Valoarea investiţiilor directe ale companiilor italiene în România a depăşit 8 miliarde de euro, iar volumul de mărfuri tranzacţionate între cele două ţări a atins 20 de miliarde de euro, în ultimii trei ani, a afirmat în cadrul unui eveniment de specialitate, secretarul general la Camerei de Comerţ şi Industrie a României, Ovidiu Silaghi. El spune că în regiune, România beneficiază de cele mai multe investiţii directe provenite din Italia, care este al patrulea cel mai important investitor străin în economia românească. Camera de Comerţ şi Industrie a României a organizat, azi, în parteneriat cu Ambasada Italiei la Bucureşti seminarul economic cu titlul ‘Rolul investiţiilor italiene şi al comerţului în dezvoltarea economiei româneşti’./gpodea
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 10 septembrie