Premierul ucrainean, Denis Şmihal, a declarat că Ucraina are un dialog „destul de constructiv” cu Ungaria. „Avem în prezent un dialog destul de constructiv cu Ungaria, (care se îndreaptă – n.r.) în direcția unui pragmatism constructiv. De exemplu, în Ungaria a fost deschisă o primă școală ucraineană, iar în Ucraina există 96 de școli maghiare și înțelegem cum trebuie să ne mișcăm în ceea ce privește cooperarea noastră” – a menționat premierul, într-o conferinţă de presă susţinută marţi. Şmihal a remarcat că Ungaria prezidează în mod responsabil Consiliul UE. „Noi înțelegem că, în prima jumătate a anului (2025 – n.r.) va prezida Polonia, iar în a doua jumătate a anului 2025 – Danemarca. Avem obiective ambițioase – atât pentru președinția Ungariei, cât și pentru președinția marilor noștri prieteni și parteneri. Și avem o strategie cu privire la modul în care vom proceda cu fiecare dintre acestea” – a declarat șeful executivului ucrainean. Şmihal a menționat că, în momentul de faţă, nu vede nicio amenințare majoră pe calea integrării europene a Ucrainei./sdan/gpodea
Agenția de presă UKRINFORM – 10 septembrie