Camera Deputaților va vota ordonanța de urgență prin care angajatorii pot da celor plătiți cu salariul minim brut pe țară 200 de lei în plus lunar neimpozabili

Camera Deputaților va vota mâine ordonanța de urgență din 2022 prin care angajatorii pot da celor plătiți cu salariul minim brut pe țară 200 de lei în plus lunar neimpozabili.

Astăzi, la dezbaterile generale, deputatul USR Claudiu Năsui a subliniat că această măsură nu reduce taxa pe muncă și nici nu sprijină populația cu venituri mici.

Claudiu Năsui: Dacă crește salariul unei persoane care are salariu minim și cu un singur leu, deodată dispare această deducere de 200 de lei. Deci, practic, cineva care are un salariu mai mare ajunge să câștige un salariu net mai mic. Dacă vă doreați să ajutați oamenii aceștia, nu făceați 200 de lei netaxabili, scutiți de la taxe numai pentru salariul minim, o făceați pentru toate salariile și începeați cu 200 de lei.

Realizator: De cealaltă parte, deputatul PSD Marius Budăi a reamintit că această sumă neimpozabilă a crescut din acest an de la 200 la 300 de lei, iar măsurile au fost discutate cu sindicatele și patronatele.

Marius Budăi: Decizia a fost luată de Guvernul României la acea dată și acum, în iulie, exact tocmai pentru a exista o parte care să fie suportată și de angajator, dar și de stat, astfel încât să combatem ce unii combat doar prin vorbe, la microfon și la televizor, sărăcia în muncă.

Realizator: Camera Deputaților este for decizional, transmite redactorul Iulia Gherman./geftene/csimion

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 10 septembrie