Casa Albă dă asigurări că problemele logistice întârzie livrările de armament şi nu voinţa politică

Casa Albă dă asigurări că problemele logistice întârzie livrările de armament, nu lipsa de voință politică. Jake Sullivan, consilierul pentru securitate națională, care a intervenit prin videoconferință la un forum de securitate organizat la Kiev, a declarat că președintele Biden este hotărât să își folosească ultimele luni de mandat pentru a pune Ucraina în cea mai bună poziție în câștigarea războiului. Președintele Volodimir Zelenski și alți demnitari ucraineni au denunțat cu regularitate întârzierea ajutorului militar occidental, care slăbește armata în lupta cu forțele Rusiei./atataru

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 15 septembrie)