Traficul este intens, sâmbătă dimineaţă, la unele dintre punctele de frontieră ale Bulgariei cu România şi Turcia, raportează Poliţia bulgară de Frontieră. La Punctele de Trecere a Frontierei Vidin, Kardam, Oriahovo, Nikopol şi Durankulak, de la graniţa cu România, traficul este intens pentru tiruri, la ieşirea din Bulgaria. Din cauza unor reparaţii majore efectuate pe tronsonul bulgăresc al podului Ruse-Giurgiu, circulaţia se desfăşoară temporar pe o singură bandă, fiind reglementată prin semafoare. În afară de Punctul de Trecere a Frontierei Ruse, şoferii pot opta şi pentru alte puncte vamale – Silistra, Kardam, Durankulak, Kainardja şi Kruşari. Ultimele două sunt deschise zilnic, de la 08:00 la 20:00, nefiind permisă tranzitarea de către tiruri. La frontiera cu Turcia, a fost raportat trafic intens, la Punctele de Trecere a Frontierei Kapitan Andreevo şi Lesovo. La graniţa cu Grecia, traficul se desfăşoară normal, la toate punctele vamale. În legătură cu fluxul turistic intens de la punctele vamale Kulata şi Makaza dintre Bulgaria şi Grecia şi numărul mare de turişti români care călătoresc spre şi dinspre Grecia, Poliţia bulgară de Frontieră recomandă tranzitarea unor puncte de control alternative de la graniţa dintre cele două ţări, care sunt mai puţin aglomerate şi permit trecerea mai rapidă. Turiştii care se îndreaptă spre staţiuni din zona Salonic, Kavala şi Peninsula Halkidiki pot tranzita Punctul de Trecere a Frontierei Ilinden ca alternativă la punctul de control Kulata. Turiştii care călătoresc în staţiunile din zona Xanthi, Komotini şi insula Thassos pot folosi punctul de control Zlatograd ca alternativă la Punctul de Trecere a Frontierei Makaza. Pentru staţiunile din zona Alexandropoulis, se recomandă trecerea prin punctul de control Kapitan Petko Voivoda. Prin punctele de trecere a frontierei Makaza, Zlatograd şi Ivailovgrad, pot tranzita doar autoturisme şi microbuze. La graniţa cu Serbia, circulaţia se desfăşoară normal. Poliţia bulgară de Frontieră aminteşte că, la Punctul de Trecere a Frontierei Ghiueşevo, de la graniţa cu Macedonia de Nord, a început implementarea Sistemului de intrare/ieşire al Uniunii Europene (EES). Temporar, traficul camioanelor va fi deviat pe benzile pentru autoturisme, fiind posibile anumite dificultăţi la tranzitarea frontierei prin acest punct vamal./ddaniela/denisse
(www.bta.bg – 7 septembrie)