Riscul de inundaţii se menţine în estul României. Astăzi, pentru bazinele hidrografice Bârlad, Siret şi Prut, dar şi pentru râurile din judeţul Tulcea sunt în vigoare atenţionări cod portocaliu şi galben până spre seară sau la miezul nopţii. Specialiştii prognozează scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie şi viituri rapide pe râurile mici, cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri. Nici meteorologii nu au veşti mai bune – până la ora 18:00, în Moldova şi în nordul Dobrogei vor fi perioade cu averse. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitaţile de apă vor fi de 15-25 de litri pe metru pătrat şi izolat de peste 30.(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 19 septembrie)/apostelnicu/dsirbu