Două porți de protecție împotriva inundațiilor protejează Parlamentul, a declarata Gábor Horváth, inginer mecanic al Oficiului Parlamentului, într-un videoclip publicat pe pagina oficială de Instagram a clădirii Parlamentului.
Specialistul a spus: porțile au fost construite în 2013, în același timp cu garajul subteran și centrul de vizitatori. Ambele sunt din fier, una are 8,5 metri lungime și 3,5 metri înălțime, în timp ce cealaltă are 5,5 metri lungime și 3,5 metri înălțime.
Potrivit lui Gábor Horváth, porțile au fost trase pe role și apoi strânse pe o structură de etanșare din cauciuc, astfel încât apa să nu poată trece prin ele.
Poarta secundară din spatele lor – o instalație de protecție împotriva inundațiilor din aluminiu asemănătoare cu cea de pe coasta Római, situată pe malul drept al Dunării, în sectorul III al Budapestei – servește la oprirea apei în cazul în care se infiltrează accidental.
Şi dacă nu ar fi suficient, între cele două porți pot fi amplasate și pompe, a precizat Gábor Horváth, care a adăugat că porțile nu au fost, practic, încă încercate, dar pompierii le-au testat deja cu apă la presiune mare./rganciu/avladucu
https://hirado.hu/belfold/cikk/2024/09/19/ket-arvizvedelmi-kapu-is-vedi-az-orszaghazat