Circulația rutieră este închisă pe mai multe drumuri importante

Circulația rutieră este închisă pe mai multe drumuri importante, pe unele dintre ele din cauza unor accidente, iar pe altele se desfășoară competiții sportive, după cum transmite de la Centrul Infotrafic subcomisarul de poliție Dalia State.
Dalia State: La această oră, circulația rutieră este oprită pe ambele sensuri de mers ale Drumului Național 2, în localitatea Sascut din județul Bacău, ca urmare a unui accident rutier mortal, produs pe timpul nopții între două autoturisme, soldat cu patru victime, dintre care două persoane au decedat, iar celelalte două au fost transportate la spital cu multiple leziuni. Totodată, vă mai informez că astăzi, între orele 7:00 și 18:00, circulația rutieră va fi închisă pe Drumul Național 7C Transfăgărășan, între localitățile Arefu, din județul Argeș, și Cârțișoara, din județul Sibiu, pentru desfășurare a competiției de triatlon „TRANSFIER 2024”. Și tot astăzi, între orele 7:00 şi 18:30, dar și mâine, între orele 7:00 şi 17:30 traficul auto va fi închis pe Drumul Național 18, tronsonul kilometrii 15-23 în județul Maramureș, în vederea desfășurării Raliului Maramureș HillClimb Challenge 2024. Circulația rutieră se va desfășura pe rute ocolitoare./RADOR RADIO ROMÂNIA/denisse

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (7 septembrie)