Arhipelagul Maltez este renumit pentru devoțiunea profundă și străveche față de Fecioara Maria, comunitatea creștină a Maltei datând din epoca apostolică, de la providențiala sosire a Sfântului Pavel, în anul 60 d.Hr, pe aceste țărmuri. În Malta cavalerilor ioaniți, numită de fenicieni Maleth și de greci Melitē, vizitată de-a lungul secolelor de fenicieni, cartaginezi, romani, mauri, sicilieni, spanioli, francezi și britanici, și unde influența bizantină a atins apogeul între secolele IV – VIII, peste tot au fost ridicate altare, capele și biserici dedicate Nașterii Fecioarei Maria, căreia maltezii îi atribuie salvarea lor în trei evenimente istorice ce au decis soarta arhipelagului scăldat în apele Mării Mediterane – marele asediu condus de otomani, încheiat în 1565, asaltul invadatorilor francezi, în septembrie 1800, și campania de bombardare din timpul celui de-al Doilea Război Mondial.
După marea victorie asupra invadatorilor turci, în anul 1565, a Cavalerilor Sfântului Ioan, veniți să apere și să conducă insula în 1530, după ce Carol Quintul, Sfântul Împărat Roman și Rege al Spaniei, le-a dat acest drept, sărbătoarea a început să fie pusă sub semnul Fecioarei Maria a Victoriei, „Il-Madona tal Vitorja”, iar în 1566, marele maestru al Ordinului de Malta, francezul Jean Parisot de la Valette, a pus piatra de temelie a noului său oraș, Valletta, și a ordonat ca prima clădire din cetatea sa să fie o biserică dedicată Nașterii Maicii Domnului, ulterior numită a Maicii Domnului a Victoriei. Lăcașul găzduiește o serie de picturi aduse în Malta de Cavalerii Sfântului Ioan, precum și lucrări ale artistului maltez de secol XVIII, Francesco Zahra, care a promovat barocul napolitan în Malta, picturile sale împodobind multe biserici de pe insulă. Tavanul boltit a fost decorat la început de secol XVIII de alt artist maltez, Alessio Erardi, cu scene din viața Sfintei Fecioare. Peste altarul principal este înfățișat steagul Ordinului și un arhanghel ținând Sfânta Cruce, iar un heruvim poartă armele Marelui Maestru Jean Parisot de la Valette.
Și în orașul Senglea, care a rămas necucerit în marele asediu, dobândindu-și numele de Città Invicta, credincioșii au ridicat o biserică în cinstea Nașterii Fecioarei Maria, finalizată în 1580, care să servească și ca memorial al marii victorii asupra otomanilor. Biserica a fost distrusă de bombe în 1941, dar a fost reconstruită și resfințită în 1956. Statuia Maicii Domnului a Victoriei, numită și Il-Bambina, datorită dimensiunilor sale foarte mici, datând din jur de 1618, pictată și aurită în 1631, împodobită cu o aureolă de argint realizată în 1874 și montată pe un soclu din lemn sculptat de sculptorul maltez Mariano Gerada, în 1804. apoi încoronată, în 1921, cu o coroană bătută în diamante și alte pietre prețioase, este venerată de credincioșii care vin să îi ceară mijlocirea și purtată în procesiune în fiecare an, pe 8 septembrie. Statuia a fost găsită plutind între resturile unui galion spulberat în vârtejul unei furtuni și naufragiat pe una dintre insulele dalmate de căpitanul unei galere austriece, ajuns în vecinătatea acelor insule. El a văzut statuia plutind, a pescuit-o din mare și a hotărât să o doneze unei biserici, aceasta fiind biserica din Senglea, primul țărm creștin la care a acostat. Documentele parohiale arată că, în 1718, statuia a fost purtată în pelerinaj la bazilica Maicii Domnului Tal-Hlas din Qormi, după o lungă perioadă de secetă dezastruoasă. În timp ce pelerinii se întorceau spre Senglea, a început să plouă, spre marea bucurie a localnicilor. Aproape un secol mai târziu, în 1813, când Malta trecea printr-o perioadă foarte grea din pricina unei a doua epidemii de ciumă care secera sute de vieți pe insulă, episcopul din Senglea a jurat că, dacă orașul va fi izbăvit de această suferință, va ține trei procesiuni an de an, una dintre ele cu statuia Fecioarei, pe 8 septembrie. Cu mijlocirea Maicii Domnului, Senglea a fost cruţată, iar promisiunea a devenit o tradiție.
În afară de Senglea, Fecioara Maria, Maria Bambina, cum o alintă maltezii, e sărbătorită cu mare fast și recunoștință la Naxxar, Mellieħa și Xagħra. Totodată, Mellieħa găzduiește cel mai vechi altar marian din Malta, Sanctuarul Maicii Domnului, construit peste o peșteră ce fusese cândva un loc de cult al nimfei Calypso, devenit un loc creștin după naufragiul Sfântului Apostol Pavel în Malta. Intrarea în Sanctuarul vizitat în trecut de regele Siciliei, Frederic al III-lea, în 1373, se face printr-o arcadă monumentală în stil baroc, datată 1719, care duce spre o curte cu loggii, pentru odihna pelerinilor, sub ocrotirea unei statui a Fecioarei Maria. Intrarea principală duce la o sacristie, care permite accesul la un tunel căptușit cu ofrande ex-voto și o criptă cioplită în stâncă.
Străjuind de pe un piedestal înalt țărmurile Ramla il-Hamra din Gozo, statuia emblematică a Maicii Domnului a Speranței (il-Madonna ta’ l-Isperanza) are un loc aparte în inimile maltezilor, fiind nu doar un simbol religios, ci și un far călăuzitor pentru marinarii care se apropie de țărm. Ridicată în 1881 la inițiativa unui paznic al locului, Ġanni Gauci, după ce rugăciunile sale de a-și găsi altceva de lucru au fost ascultate, statuia o înfățișează pe Fecioara Speranței privind spre mare, cu Pruncul în brațe, simbolizând o prezență protectoare pentru cei prinși adesea de furtuni. Măcinată de timp, statuia originală a fost înlocuită în 1965 cu o copie.
Devotamentul față de Maica Domnului din Grotă, din Rabat, are rădăcini adânci în arhipelag, începând în jurul anului 1400, când Sfânta Fecioară i s-a arătat unui vânător, într-o peșteră. Această întâmplare a atras un număr mare de pelerini la grotă, veniți să ceară mijlocirea Fecioarei, iar sosirea a trei călugări dominicani din Sicilia, mai târziu, care au înființat o mănăstire pe acest loc, a amplificat acest devotament. Pe măsură ce numărul credincioșilor a crescut, cripta inițială a devenit neîncăpătoare, determinând construirea unei biserici pentru Madona din Grotă, locul devenind renumit pentru numeroase vindecări miraculoase, mai ales în timpul focarului de holeră din 1887 și al epidemiei de variolă din 1899.
La Lija, un alt vechi altar marian, Biserica Maicii Domnului a Miracolelor, Il-Madonna Tal-Mirakli, stă mărturie a credinței trainice și neclintite a maltezilor. Actuala biserică, construită în 1664, a înlocuit o capelă mai veche aflată la aproximativ 100 de metri, care a găzduit un triptic pictat de artistul sicilian Corso di Buono, în secolul al XIII-lea, înfățișând-o pe Madona cu Pruncul Iisus ca Mântuitor al lumii. Biserica a fost desemnată un loc important de devoțiune la 23 decembrie 1787.
În Ix-Xagħra, un număr considerabil de mici altare înfrumusețează străzile și casele. Unul dintre cele mai vechi astfel de altare este cel dedicat Madonei Îngerilor (il-Madonna ta’ l-Anġli), pe drumul de la Ix-Xagħra la Golful Marsalforn, numită astfel deoarece Fecioara Maria este înconjurată de îngeri. Legenda spune că la 7 iulie 1733, Ġanni Mercieca, un fermier al locului, a fost surprins de niște corsari în il-Wied tar-Ramla și dus captiv în Barbary, împreună cu soția sa și cei șase copii. În timp ce erau târâți în captivitate de pe insulă, ei au jurat Sfintei Fecioare că, dacă se vor întoarce acasă vreodată, îi vor ridica un altar în apropiere și în scut timp au putut să își țină făgăduința. (Cristina Zaharia)
