Programul Start-Up Nation se află în dezbatere publicaă

Programul Start-Up Nation, prin care statul oferă ajutoare nerambursabile – de maximum 50.000 de euro – persoanelor eligibile care vor să deschidă afaceri, se află în dezbatere publică. Bugetul alocat acestei ediţii depăşeşte 400 de milioane de euro.

Subiectul a fost dezbătut ieri de reprezentanţii Ministerului Economiei cu specialişti financiari. După înscrierea firmelor de pregătire, proces care a început de ieri, urmează – din 10 octombrie – înscrierile persoanelor fizice pentru cursurile Start-Up Nation 2024. Ministrul Economiei, Ştefan Oprea, a vorbit despre noutăţile acestei ediţii:

Ştefan Oprea: Este o finanțare prin fonduri europene din programul PEO, ceea ce înseamnă cursuri de antreprenoriat 40 de ore și, apoi, depunerea planului de afaceri. Al doilea element de noutate ar fi creșterea operaţiei financiare nerambursabile de la 200.000 de lei la 250.000 de lei.

Reporter: Pe de altă parte, despre minusurile aceste ediții a Programului Start-Up Nation a vorbit consultantul financiar Adriana Codescu.

Adriana Codescu: Un aspect sesizat a fost că eligibilitatea firmelor se stabilește în funcție de zona de dezvoltare. Urmează încă să se mai discute cu ministerul dacă n-ar putea să aibă rezidență în acea zonă, ca să nu-i oblige cumva să-și facă și buletine, dacă nu au altă variantă. Un alt minus ar fi cu limitarea valorilor la echipamentele IT, care poate pentru firme care își desfășoară activitatea în zona asta este o limitare și un impediment./avladucu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 18 septembrie