Dezbaterea dintre Abraham Lincon și Stephen A. Douglas
Autor:Alexandru Eduard Balaci
Introducere
Dezbaterile prezidențiale au devenit o realitate de la începutul secolului al XX-lea, prin întânirea a minimum doi candidați, care răspundeau întrebărilor adresate de presă și populație. Această modalitate de confruntare electorală își are originile în secolul al XIX-lea, cu câțiva ani înainte de războiul civil american.
Dezbaterea dintre Abraham Lincoln și Stephen A.Douglas a fost consemnată de istorie drept cea mai urmărită confruntare politică de către publicul de pe stradă, dar și de către cititorii de ziare. Totodată, ea a fost considerată de mulți istorici și analiști drept cea mai spectaculoasă dezbatere pe teme sensibile pentru publicul american din acel moment.
De ce această dezbatere ?
În ciuda faptului că nu era vorba despre alegerile prezidențiale iminente, deoarece au fost organizat ela doi ani distanță, în1860, dezbaterea pentru alegerile din Senat s-a desfășurat în 1858 și a ridicat cariera politică a lui Abraham Lincoln, care va fi desemnat candidat al Partidului Republican pentru alegerile prezidențiale din 1860, datorită performanței de la această dezbatere. Belle Époque, în Statele Unite, a adus un război civil și un secol de conflicte pentru securitatea frontierelor, dar și o luptă politică intensă pentru locurile din Congres. Dezbaterile prezidențiale din epocă nu au existat, fiind vorba doar de campanii de imagine și susținerea unor discursuri. Singurele momente când candidații răspundeau la întrebări în timpul campaniilor, erau când participau la interviuri, care apăreau în ziare. Dezbaterea era prezentă doar în interiorul Congresului și nu în timpul campaniilor, pentru a nu compromite imaginea candidaților.
Dezbaterea din 1858 s-a desfășurat în timpul unor vremuri complicate pentru Statele Unite, având în vedere problema sclaviei și începutul unui posibil conflict între proprietarii de sclavi și persoanele care militau pentru eliberarea sclavilor.
O scurtă introducere în problema politică
Problema sclaviei a adus uniunea statelor la un pas de dezintegrare, astfel că au fost încercate metode de compromis pentru a aduce susținătorii sclaviei și persoanele care militau împotrivă, la un armistițiu. Compromisul Missouri, prin care s-a încercat introducerea unui amendament anti-sclavie în constituția statutul Missouri, a eșuat, pentru că că nu a trecut de votul Senatului , la fel și compromisul din 1850, prin care au fost fixate modalitățile de repatriere a sclavilor care fug de pe plantații. Efortul din 1850 a reprezentat ultima încercare de stopare a unui posibil conflict civil. În 1854, Douglas, contracandidatul lui Lincoln pentru o poziție în Senat, a formulat o lege prin care a anulat compromisul de Missouri și pe cel din 1850 și a reintrodus legislația privind sclavia în statele unde fusese anulată, pe baza termenul de suvernatitate populară. Pentru a nu fi atacată în Congres, Douglas a propus ca statele să decidă singure, prin votul majorități, dacă adoptă sau nu legea propusă de el. Această lege a purtat numele „Kansas-Nebraska act” și a produs nervozitate în rândul statelor care nu încurajau sclavia. Pentru a menține legile sclaviei de parte de populație, deputații și senatorii anti-sclavie au format „Partidul Republican”, care există și în zilele noastre.
Partidul Republican a introdus mai multe inițiative legislative, care au fost respinse, alături de inițiativa „Kansas-Nebraska act” de Curtea Supremă de Justiție, pe motiv că nici Congresul, dar nici suveranitatea statală nu pot decide excluderea sau includerea sclaviei în legislația internă a unui stat. Prin urmare, eforturile legislative de anulare a legilor sclaviei în statele din vest și nord, au fost blocate iar cele două tabere au ajuns din nou la certuri.
Către o dezbatere populară
Confruntarea politică dintre Abraham Lincon și Stephen A. Douglas a fost stabilită, de comun acord, în șapte dezbateri prin care să argumenteze pro și contra problema sclaviei. Chiar dacă exista o legislație în vigoare, legile se modificau des iar expansiunea informației era precară în acel secol. Până la apariția radioului, informațiile circulau prin intermediul presei scrise.
Dezbaterea a prezentat două puncte de vedere diferite : despre moralitate și utilitate publică a legislației privind sclavia. Cei doi candidați s-au înfruntat în șapte runde, în șapte orașe diferite: Ottawa (21 august), Freeport (27 august), Jonesboro (15 septembrie), Charleston (18 septembrie), Galesburg (7 octombrie), Quincy (13 octombrie) și Alton (15 octombrie).
După ce a fost nominalizat de partidul republican să candideze împotriva lui Douglas, Lincoln a susținut un discurs public despre divizarea Congresului. Douglas, politician cu experiență, a folosit discursul lui Lincoln pentru a-l acuza de radicalism, iar lucrurile au escaladat între cei doi. Pentru a demonstra cine deține supremația rațională, cei doi au fost de acord să se întâlnească public și să vadă cine obține sprijinul publicului. În secolul al XIX-lea, dezbaterile nu aveau moderator și nici reguli stabilite, dar exista o procedură de desfășurare agreeată de cei doi participanți. Lincol și Douglas au stabilit :
– . Două ore de argumentare a pozițiilor/ 1h/ de candidat
– 30 de minute pentru discursul de încheiere/ persoană
La aceste dezbateri, ar fi participat aproximativ 10.000 de oameni.
Argumentele celor doi
Abraham Lincoln a fost un avocat experimentat, care și-a folosit cunoștințele juridice pentru a formula argumente referitoare la imoralitatea fenomenului de sclavie. Acesta l-a acuzat pe senatorul democrat Stephen Douglas de lipsă de empatie, vanitate și imoralitate. Lincoln l-a provocat pe Douglas să ajusteze inițiativa „Kansas-Nabraska” prin decizia Înaltei Curți și să elaboreze o variantă finală a legii care să permită statelor să folosească principiul suveranității.
Stephen Douglas a răspuns că acest lucru este imposibil iar proprietarii de sclavi nu ar fi de acord să permită, pe teritoriile lor, intervenția instituțiilor de forță străine, precum poliția sau să pună în aplicare decizia unei instanțe de judecată. Conform deciziei Curții Supreme de Justiție, nici Congresul și nici suveranitatea statelor nu pot aboli sau impune o lege a sclaviei. În continuare, Douglas a susținut că, fără permisiunea deținătorilor de teritorii ca poliția să patruleze, nu se mai pot aduce sclavi de pe un teritoriu pe altul. Acest argument a purtat denumirea „doctrina Freeport” și a fost introdus în cea de-a doua dezbatere, pe 27 august. Denumirea „doctrina Freeport” a fost aleasă în funcție de locația unde a fost susținută dezbaterea.
Douglas, ulterior, a lansat un atac față de Lincoln, pe care l-a criticat pentru că ar dori să ofere cetățenie și persoanelor de culoare.
Prin legea existentă în acel moment, persoanele de culoare nu erau eligibile pentru cetățenie. Acest argument a fost periculos pentru imaginea lui Lincoln, care a reușit să se delimiteze de o posibilă acuzație de rasism, prin poziționarea în sprijinul argumentelor lui Douglas. Lincoln a menționat că susține conceptul de „supremație al omului alb” dar consideră că sclavia este greșită din punct de vedere al moratății.
Doctrina Freeport și rezultatul alegerilor
Stephen Douglas a formulat o argumentare prin care a susținut sclavia, ca un drept fundamental al statelor, comparabil cu dreptul la viață, care nu poate fi abolit nici prin voință legislativă. Doctrina a fost apreciată de populație și nu a putut fi dezbătută de Lincoln, care considera dreptul la viață mai presus decât sclavia. În urma celor șapte dezbateri, Stephen Douglas a fost ales senator de Ilinois iar Abraham Lincoln a pierdut alegerile.
Chiar dacă a câștigat alegerile pentru senat cu 54% vs 46% pentru Lincoln, în Partidul Democrat a început un proces de dezintegrare, iar majoritatea democrată din sud, care susținea sclavia, l-a acuzat pe Douglas de duplicitate politică. Douglas și-a pierdut statutul de lider al Partidului Democrat, fiind acuzat și că a cauzat dezbinare între membri.
La rândul său, Abraham Lincoln a pierdut alegerile pentru Senat, dar a devenit unul dintre cei mai cunoscuți lideri din partidul republican. La alegerile din 1858, republicanii au obținut 25 de locuri în senat, din cele 66 iar democrații 35, fiind înregistrată o pierdere de cinci locuri față de mandatul trecut.
În 1860, Lincoln a fost ales să reprezintă Partidul Republican la alegerile prezidențiale, care au avut loc împotriva Partidul Democrat dezbinat în două facțiuni, democrații de sud și democrații. John C. Breckinridge a reprezentat democrații de sud și Stephen Douglas, Partidul democrat. Lincoln a reușit să câștige cu un scor de 180 de voturi din partea electorilor, iar pe locul doi a fost John C. Breckinridge, cu 72 de electori. Stephen Douglas a obținut doar 12 electori și s-a clasat pe ultimul loc.
Viitorul dezbaterilor politice
Cele șapte întilniri dintre Lincoln și Douglas au fost evocate într-o carte : ”The Lincoln-Douglas Debates”, care s-a vândut foarte bine în 1859 și a reprezentat o modalitate de promovare a lui Abraham Lincoln pentru alegerile prezidențiale. Dezbaterea dintre John F. Kennedy și Richard Nixon, din 1960, a fost comparată deseori cu dezbaterea dintre Lincoln și Douglas, datorită răsturnărilor de situație și dificultatea subiectelor abordate.
Bibliografie
https://www.britannica.com/event/Lincoln-Douglas-debates
https://constitutioncenter.org/blog/a-brief-history-of-presidential-candidate-debates
https://www.history.com/topics/19th-century/lincoln-douglas-debates
https://www.britannica.com/event/Compromise-of-1850
https://www.britannica.com/event/United-States-presidential-election-of-1860
https://www.senate.gov/artandhistory/history/minute/Kansas_Nebraska_Act.htm
