Comemorarea militarilor români căzuţi în luptele din Primul Război Mondial, pe Valea Prahovei

Militarii români căzuți în luptele de pe Valea Prahovei în Primul Război Mondial vor fi omagiați astăzi de Ministerul Apărării Naționale printr-un ceremonial militar și religios.

Începând cu ora 12:00, la crucea comemorativă de pe Vârful Caraiman vor participa oficiali militari și civili și membri ai clerului. Adrian Cârneciu:

Reporter: Cea mai cunoscută cruce a ţării, cea din Masivul Bucegi, se află în prim-planul unei serii de ceremonii militar-religioase, astfel, astăzi, începând cu ora 12:00 la crucea comemorativă a Eroilor Români din Primul Război Mondial de pe Vârful Caraiman se vor afla atât oficiali militari, cât și membri ai clerului.

Monumentul, cu înălțime de 39,3 m a fost construit începând cu un secol în urmă, din anul 1924 până în 1928, la o altitudine de aproximativ 2.300 m pentru a cinsti memoria celor 30.000 de militari români căzuți în luptele de pe Valea Prahovei, în cadrul primei conflagrații mondiale. Ansamblul arhitectural a intrat în cartea recordurilor drept cea mai înaltă cruce din lume, amplasată pe un vârf montan./lcoman/ctuluc

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 13 septembrie