci senator, a protestat virulent, acuzând că instituirea acestei zile drept Ziua Solidarității și Prieteniei dintre România și Statul Israel este un act de ”trădare națională”, fiind în detrimentul Zilei Naţionale de Cinstire a Martirilor din temniţele comuniste. ”În loc să ne comemorăm MARTIRII DIN TEMNIȚELE COMUNISTE, noi stăm să aducem omagii unui stat care ne cotropește și care se infiltrează în toate structurile României”. ”În timp ce toți urlă că ne atacă Putin, uite că nu ne-a atacat nici un rus, în schimb ne-au atacat khazarii și liftele de păgâni, care acum ne preiau țara și ne înlocuiesc românii alungați din țară”. ”SUA, și NATO sunt conduse tot de evrei. De fapt, nici măcar evrei, ci khazari, care au invadat România de vreo 200 sute de ani și sclavizează nația mea română”.
Comunicatul este reluat și într-un document postat pe site-ul Senatului României, intitulat Expunere de Motive și semnat pe lângă senatorul, pe atunci, Diana Iovanovici Șoșoacă, şi de deputații Lasca Mihai Ioan și Ciprian Ciubuc, intrați în parlament pe listele Alianței pentru Unirea Românilor, partid pe care l-au părăsit însă pentru alte formațiuni suveraniste înființate între timp. Textul este completat, printre altele, cu un citat de pe site-ul Ioncoja.ro, unul dintre site-urile cu cea mai mare vechime în vehicularea teoriei khazare în România, în care se afirmă: ”Cei mai ANTISEMIȚI sunt khazarii, adică falșii evrei, cei care se găsesc în Europa și peste tot. Evreii originali care se deosebesc cu probe ADN de khazari, așa cum spune un istoric evreu, se găsesc în minoritate în Israel și puțini în alte țări”.
În spatele susţinerii că, de fapt, khazarii ar fi uzurpatorii adevăraţilor evrei, site-urile conspiraţioniste care promovează această teorie reiau retorica antisemită din perioada interbelică.
Această teorie a fost realimentată de propaganda rusă care încearcă să justifice invazia în Ucraina drept un “o confruntare între naţionaliştii ruşi şi puterea evreiască de la nivel mondial”. Viziunea lui Corvin Lupu asupra războiului din Ucraina a fost masiv distribuită în toată această perioadă atât pe rețelele de socializare, cât și pe diverse site-uri, inclusiv de presă sau de presă ”alternativă”.
Într-un alt articol, Rusia este văzută ca „un far de rezistență”, ”purtătorul de torță al adevărului, cu misiunea de a demasca corupția care pătrunde în Ucraina și de a scoate mâinile ascunse ale Cabalei Satanice”. Astfel, invazia rusă în Ucraina nu este un act de agresiune împotriva unui stat suveran, ci o ”cruciadă”, ”un act curajos de sfidare” ”într-o lume în care puterea este adesea dictată de păpușarii din umbră care trag sforile nevăzute”, mai concret, ”împotriva unui inamic nevăzut – mafia khazară”, după cum se poate citi în articolul ”Decodificarea enigmei ucrainene:Kzharia antică și manipularea statului profund – trecutul misterios al Ucrainei”. Iar exemplele în această direcție sunt nenumărate.
Vehiculat intens de politicieni din zona autointitulată ”suveranistă”, termenul de khazar a pătruns puternic în mentalul unei bune părți a utilizatorilor de rețele sociale din România și a devenit sinonim cu evreu. Teme sensibile din societatea românească (inclusiv probleme legate de recalcularea pensiilor, ca să dăm doar un exemplu recent) sunt puse pe seama khazarilor de diverse conturi, unele cu profil de troli, altele ce par a aparține unor cetățeni români reali. Chiar dacă multe dintre aceste postări numără puține reacții, ele atrag atenția prin frecvență, diversitatea temelor abordate și mai ales prin violența verbală. Prin urmare, pericolul reprezentat de ”khazari” se prefigurează că va juca un rol și în campaniile electorale din această toamnă, mai ales printre susținătorii europarlamentarului Diana Iovanovici Șoșoacă, desemnată deja oficial de partidul său drept candidat la președinție.
Capturi de pe pagini de facebook ce par a fi susținători ai Dianei Iovanovici Șoșoacă
VERIFICARE
Conform Enciclopediei Britanice, khazarii au fost o populație de origine turcică, parte a unei confederații de triburi ce a reușit în secolul al VI-lea d.Hr. să înființeze un imperiu comercial major, Regatul Turcic de Vest (Turkistan) ce acoperea partea de sud-est a Rusiei europene moderne. În sec. al VII-lea, khazarii au obținut independența față de Regatul Turcic, dar au avut de înfruntat expansiunea Califatului Arab, jucând un rol important în blocarea accesului arabilor, și implicit a islamului, spre Europa de Est. După înfrângerea arabilor, khazarii s-au extins spre vest, iar regatul lor (denumit kaganat de la numele conducătorului -kagan) a cunoscut apogeul în a doua jumătate a sec. al VIII-lea, ocupând teritoriul cuprins de-a lungul țărmului de nord al Mării Negre de la Volga inferioară și Marea Caspică în est până la râul Nipru în vest.
Izvoare scrise datând din secolele al IX-lea și al X-lea susțin că în secolul al VIII-lea khazarii au adoptat religia iudaică. Aceste texte nu sunt însă lipsite de semne de întrebare, iar lipsa de dovezi arheologice sau de alte dovezi fizice care să indice o conversie în masă a pus la îndoială atât amploarea, cât și adevărul istoric al acestei conversii, se mai arată în Enciclopedia Britanică.
În sec. al X-lea, confruntat cu puterea în creștere a pecenegilor la nord și a Rusiei Kievene la vest, Kaganatul Khazar a suferit un declin după ce puterea lui a fost zdrobită prin campania lansată de Sviatoslav, conducătorul Kievului, în anul 965. Deși au continuat să fie menționați în documentele istorice până în secolul al XII-lea, rolul politic al khazarilor în ținuturile de la nord de Marea Neagră s-a diminuat foarte mult până în anul 1030, iar din secolul al XIII-lea au încetat să mai fie menționați în documente scrise.
Astfel, khazarii au fost uitați secole de-a rândul, fiind readuși în discuție începând cu secolul al XIX-lea de primii sioniști care au manifestat interes pentru această populație din perspectiva unui posibil stat iudaic istoric. Însă ”celebritatea” modernă a khazarilor se datorează unei cărți scrise în anul 1976 de scriitorul ungaro-britanic, de origine evreiască, Arthur Koestler ”Al treisprezecelea trib” în care susține că evreii așkenazi sunt descendanți ai vechilor khazari convertiți la iudaism. Concret, Koestler combate ”ideea tradițională referitoare la un exod în masă al evreimii occidentale din Renania în Polonia” și de acolo în Europa de Est, în general, și consideră că vechile comunități evreiești instalate în special în Germania și Franța, după izgonirea evreilor de pe teritoriul lor de către romani, au fost exterminate de represaliile creștine din timpul Cruciadelor, dar și de ciuma neagră. Astfel, susține Koestler, ”Europa occidentală a rămas vreo două veacuri Judenrein (fără evrei), cu doar câteva enclave care mai vegetau”, până când noi comunități evreiești au fost întemeiate fie de sefarzi (evreii proveniți din Spania), fie de către evreii proveniți din estul Europei a ”căror majoritate presupunem că era de obârșie khazară”. Fiind pus în fața provocării de a explica de ce evreii așkenazi vorbeau idiș, un idiom bazat în principal pe limba germană medievală, Koestler admite că ”printre imigranții târzii în Polonia s-au aflat și un număr oarecare de evrei ”veritabili” din landurile muntoase – Boemia și Germania orientală. Deși relativ puțini la număr, acești evrei vorbitori de germană erau superiori khazarilor ca învățătură și cultură”, astfel că ”rabinii din Occident au reprezentat un factor puternic de germanizare a khazarilor al căror iudaism era fervent, dar primitiv”, mai susține Koestler.
”Teoria khazară” a fost combătută de numeroși istorici, unii susținând că nici măcar convertirea la iudaism a khazarilor nu este adevărată, totul fiind o ”poveste splendidă”, lipsită de bază factuală, după cum susține profesorul Shaul Stampfer de la Hebrew University din Ierusalim, specialist în istoria evreilor est-europeni.
Stampfer argumentează că principalul document istoric invocat, Corespondența Khazară, este mai degrabă o creație a evreilor sefarzi din Spania, dar că și celelalte izvoare istorice, oricum foarte puține, sunt extrem de problematice.
Există multe alte controverse istorice, printre care cea mai importantă este imposibilitatea de a detecta o influență turcică în cultura ulterioară a evreilor așkenazi, mai ales în privința limbii vorbite de aceștia. Conform Enciclopediei Britanice, cel mai vechi document în idiș datează din secolul al 12-lea, dar cercetătorii datează originile acestui idiom în secolul al 9-lea, când așkenazii s-au afirmat ca o entitate culturală aparte în centrul Europei. Pe lângă componentele vechi semitice (de limbă ebraică și aramaică), structura de bază gramaticală și lexicală este majoritar germană la care ulterior s-a adăugat o componentă slavă ca urmare a deplasării spre estul Europei. Dar în timp ce în idiș sunt prezente elemente vechi din limbi romanice (italiană, franceză veche), mărturie a descendenței evreilor așkenazi din vechile comunități evreiești din fostul Imperiu Roman, nu același lucru se poate spune despre elementele din vreo limbă turcică, a căror urmă ar trebui să fie obligatorie din punct de vedere lingvistic, dacă populația vorbitoare de idiș ar fi fost, într-adevăr, la un moment dat preponderent khazară, adică turcică.
Cele mai multe argumente împotriva ”teoriei khazare” sunt aduse în ultimii ani de analizele genetice.
Un studiu publicat în anul 2014 în Jurnalul Internațional de Genetica Populației și Antropologie a Wayne State University, la care au participat peste 30 de cercetători din diverse țări, printre care Israel, Rusia, Armenia, Estonia, Bosnia-Herțegovina, Grecia, Italia, Statele Unite, a analizat date genetice extrase de la 1.774 de eșantioane din 106 populații evreiești și neevreiești din Europa, Orientul Mijlociu și regiunea asociată istoric cu vechea Khazarie. Folosind o varietate de tehnici standard pentru analiza structurii genetice a populației, studiul a constatat că evreii așkenazi împărtășesc cea mai mare ascendență genetică cu alte populații evreiești iar, dintre populațiile neevreiești, cu grupuri din Europa și Orientul Mijlociu. Nu a fost evidențiată nicio asemănare specială a evreilor așkenazi cu populațiile din Caucaz, în special cu populațiile care ar trebui să fie cel mai strâns legate de ceea ce a însemnat în istorie Regatul Khazar.
După cum subliniază autorii, studiul vine să confirme rezultatele altor studii anterioare conform cărora evreii așkenazi își derivă strămoșii în principal din populațiile din Orientul Mijlociu și din Europa și că au un ascendent comun considerabil cu alte populații evreiești. De exemplu, un studiu din anul 2000 publicat în jurnalul oficial al Academiei Naționale a Științelor din SUA, Proceedings of the National Academy of Sciences of the United States of America, demonstrează legătura genetică dintre evrei și alte populații neevreiești din Orientul Mijlociu.
Există demontări ale ”teoriei khazare” făcute chiar și de adepți ai teoriilor conspirației, cum este cazul lui David Duke, un politician american și ideolog suprematist alb, care a recunoscut că ”ani de zile a acceptat Teoria Khazara ca fiind adevarată”. Duke a prezentat în anul 2016 pe pagina sa de internet un amplu articol prin care îndeamnă la ”reconsiderarea teoriei khazare” (publicat și în limba română pe site-ul ortodoxinfo) întrucât este o ”falsă teorie” promovată de ”evreii comuniști” și ”o tactica de a ascunde Rasismul supremației evreiești”. Însă dincolo de argumentele sale aduse pe linia înlocuirii ”teoriei khazare” cu o altă teorie conspiraționistă, articolul său este interesant pentru că trece în revistă o mare parte din studiile genetice realizate până acum pentru a demonstra că pe baza analizelor ADN nu există o legătură între evreii așkenazi și vechii khazari. Concret, David Duke invocă 12 studii genetice, ale căror concluzii le prezintă în detaliu, pentru a combate singurul studiu care susține o legătură cu vechii khazari, intitulat ”Veriga lipsă a ancestralității evreilor europeni: Confruntând teoria Văii Rinului și teoria Khazara”. Studiul publicat în 2013 de Eran Elhaik, profesor la Universitatea de Medicina Johns Hopkins, concluzionează că ”genomul evreilor europeni este un mozaic de populații antice, inclusiv khazari iudaizați, evrei greco-romani, evrei mesopotamieni și iudei și că structura populației lor s-a format în Caucaz și pe malurile Volgăi, cu rădăcini care se întind până în Canaan și malurile Iordanului”. Studiul, foarte popular printre cei care susțin ”teoria khazară”, a fost criticat însă de comunitatea științifică atât din punct de vedere al metodologiei folosite, cât și al eșantioanelor selectate, cum ar fi alegerea a doar 8 evrei ale căror date au fost comparate cu populații care ar putea fi reprezentative pentru vechii khazari, printre care armeni și georgieni, care nu sunt de origine turcică.
În România, teoria khazară a luat o nouă amploare după invazia Rusiei în Ucraina, pe aceeași linie cu expansiunea acestei teorii în cercurile extremiste din restul Europei, alăturându-se seriei ample de teorii antisemite ale conspirației din jurul războiului purtat de Rusia în Ucraina. În plus, pe rețelele de socializare, termenul ”khazari” sinonim cu ”evrei” a câștigat ”popularitate” ca urmare a vehiculării lui în spațiul public de politicieni din zona autointitulată ”suveranistă”, care nu-și ascund menținerea legăturilor cu Rusia.
Teoria servește de asemenea și pentru contestarea legitimității statului Israel și a dreptului său de a exista pe teritoriul actual, invocându-se argumentul că dacă evreii actuali nu mai au legătură cu vechea populație biblică, atunci nu au niciun drept istoric de a se întoarce pe teritoriul vechii Palestine. De altfel, președintele Autorității Palestiniene, Mahmoud Abbas, a invocat această teorie în două rânduri, în anul 2018 și în anul 2023.
Concluzie
Nu, khazarii nu sunt strămoșii evreilor așkenazi. Mai multe studii genetice realizate în ultimii ani, dar și existența unui număr redus de dovezi istorice, extrem de problematice în ceea ce privește validitatea lor, au oferit o bază solidă pentru lumea academică, de la istorici până la geneticieni, să infirme ”teoria khazară”. Prin urmare, termenul de khazar, vehiculat tot mai frecvent în ultimul timp, în special de politicieni din sfera așa-zis suveranistă, nu este decât camuflarea unei retorici antisemite.
