Emisiunea Serviciul de noapte a postului Radio România Actualități, din data de 18 septembrie, realizator Felix Crainicu, a avut-o ca invitată pe Carmen Ionescu, managerul Agenției de presă Rador.
Tema emisiunii: cum educăm copiii, dar și adulții, pentru a face față fenomenului deziformării. În acest context, managerul Rador a vorbit despre crearea, în cadrul agenției, a unui grup specializat în demistificarea fake news, denumit România Check.
Carmen Ionescu: (…) Cum l-am creat? Am făcut cursuri. Cu cine? Cu un formator francez, care are o foarte mare experiență. Se numește Laurent Bigot, el este decanul Facultății de Jurnalism din Tours și lucrează cu media franceză de calitate, cu Radio France, cu TV5, cu mai multe media şi, efectiv, am făcut două rânduri de cursuri, care au durat aproximativ o săptămână, și am luat lucrurile, aproape că am învățat meseria din nou. Din ce cauză? Pentru că am reînceput să mergem până la sursele primare. Noi ne-am obișnuit, de exemplu, să luăm o altă media drept sursă. Ei bine, nu! În fact checking nu este permis așa ceva. (…) De exemplu, eu am scris un articol despre apele de la Felix, pentru că se spunea că apele de la Felix au o radioactivitate foarte mare și că sunt periculoase pentru sănătate, ei bine, a trebuit să merg să întreb medicul de acolo. Deci, nu a mai mers să iau anumite bucăți de informație și să le pun într-un anume fel și să arăt că în mod evident nu sunt – sunt puțin radioactive, pentru că așa sunt apele minerale, dar nu sunt radioactiv periculoase. Deci, practic, te duci până la sursă și înveți să folosești niște instrumente de care până acum nici măcar nu auziseşi./cionescu
RADOR – 18 septembrie