RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI (6 septembrie) – „Radiojurnal” – Realizator: Ciprian Sasu – România condamnă cu fermitate atacurile teroriste asupra statului Israel și face apel la toate părțile implicate să contribuie la restabilirea securității și la încheierea unui acord de încetare a focului – este mesajul transmis joi, la Ierusalim, de premierul Marcel Ciolacu la întrevederea cu omologul său israelian, Benjamin Netanyahu. Vizita efectuată de șeful executivului de la București în Israel a prilejuit și discuții despre proiecte de cooperare economică. Are detalii corespondentul RRA Petruța Obrejan.
Reporter: România rămâne alături de Israel – i-a transmis premierul Marcel Ciolacu omologului său, Benjamin Netanyahu, și a condamnat cu fermitate atacurile teroriste asupra țării sale, precizând că toate părțile implicate trebuie să contribuie la restabilirea securității și la încheierea unui acord de încetare a focului, acord care să permită eliberarea tuturor ostaticilor din Fâșia Gaza. Și, pentru ca acest lucru să se întâmple, România se va alătura eforturilor Statelor Unite și ale partenerilor externi din regiune – a mai spus Marcel Ciolacu. Mai mult, eforturile României se vor materializa prin transmiterea de ajutoare umanitare populației civile din Fâșia Gaza, dar și prin disponibilitatea de a prelua copiii din această regiune pentru tratament în spitalele românești. Pe lângă aspectele ce țin de securitatea Orientului Mijlociu, cei doi premieri au discutat și despre cooperarea bilaterală în plan economic, punându-se accent pe industria de apărare, turism și exporturile României de produse agroalimentare. Se știe că între cele două state există o colaborare economică dinamică, există proiecte concrete, există interese comune pentru sectoarele de vârf, precum tehnologia informațiilor, comunicații, cercetare și dezvoltare./RADOR RADIO ROMÂNIA/abranescu/asalar
Acasă ROMANIA Relatii internationale Premierul Marcel Ciolacu a avut o întrevedere cu premierul Benjamin Netanyahu, în...