RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (11 septembrie) – „Radiojurnal” – Realizator: Cristian Bâcâin – Noutăţile din statutul elevului și din regulamentul de organizare și funcționare a școlilor sunt prezentate zilele acestea tuturor elevilor și părinților. Cea mai discutată prevedere este cea legată de înființarea aşa-numitelor camere de detenție, spații în care să fie trimiși elevii care își deranjează colegii în timpul orelor. Măsura îi nemulțumește pe părinți, spune unul dintre reprezentanții acestora, specialistul în mediere Zeno Daniel Șuștac:
Zeno Daniel Şuştac: Dincolo de faptul că nu există spații în școlile românești pentru astfel de săli, nu este o soluție, nu rezolvă în fapt, nicio problemă și, din păcate, vor putea apărea abuzuri. Pe de altă parte, există o certitudine, sunt elevi care nu au absolut nicio treabă cu școala, cochetează cu zona delincvenței juvenile și cu zona abandonului școlar și, într-adevăr, sunt piedici în desfășurarea cursurilor pentru colegii noştri. În astfel de cazuri o modalitate de intervenție este necesară, dar nu sala de detenție, pentru că în sara de detenție ei și fac, așa, o fală, merg pe partea de bravură.
Realizator: Nici elevii nu susțin varianta trimiterii colegilor indisciplinați în camera de detenție, dar se declară în general de acord cu interzicerea utilizării telefoanelor în timpul orelor de curs și cu impunerea unei ținute decente. Între noutățile introduse de la începutul acestui an școlar se mai regăsesc posibilitatea suspendării sau retragerii burselor școlare în caz de absențe repetate, dar și acordarea unei note la purtare în fiecare modul de învățare./RADOR RADIO ROMÂNIA/lcoman/asalar