Joi, 12 septembrie, se împlinesc 80 de ani de la naşterea cântăreţului de muzică soul, textierului, producătorului muzical și compozitorului american Barry White.
Barry Eugene Carter, pe numele său la naştere, a venit pe lume la 12 septembrie 1944, la Galveston, Texas, SUA.
Copilăria sa a fost marcată de numeroase infracţiuni, consecinţa educaţiei sale dezastruoase. Astfel, în 1954, a intrat într-o „gaşcă” din cartierul său, Galveston, iar la 17 ani, Barry şi banda sa au jefuit un Cadillac, luându-i roţile în valoare de 30.000 de dolari. Barry a fost prins la scurt timp, dar pentru că era încă minor a fost condamnat la doar patru luni de închisoare. Devenise prototipul clasic al derbedeului sărac, crescut în climatul violent al suburbiei Watts a Los Angeles-ului.
A fost o experienţă care îi va marca existenţa, iar muzica lui Elvis Presley, ascultată la radioul închisorii, l-a determinat pe Barry să îşi încerce norocul în muzică. Celebra „It’s Now or Never” devenise piesa care îl obseda deja.
După ieşirea din închisoare, Barry White a renunţat la viaţa de cartier pe care a dus-o până atunci şi a continuat să lupte pentru visul său.
La începutul anilor ’60 reuşise să găsească alţi prieteni cu care a pus pe picioare prima trupă, The Upfronts, iar la scurtă vreme, vocea sa excepţională nu avea să rămână neobservată.
El a înregistrat şi câteva piese single, fiind acompaniat vocal de grupurile „The Atlantics” şi „The Majestics”.
Barry semna apoi primul său contract în care se angaja să compună şi să cânte melodiile de pe coloana sonoră a serialului ”The Banana Split” – asocierea muzicii cu filmul reprezentând atunci şi acum o posibilitate foarte importantă de a deveni remarcat.
În urma succesului înregistrat, Barry a reuşit să atragă atenţia mai multor case de producţie şi, în 1970, a semnat un contract cu 20th Century Records.
Primul succes în compoziţie l-a avut cu piesa „Walking in the Rain” (With The One I Love), care a ajuns în Top 20 Marea Britanie, în 1970.
Însă, la insistenţele managerului său, Barry s-a reapucat de cântat. Experienţa acumulată în domeniul compoziţiilor l-a ajutat pe artist să compună, în perioada 1973 – 1976, majoritatea hiturilor cu care a reuşit să cucerească lumea: „Never, Never Gonna Give You Up” (1973), „Can’t Get Enough of Your Love”, „Babe” (1974), „You’re the First, the Last, My Everything” (1974), „What Am I Gonna Do With You” (1975).
Barry White devenise vedetă internaţională, iar show-urile pe care le realiza ţinteau în general publicul feminin, ideea de bază fiind romantismul.
Muizicianul şi-a dezvoltat atât de mult latura sa romantică, încât a reuşit să o ducă la extrem, fiind de remarcat cazurile în care a reuşit să facă, prin muzica sa, mai multe femei să leşine în timpul unor concerte.
Muzicianul s-a stabilit la stilurile soul şi funk, iar noul mod de a cânta blues l-au transformat pe Barry White într-o emblemă a romantismului şi stilurilor de muzică menţionate mai sus.
În anii ’90 ai secolului trecut, Barry a suferit o uşoară scădere a vânzărilor, dar la sfârşitul anului 1999 a lansat două albume, iar vânzările au crescut vertiginos, acesta reuşind să atingă pragul de 100 de milioane de discuri vândute în întreaga lume.
Din discografia artistului amintim: ”I’ve Got So Much to Give” (1973), ”Stone Gon”’ (octombrie 1973), ”Can’t Get Enough” (1974), ”Just Another Way to Say I Love You” (1975), ”Let the Music Play” (1 ianuarie 1976), ”Is This Whatcha Wont ?” (1976), ”Barry White Sings for Someone You Love” (1977), ”The Man” (1978), ”The Message Is Love” (1979), ”I Love to Sing the Songs I Sing” (1979), ”Sheet Music” (1980), ”Beware !” (1981), ”Change” (1982), ”Dedicated” (1983), ”The Right Night & Barry White” (1987), ”The Man Is Back !” (1989), ”Put Me in Your Mix” (1991), ”The Icon Is Love” (1994), ”Staying Power” (1999).
Muzica sa avea să fie influenţată nu doar de Elvis Presley, ci şi de Ray Charles, Aretha Franklin, The Supremes ori Marvin Gaye.
Pe parcursul carierei, White a fost şi voice-over pentru producţii de televiziune, cum a fost cazul personajului Brother Bear în filmul „Coonskin” (1975).
În anul 1999 a apărut autobiografia sa, „Love Unlimited”, scrisă împreună cu Marc Eliot.
Barry a fost căsătorit, de la vârsta de 19 ani, cu prietena lui din copilărie, Mary, cei doi separându-se în anul 1969. Din relaţia celor doi au rezultat patru copii, dintre care, doi au fost născuţi încă înainte ca Berry să fi împlinit 16 ani.
În 1974, White s-a recăsătorit cu cântăreaţa Glodean James, cei doi colaborând în 1981 la realizarea albumului „Barry & Glodean”. Ei s-au separat în 1988, dar au fost căsătoriţi legal până în 2003, la moartea muzicianului. Glodean şi Barry au fost părinţii a alţi patru copii.
De asemenea, Barry a mai avut o fată dintr-o altă relaţie, cu Denise Donnell.
Dacă pe plan muzical, cariera sa a fost remarcabilă, în plan personal, Barry nu s-a putut ţine departe de extravaganţe şi excese. Să spunem doar că fuma, în medie, 150 de ţigări pe zi şi că greutatea sa a depăşit adesea 170 de kilograme.
În anul 2002, a suferit un blocaj renal, urmat de o congestie cerebrală şi a fost internat de urgenţă la un spital din Los Angeles, iar un an mai târziu, la 4 iulie 2003, în urma unei lungi suferinţe, Barry White a murit la vârsta de 58 de ani.
Pe 20 septembrie 2004, White a fost inclus, postum, în „Dance Music Hall of Fame”, în cadrul unei ceremonii care a avut loc la New York.
Pentru cariera sa muzicală remarcabilă, Barry a fost, în anul 2000, de două ori laureat Grammy, pentru cea mai bună voce masculină şi interpretarea piesei „Staying Power” – , alături de alte nenumărate distincţii şi onoruri – inclusiv propria stea pe Hollywood Walk of Fame – , şi a rămas cunoscut pentru romantismul şi vocea sa gravă. Barry White a obţinut cu albumele sale mai multe discuri de aur şi platină, având, conform criticilor muzicali, vânzări de peste 100 de milioane de unităţi în toată lumea.
Arătos şi deosebit de romantic, dar şi admirat pentru vocea deosebită şi orchestraţiile impresionante, Barry White a fost de multe ori numit „bărbatul cu voce de catifea”.
