Ministrul apărării naționale a aprobat ca două aeronave C-27J Spartan ale Forțelor Aeriene Române să acționeze duminică, 8 septembrie, pentru stingerea incendiului de pădure declanșat în zona fondului forestier al localității Schitu de Sus, județul Mehedinți.
Aeronavele au decolat astăzi din Baza 90 Transport Aerian, de la Otopeni, în jurul orei 10.30.
Misiunea aeriană se desfășoară la solicitarea Departamentului pentru Situații de Urgență din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.
Menționăm că, incendiul din județul Maramureș, la care au intervenit Forțele Aeriene Române sâmbătă, 7 septembrie, a fost lichidat.
Biroul de presă al MApN
RADOR – 8 septembrie