Calendarul evenimentelor, 22 septembrie – selecțiuni

EVENIMENTE INTERNE

– Ministere

* New York, Statele Unite ale Americii: Participarea ministrului Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu, la Summitul Viitorului – Summit of the Future, în cadrul celei de-a 79-a sesiuni a Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite

– Electoral

* Lansarea candidaţilor AUR pentru alegerile parlamentare – ora 14:00, la Arenele Romane

– Culte, Biserică

* Lumina, jud. Constanța: Mănăstirea Văcăreștii Noi se îmbracă în haine de sărbătoare la împlinirea a 300 de ani de la sfințirea mănăstirii istorice. La ora 8:00, un sobor de arhierei din țară și din străinătate vor oficia slujba de sfințire a Paraclisului, urmată de Sfânta Liturghie și punerea Pietrei de Temelie a bisericii mari. Cu acest prilej, în perioada 20 – 23 septembrie, vor fi aduse spre închinare Brâul Maicii Domnului și moaștele Sfântului Iosif cel Nou de la Partoș

* Râmnicu Vâlcea: Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul, ocrotitorul spiritual al Municipiului Râmnicu-Vâlcea, va fi cinstit de Arhiepiscopia Râmnicului, conform unui program special, desfășurat de-a lungul săptămânii 22-29 septembrie. Din program:

  • Duminică va avea loc a 21-a Sesiune de comunicări a Centrului de Studii Medievale și Premoderne „Sfântul Antim Ivireanul”, la Centrul Cultural „Sfântul Ierarh Antim Ivireanul” al Arhiepiscopiei Râmnicului, de la ora 17:30

* Roma: Christmas Contest este un concurs dorit de Sfântul Părinte pentru a oferi tinerilor talentați de pretutindeni posibilitatea de a interpreta propriile creații în cadrul marelui concert din Vatican. Anul acesta, au fost selectați cei 16 concurenți care vor participa la semifinala și finala Concursului de Crăciun 2024. Evenimentul va avea loc la Forum Theatre din Roma pe 22 septembrie. Datorită implicării Asociației Românilor din Italia, având calitatea de „partener”, dintre cei 16 concurenți selectați, România va fi reprezentată de 4 concurenți și Republica Moldova de 1 concurent. Un alt element de prestigiu va fi prezența artistului Andrea Griminelli, un flautist de renume mondial. Corul „Le Dolci Note”, în regia maestrului Alessandro Bellomaria, va îmbogăți evenimentul cu o selecție de colinde de Crăciun, anticipând atmosfera de magie tipică Crăciunului. A doua zi, pe 23 septembrie, Papa Francisc îi va primi pe concurenți la Vatican, subliniind caracterul deosebit al competiției, care de 4 ani oferă cântece inedite inspirate din Crăciun și valorile sale. Christmas Contest este promovat de Fundația Cultură pentru Educație cu patronajul Secretariatului de Stat pentru Educație și Cultură și în colaborare cu Institutul Cultural din Republica San Marino

– Diaspora

* Istanbul: Festivalul Internațional Propatria – Tinere Talente Românești revine în 2024 cu cea de-a 14-a ediție, continuând tradiția sa itinerantă consolidată în ultimii ani. Anul acesta, festivalul va călători prin șase țări, oferind comunităților românești din Italia, Franța, Turcia, Germania, Austria și România 10 concerte de muzică clasică, operă și jazz, expoziții și proiecții de film, care vor avea loc între 18 septembrie și 28 octombrie 2024. Cu sprijinul financiar al Departamentului Românilor de Pretutindeni, ediția din acest an își menține caracterul itinerant și vine în întâmpinarea românilor de peste hotare, oferindu-le oportunitatea de a se reconecta cu identitatea culturală și lingvistică. Festivalul Internațional Propatria, fondat pentru a evidenția excelența tinerilor români din diaspora, a devenit un simbol al promovării valorilor culturale românești din afara granițelor. Printre partenerii media: Radio Romania Cultural, Radio Romania Muzical, Radio România Internaţional. Din program:

  • Carmen’s Carma – Concert jazz, susținut de Ramona Horvath, pianist Jazz (România /Franța), Nicolas Rageau, contrabas și bateristul Antoine Paganotti (Franța)

Istanbul – la Nardis Club Jazz, Istanbul în colaborare cu ICR Istanbul

– Social

* Asociaţia Vasiliada a Mitropoliei Olteniei organizează, începând cu ora 17:00, evenimentul flashmob ‘Începe cu Tine: Promovează Respectul Pentru Lege’, în Piaţa ‘Fraţii Buzeşti’ din Craiova, care are ca scop promovarea cunoaşterii în rândul tinerilor asupra pericolului infracţionalităţii. Activitatea se desfăşoară în cadrul Proiectului ‘Începe cu Tine: Educaţie, Prevenţie, Acţiune împotriva Infracţionalităţii’, finanţat de Agenţia Naţională de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate

* Conferința „Impactul tehnologiei asupra copilului”, susținută de Virgiliu Gheorghe, biofizician și doctor în bioetică, vicepreşedintele Institutului de Cercetări Psihosociale şi Bioetică Bucureşti, la Auditorium Pallady – ora 17:30, Bd. Theodor Pallady nr. 40G

– Economic

* Oradea: ‘Gusturi şi tradiţii de Bihor’, ediţia a II-a, eveniment organizat de Muzeul Ţării Crişurilor Oradea – Complex Muzeal împreună cu Agenţia de Management al Destinaţiei Bihor, cu sprijinul Consiliului Judeţean Bihor, al Primăriei Municipiului Oradea şi Visit Oradea, în parteneriat cu Agenţia de Dezvoltare Durabilă a judeţului Bihor, Centrul de Cultură al Judeţului Bihor, Teatrul de Stat Regina Maria şi Asociaţia ‘Prietenii Muzeului Ţării Crişurilor’ – în parcul Muzeului Ţării Crişurilor (21 – 22 sep.)

 

– Cultură

* Se încheie Bucharest Music Film Festival (14 – 22 sep.), eveniment organizat de Primăria Capitalei, prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București – în Piaţa George Enescu. Din programul ultimei zile:

  • ora 10:00 – „Remi și Aventura sunetelor: Tobele și ritmul, instrumente mici de percuție” – Juan Carlos Negretti, Anthony Gutierrez, Cătălin Milea
  • ora 20:00 – Orchestra Națională Radio – dirijor Cristian Spătaru, Valentina Nafornița (solistă)

* Primăria Capitalei, prin CREART – Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București, invită bucureștenii și turiștii, pe 21 și 22 septembrie, în Piața Constituției, pentru a sărbători împreună 565 de ani de la prima atestare documentară a orașului. Intrarea este liberă.

‣ Duminică, 22 septembrie, în intervalul orar 11:00 – 22:00

  • Pe 22 septembrie, începând cu ora 11:00, publicul este așteptat la încă o zi de distracție în Piața Constituției! Alături de partenerul Bucharest Street Food Festival, aflat la cea de-a 12-a ediție, sărbătoarea orașului continuă cu muzică live, prieteni și arome delicioase – peste 50 de food truck-uri, într-o rețetă unică și spectaculoasă
  • Între orele 11:00 și 22:00, bucureștenii și turiștii pot participa la numeroase activități distractive, pentru toate vârstele. Nu vor lipsi nici artiștii stradali, care vor interacționa cu participanții și care le vor transmite multă energie pozitivă

* Zilele Bucureştiului sunt sărbătorite de Muzeul Municipiului Bucureşti la Palatul Suţu, Casa Dinu Lipatti şi Casa Filipescu-Cesianu, publicul fiind invitat să participe la un program complex, dedicat tuturor categoriilor de vârstă, ce include evenimente şi expoziţii interesante al căror subiect central se referă la istoria şi cultura Capitalei. Din programul zilei la Casa Filipescu-Cesianu (Calea Victoriei 151):

  • ora 15:00 – Expoziţie în grădină ‘Dialoguri în culoare’ – 15 tineri artişti îşi expun picturile (Fii Artă)
  • ora 15:00 – Atelier de educaţie digitală & robotică – MindHub Bucureşti Unirii
  • ora 15.00 sau 16:30 – Tur ghidat – Andreea Mâniceanu, muzeograf MMB (23 lei/adult, 16 lei/elev şi studenţi, înscrieri pe contact@weekendsessions.ro)
  • ora 15:30 – Atelier de fotografie urbană – coordonat de Octavian Pavel
  • orele 16:00 – 20:00 – Instalaţie literară ‘Rezervaţie: Cititorul de Ficţiune’ – Editura Nemira
  • ora 17:00 – Sesiune de yoga – BodyMind Balance cu Alexandra Bociu (Con Sabor)
  • ora 17:30 – Sesiune de chitară & pian – Monica Gemene şi Roxana Cioran
  • orele 18:30 – 20:00 – Sesiune de tango – pian, chitară, bandoneon (Dan Maftei, Alex Ionescu, Alexandru Nuca) + TDJ set tematic – Robert Andrei Botezat
  • De asemenea, publicul este invitat să descopere la Casa Filipescu-Cesianu expoziţia permanentă – Muzeul Vârstelor, precum şi expoziţia tematică ‘Gust, rafinament şi sociabilitate în Bucureştiul primei jumătăţi a secolului XX’ (deschisă în perioada 29 august – 10 noiembrie 2024)

* Preşedinta juriului Secţiunii de pian din cadrul celei de-a XIX-a ediţii a Concursului Internaţional George Enescu, Lilya Zilberstein, a anunţat care sunt cei 3 pianişti ce vor intra în finala competiţiei: Evgeny Konnov (Rusia, 32 de ani), Roman Lopatynskyi (Ucraina, 31 de ani) şi Tatiana Dorokhova (Rusia, 33 de ani). Finala secţiunii de pian va avea loc duminică, 22 septembrie, începând cu ora 18:00, la Ateneul Român, şi va fi transmisă LIVE, pe TVR Cultural, Radio România Muzical dar şi pe website-ul concursului – www.concurs.festivalenescu.ro. Evgeny Konnov va interpreta în finală Concertul nr. 1 în si bemol minor pentru pian şi orchestră op. 23 de Piotr Ilici Ceaikovski, Roman Lopatynskyi va interpreta Concertul nr. 2 în si bemol major pentru pian şi orchestră op. 83 de Johannes Brahms iar Tatiana Dorokhova va interpreta Concertul nr. 1 în re minor pentru pian şi orchestră op. 15 de Johannes Brahms, concurenţii fiind acompaniaţi de către Orchestra Filarmonicii ‘George Enescu’, la pupitrul căreia se va afla dirijorul Christian Reif

  • În cadrul finalei se vor oferi şi Premiul Radu Lupu pentru cea mai bună interpretare a unei lucrări de George Enescu, Premiul Constanţa Erbiceanu, Premiul pentru cea mai bună interpretare a lucrării impuse Bulz pentru pian de Diana Rotaru, dar şi Premiul Publicului

* La ceas de sărbătoare, când Bucureștiul împlinește 565 ani, în Capitală au loc mai multe evenimente atractive – concerte live, spectacole de teatru, expoziții și activități interactive. Din programul zilei:

‣ Duminică, 22 septembrie, de la ora 20:30, trupa Subcarpați va concerta în Piața Constituției. Înainte de spectacolul de #undergroundfolclor, de la ora 14:00, pe scenă va urca Paul Damixie, DJ cunoscut internațional pentru remixul piesei „Hello”, iar de la ora 16:30 – Sylvio, DJ îndrăgit pentru seturile sale care poartă ascultătorii de la piese clasice electronice și până la înregistrări de nișă sau fragmente de hituri globale remixate în manieră proprie

‣ După ora 19:00, trupa Floare de Maidan va încălzi atmosfera la #Bucharest565, pregătind scena pentru Subcarpați și creând o experiență memorabilă

‣ Străzi Deschise – București, Promenadă Urbană – Calea Victoriei – În weekendul 21-22 septembrie, Calea Victoriei va fi animată, între orele 10:00-21:00, cu spectacole de teatru, momente de acrobație și animație, concerte live, instalații și expoziții de artă, precum și activități interactive pentru copii

  • Calea Victoriei – Muzeul Municipiului București – Casa Filipescu-Cesianu

– orele 10:00 – 17:30: „Muzeul Vârstelor – de la copilărie la senectute” // „În apropierea sfinților. Frescele Mănăstirii Văcărești după 40 de ani” – expoziții permanente (Muzeul Municipiului București)

  • Calea Victoriei – zona Hotelului Novotel

– orele 10:00 – 20:00: „Somnul rațiunii naște idei” – instalație de artă creată de Alexandru Simion Boeriu prezentată în cadrul Săptămânii Sustenabilității Creative, ediția a III-a (Galeria Galateca & Asociația Culturală Neo Art România)

– orele 17:00 – 21:00: Concert trupa REAL – Andra Pierșinaru (voce), Radu Marinescu (chitară), Angelo Stoica (chitară), Leon Craioveanu (percuție)

  • Calea Victoriei – zona Statuii Iuliu Maniu

– orele 17:00 – 20:00: Caricaturi – Vasile Catrina

  • Calea Victoriei – Teatrul de Revistă „Constantin Tănase”

– orele 18:00 – 20:00: „Zilele Bucureștiului la Teatrul Tănase” – expoziție, eveniment realizat de Vasile Muraru și Valentina Fătu (Teatrul de Revistă „Constantin Tănase”)

  • Calea Victoriei – zona Muzeul Colecțiilor de Artă

– orele 18:00 – 18:30 // 19:30 – 20:00: Concert de muzică folk cu trupa TheM (Teatrul Tineretului Metropolis)

  • Arcul de Triumf

– orele 12:00 – 20:00: Program de vizitare (ultima intrare: ora 19:30) – accesul publicului este gratuit

* Câmpulung Muscel: Asociaţia Narativă aşteaptă publicul doritor, în zilele de weekend, în Grădina Publică ‘Merci’ din Câmpulung Muscel cu o serie de evenimente menite să anime oraşul şi să-l reconecteze cu iubitorii de cultură. Chapeau, Muscel! se desfăşoară în perioada 7 – 22 septembrie, această primă ediţie aducând în oraş concerte, spectacol, expoziţie, proiecţie de film şi atelier de circ. Evenimentul-cheie al proiectului este parada anuală a pălăriilor, un prilej de reconectare a comunităţii, iar ‘le chapeau’ devine laitmotiv pentru o paletă largă de manifestări stradale (circ contemporan, concerte acustice în zone pietonale, instalaţie de artă, proiecţie de film în aer liber, expoziţie stradală, spectacol), dar şi pentru rezidenţe, colaborări şi ateliere. Din program:

  • Al doilea concert va avea loc la ora 18:00, cu ‘Music ON Jazz Quartet’ din Sibiu – un cvartet cu experienţă pe scenele naţionale şi internaţionale, al cărui repertoriu include cele mai valoroase standarduri de jazz începând cu swing-ul anilor 1930 şi până la bebop. Tot în această duminică, ultima zi a ediţiei 2024, participanţii la eveniment vor putea viziona în parc o lucrare de ‘realitate augmentată’ creată de artista locală Ioana Nicoară în cadrul instalaţiei multimedia ‘Dulceaţa de cireşe’, iar de la ora 17:00 sunt aşteptaţi în Grădina Publică toţi aceia care doresc să participe la Parada Pălăriilor

* Jud. Covasna: Seria concertelor organizate de castelul Kalnoky din localitatea Micloşoara, sub genericul ‘Candlelight Castle’, continuă luna aceasta cu un nou eveniment muzical în cadrul căruia publicul va putea asculta lucrări semnate de cunoscutul compozitor german de muzică de film Hans Zimmer. Duminică, 22 septembrie, vor avea loc două concerte, de la orele 17:00 şi 20:00, iar înaintea acestora oaspeţii vor avea posibilitatea de a vizita Muzeul Vieţii Transilvănene

  • Primul eveniment Candlelight Castle, organizat în pivniţa luminată cu lumânări a Castelului Kalnoky din Micloşoara, a fost un succes uriaş, cu două concerte foarte apreciate. Seria continuă, astfel că pe 22 septembrie, la orele deja menționate, publicul este invitat din nou la concertele acompaniate de şampanie şi cină, unde de această dată vor răsuna celebrele coloane sonore ale lui Hans Zimmer. Înainte de concerte, va fi disponibilă şi o vizită la muzeu cu 30 de minute înainte de începerea evenimentului. Cele mai frumoase melodii ale maestrului coloanei sonore, Hans Zimmer, vor prinde viaţă la acest concert unic, unde graniţele dintre muzică şi artă se estompează. Datorită virtuozităţii violonistului Gaspar Csaba şi interpretării lirice a pianistului Szocs Botond, publicul va porni într-o călătorie magică în lumea cinematografiei

* Oradea: Fundația de Protejare a Monumentelor Istorice din Județul Bihor (Oradea Heritage) marchează duminică, 22 septembrie, Ziua Europeană a Patrimoniului, printr-o serie de evenimente cu intrare liberă la Casa Darvas-La Roche. Din program:

  • La ora 16:30, va fi vernisată expoziția intitulată „Fascinația originalului”, în sala de recepție a casei. Colecția este alcătuită din elemente decorative și obiecte originale păstrate în Casa Darvas-La Roche care, în viitorul apropiat, vor fi integrate într-o expoziție permanentă. Expoziția va fi deschisă de curatorul acesteia, documentaristul Fundației, Deodáth Zuh, respectiv istoricul Mircea Pașca
  • De la ora 17:00, în sala de conferințe, va avea loc prelegerea istoricului Mircea Pașca, intitulată „Locuinţe burgheze şi aristocratice în Oradea anilor 1900”.
  • La ora 19:00, Corala Art Nouveau a Filarmonicii de Stat Oradea așteaptă publicul la un concert extraordinar în grădina Casei Darvas-La Roche. Artiștii Filarmonicii îi vor încânta pe cei prezenți din balconul curții cu un program muzical alcătuit din piese îndrăgite ale unor mari compozitori precum Gershwin, Jenkins și Johnson. Dirijor: Olga Bejan, acompaniază la pian: Camelia Andone. Participarea la fiecare dintre evenimente este gratuită
  • Totodată, duminică, 22 septembrie, intrarea este liberă în toate obiectivele administrate de Oradea Heritage – Casa Darvas-La Roche, Turnul Primăriei, Sinagoga Neologă Sion, Sinagoga Ortodoxă Aachvas Rein, respectiv Templul Francmasoneriei

– Sport

* Crosul Arenelor este un eveniment de alergare unic care va avea loc pe cele mai cunoscute și frumoase străzi din București, o cursă de alergare rapidă, de 10 km, fără întoarceri, în cadrul căreia te poți bucura de oraș fără traficul de zi cu zi. Competiția, aflată sub sloganul “Bucureștiul e o scenă, din arenă în arenă”, are loc între două arene importante: startul la Stadionul Național “Arcul de Triumf” și finișul la Arena Națională – ora 9:30

* Au loc meciuri în etapa a 10-a a Superligii de fotbal:

  • FC Farul Constanţa – ACS Sepsi OSK Sfântu Gheorghe – ora 16:00, la Academia Hagi – Stadion Central – Ovidiu
  • FC Universitatea Cluj – Universitatea Craiova – ora 21:30, la Cluj Arena – Cluj-Napoca

* CS Rapid Bucureşti înfruntă echipa germană HB Ludwigsburg, în Grupa B a Ligii Campionilor la handbal feminin – ora 17:00, la Sala Polivalentă ”Ioan Kunst-Ghermănescu”

* Sunt programate meciuri din etapa a 4-a a Ligii Naţionale de handbal masculin:

  • ACS HC Buzău 2012 – CS Dinamo Bucureşti – ora 17:30, la Sala ”Romeo Iamandi” – Buzău
  • CSM Făgăraş – AHC Potaissa Turda – ora 18:00, la Sala ”Radu Negru” – Făgăraş

* Se dispută meciuri din etapa a patra a Ligii Naţionale de handbal feminin:

  • HC Zalău – CSM Corona Braşov – ora 15:00, la Sala ”Gheorghe Tadici” – Zalău
  • CS Măgura Cisnădie – CS Minaur Baia Mare – ora 17:00, la Sala Măgura – Cisnădie

* Se desfăşoară meciuri în Erste Liga la hochei pe gheaţă:

  • CSM Corona Braşov – DVTK Jegesmedvek – ora 17:30
  • Sport Club Miercurea Ciuc – Budapest Jegkorong Akademia HC – ora 18:30
  • FEHA19 – ACSH Gheorgheni – ora 18:30

* Brașov: Are loc ediţia a 53-a a Tess Rally Braşov, etapa a opta a Campionatului Naţional de Raliuri Betano (21-22 sep.)

* Brașov: Are loc Braşov Running Festival (21 – 22 sep.)

* Râșnov: Se desfăşoară Grand Prix-ul de sărituri cu schiurile de la Râşnov, în Cupa Mondială de vară – la Complexul Olimpic de sărituri cu schiurile – Valea Cărbunării (21 – 22 sep.)

* Satu Mare: Finala turneului masculin de tenis ITF la Satu Mare – Raiffeissen Bank ITF Pro Circuit (16 – 22 sep.). Tenismanul român Filip Cristian Jianu s-a calificat, sâmbătă, în finala turneului de tenis ITF de la Satu Mare, dotat cu premii totale de 25.000 de dolari, după ce l-a învins pe germanul Tom Gentzsch, cap de serie numărul opt, cu 6-3, 1-6, 6-2

* Snagov: Naţionala feminină a României înfruntă echipa Bulgariei, în Rugby Europe Conference – ora 11:00

* Sibiu: Are loc finala turneului de tenis challenger BCR Sibiu Open (16-22 sep.)

* Croaţia: Sportivi români participă la Campionatele Mondiale de kaiac-canoe maraton de la Hrmetkovic (19 – 22 sep.)

* Italia: Sportivi români participă la Campionatele Mondiale de gimnastică aerobică pentru juniori de la Pesaro (20 – 22 sep.)

* Polichnis, Grecia: CSA Steaua Bucureşti evoluează în Cupa Balcanică la volei masculin (19 – 22 sep.)

  • meci de clasament

* Spania: Sportivi români participă la Campionatele Mondiale de haltere pentru juniori de la Leon (19 – 27 sep.)

 

– Diverse

* Târgul de jucării ‘2nd Life’, organizat de Asociaţia Green Revolution la Roaba de Cultură Parcul Herăstrău – Regele Mihai I – orele 10:00 – 18:00

– S-a întâmplat într-o zi de 22 septembrie

* Acum 698 de ani (1326) a fost consemnată cea mai veche mențiune de înnobilare a unui cneaz român de către regele Ungariei, Carol Robert de Anjou, dată la care Carol Robert i-a dăruit lui Stanislav, cneaz din Maramureș, moșia Zurduc din comitatul Maramureș, pentru serviciile sale aduse regatului

* Se împlinesc 525 de ani (1499) de când a luat sfârșit Războiul Suab (sau „Războiul elvețian”, început în luna ianuarie a aceluiași an), conflict militar între „Confederația Elvețiană” și Casa Habsburg, sprijinită de „Liga Suabă”, prin semnarea tratatului de la Basel, tratat care dădea o foarte largă autonomie confederației de cantoane ce avea să stea la baza Elveției moderne

* În urmă cu 232 de ani (1792) Convenţia Naţională vota (în prima sa reuniune) abolirea monarhiei în Franţa şi proclamarea primei Republici. În aceeaşi sesiune s-a mai adoptat şi decretul privind laicizarea stării civile, primul pas al despărţirii bisericii de stat

* Acum 156 de ani (1868) apărea Legea pentru construirea şi exploatarea unei reţele de căi ferate în România (22.IX/4.X)

* Sunt marcați 155 de ani (1869) de când, la Teatrul Național din München, a avut loc premiera mondială a operei „Aurul Rinului”, prima din tetralogia „Inelul Nibelungilor”, de Richard Wagner. Premiera operei ca parte a întregii tetralogii a avut loc la 13 august 1876 la Festspielhaus în Bayreuth, Germania

* Se împlinesc 120 de ani (1904) de când a avut loc primul raliu românesc, pe ruta Bucureşti-Giurgiu şi retur, organizat de Automobil Clubul Român, la care au participat şase echipaje, printre concurenţi aflându-se prinţul George Valentin Bibescu şi soţia sa, Marhta Bibescu, Leon Leonida, Alexandru Darvari ş.a. Mulți ani această cursă a fost considerată prima competiție automobilistică din România, dar documente de arhivă atestă faptul că ea a fost precedată de cel puțin o altă cursă organizată pe un circuit stradal în București, unde la acea dată circulau aproximativ 70 de automobile. La cursă s-au înscris nouă echipaje, dar au luat startul numai șase: George-Valentin Bibescu / Marta Bibescu – Mercedes, Alexandru Prager – Oldsmobile, Leon Leonida – Mercedes, C. Vidal – Gobron, N. Niculescu Iarca – Cudell, Alexandru Darvari – Fiat. Primii sosiți la Giurgiu au fost Bibescu și Leonida, care au parcurs traseul de 63 de km în 58 de minute, urmați de Vidal (113 minute), Niculescu Iarca (120’), Darvari și Prager (152’). După o pauză de trei ore s-a dat startul pe traseul de retur, doar patru echipaje terminând cursa. Câștigătorul cursei, George Valentin Bibescu, a realizat o medie orară de 66 km/h parcurgând traseul în 108 minute, urmat de Leon Leonida, cu media de 63 km/h (120 de minute)

* Cu 96 de ani în urmă (1928) România a ratificat Convenţia sanitară internaţională de la Paris, încheiată la 21.VI.1926

* Acum 66 de ani (1958) avea loc premiera românească a tragediei lirice „Oedipe” de George Enescu (pe libretul lui Edmond Fleg), la Opera Română din Bucureşti; dirijor – Constantin Silvestri. Premiera absolută a operei a avut loc la 13.III.1936, la Opera Mare din Paris

* În urmă cu 44 de ani (1980) începea războiul dintre Iran și Irak (cunoscut și sub denumirea de Primul Război din Golful Persic). Războiul a durat până în august 1988, fiind cel mai lung război convențional al secolului al XX-lea. Războiul s-a încheiat cu acceptarea de ambele părți a Rezoluției Consiliului de Securitate al ONU nr. 598. A durat câteva săptămâni ca Iranul să părăsească tot teritoriul ocupat pentru a respecta granițele de dinainte de război, stabilite în 1975 prin Acordul de la Alger. Ultimul schimb de prizonieri de război a avut loc în anul 2003

* Cu doar 2 ani în urmă (2022) ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a predat mandatul de Președinție a Comunității Democrațiilor, deținută de România timp de trei ani (15.IX.2019 – 2022), către ministrul afacerilor externe al Canadei, Mélanie Joly, în cadrul unei ceremonii desfășurate la New York, în marja săptămânii la nivel înalt a Adunării Generale a ONU

Aniversări – Comemorări

– Sf. Ierarh Mucenic Teodosie de la Mănăstirea Brazi, mitropolitul Moldovei (Calendarul Creştin-Ortodox 2024)

– Echinocţiul de toamnă – ora 15:44 (ora României). NOTĂ: Echinocţiul desemnează cele două momente ale anului când ziua este egală cu noaptea; astfel, există un echinocţiu de primăvară şi unul de toamnă (în 2024 echinocţiul de primăvară a fost la 20 martie)

– 1768: A murit (în exil, la Roma) cărturarul iluminist Ioan Inocenţiu Micu (Klein); în calitate de episcop greco-catolic (1729-1751), a pornit lupta politică a românilor din Transilvania pentru ridicarea acestora la statutul de naţiune politică; nesfârşitele sale demersuri personale, petiţii, memorii, inclusiv un amplu „Supplex Libellus”, la Guvern, la Dietă şi la Curte, l-au făcut, în cele din urmă, indezirabil; chemat la Viena, în 1744, şi pus sub acuzare, a luat drumul Romei, de unde nu i s-a mai permis să se întoarcă în ţară; programul său politic a indicat şi sarcinile Şcolii Ardelene (n. 1692, după alte surse, în 1700). NOTĂ: La 2.VIII.1997 a fost adusă la Blaj (de la Roma) racla cu osemintele episcopului şi depusă în Catedrala Unită „Sf. Trei Ierarhi”; reînhumarea a avut loc la 19.X.1997, în aceeaşi biserică, ctitorie a sa

– 1831: S-a născut Grigore Cobălcescu, geolog şi paleontolog; autorul primei lucrări româneşti de geologie, „Calcariul de la Răpidea” (1862); membru titular al Academiei Române din 1866 (m. 1892)

– 1866: S-a născut Iuliu Cezar Săvescu, poet simbolist, prozator şi traducător, precursor al poemului în proză (m. 1903). NOTĂ: Dicţionarul cronologic-Literatura română dă ca dată a naşterii 28.IX.1866

– 1873, 22.IX/4.X: S-a născut matematicianul Dimitrie Pompeiu; unul dintre întemeietorii şcolii matematice româneşti; contribuţii deosebite în teoria funcţiilor şi a calculului funcţional; membru titular al Academiei Române din 1934 (m. 1954)

– 1888: S-a născut pictorul Dumitru Ghiaţă (m. 1972)

– 1895, 22.IX/4.X: S-a născut matematicianul Octav Mayer; contribuţii în domeniul geometriei (principalul creator al geometriei diferenţiale centroafine); primul doctor în matematică pură din România (1920); membru titular al Academiei Române din 1955 (m. 1966)

– 1904: S-a născut Nicolae Argintescu-Amza, critic de artă, eseist și traducător (din poeţii latini, din literaturile franceză, engleză şi germană) (m. 1973) – 120 de ani

– 1913: S-a născut pianista Maria Fotino (m. 1996)

– 1914: S-a născut prozatoarea Alice Botez (m. 1985) – 110 ani

– 1919: A murit medicul Alexandru A. Suţu (Sutzu, Soutzo), primul mare psihiatru român, părintele fondator al psihiatriei moderne din România; precursor în organizarea învăţământului psihiatric românesc (primul profesor universitar de psihiatrie, 1897), primul autor de lucrări ştiintifice de specialitate, primul organizator al asistenţei moderne a bolnavilor psihici, pionier al psihosomaticii, promotor al legislaţiei psihiatrice moderne în România; membru corespondent al Academiei Române din 1888 (n. 1837) – 105 ani

– 1920: S-a născut George Zarnea, medic şi biolog; în comunitatea universitară este considerat ca întemeietorul învăţământului de microbiologie generală din facultăţile de biologie şi chimie pe care l-a dezvoltat odată cu crearea unor discipline noi ca virologia, imunobiologia, bacteriologia medicală, ecologia microorganismelor, microbiologie industrială; membru titular al Academiei Române din 1994 (m. 2012)

– 1926: S-a născut actorul Benedict Dabija (m. 1962)

– 1929: S-a născut Dinu Cocea, regizor de film şi scenarist, stabilit la Paris din 1985 (m. 2013) – 95 de ani

– 1934: A murit inginerul şi istoricul de artă Gheorghe Balş; a colaborat cu Anghel Saligny la construirea podului de la Cernavodă; important cercetător al istoriei arhitecturii româneşti; membru titular al Academiei Române din 1923, vicepreşedinte al acestui for (1928-1931) (n. 1868) – 90 de ani

– 1935: A murit (la Cannes) Constantin Dumbravă, medic şi explorator polar; a participat, în perioada 1927-1928, la expediţia întreprinsă pe coasta estică a Groenlandei de vasul „Gertrude Reik”; între anii 1930 şi 1931 a traversat insula de la Vest la Est; a realizat şi un interesant documentar filmat al expediţiilor sale în Groenlanda (n. 1898)

– 1937: S-a născut matematicianul Nicolae Popescu; creatorul şcolii româneşti de algebră modernă şi teoria numerelor; contribuţii în Topologie algebrică, Teoria categoriilor, cu aplicaţii la inele şi module, Teoria inelelor, Corp şi Polinoame, Teoria valuării, Teoria algebrică a numerelor; membru corespondent al Academiei Române din 1997 (m. 2010)

– 1938: S-a născut Augustin Buzura, medic psihiatru (nu a profesat însă medicina), prozator, publicist şi eseist, autorul unor scenarii cinematografice; considerat unul dintre cei mai reprezentativi romancieri din literatura română postbelică; membru titular al Academiei Române din 1992; preşedinte fondator al revistei „Cultura”, fost preşedinte al Fundaţiei Culturale Române (1990-2003) şi preşedinte al Institutului Cultural Român (2003-2004) (m. 2017)

– 1939: S-a născut economistul Bogdan Baltazar, unul dinte bancherii influenţi din România (preşedinte al Băncii Române pentru Dezvoltare între anii 1998 şi 2004); potrivit unui comunicat al MAE, a fost o personalitate publică marcantă, care a influenţat poziţionarea României în contextul economic mondial şi care a pus bazele şi a consolidat relaţia cu instituţii financiare mondiale (m. 2012) – 85 de ani

– 1943: S-a născut compozitorul, profesorul şi dirijorul Dinu Giurgiu (m. 1999)

– 1943: S-a născut Ionel Valentin Vlad, inginer electronist şi fizician; a fost autorul, singur sau împreună cu alţii, al unor realizări remarcabile: punerea în funcţiune a primului laser cu mediu activ solid din România (1968), realizarea primelor holograme profesionale din ţară (1970), a sistemelor de prelucrare digitală a imaginilor date de instrumente optice (1982-1987); membru titular al Academiei Române din 2009, vicepreşedinte (2010-2014) și președinte (2014-2017) al acestui for (m. 2017)

– 1944: S-a născut scrimera Ana Pascu; a cucerit șapte medalii la Campionatul Mondial și a participat la Jocurile Olimpice de cinci ori, câștigând două medalii de bronz în 1968 și în 1972, la Mexico, respectiv la München; a condus Federația Română de Scrimă din 1982 până în 2013, fiind apoi președinte de onoare; din 2004 a fost vice-președinte al Comitetului Olimpic și Sportiv Român și vicepreședinte al Federației Internaționale de Scrimă (m. 2022) – 80 de ani

– 1944: Cade pe front scriitorul Paul-Mihu Sadoveanu (fiul mezin al lui Mihail Sadoveanu); autor al unei singure opere, neîmplinite, „Ca floarea câmpului…” (apărută postum, în 1944), vădind un remarcabil instinct al naraţiunii confesive (n. 1920) – 80 de ani

– 1948: S-a născut poeta şi traducătoarea Chira (Chirata sau Kira) Iorgoveanu, preocupată constant de poezia aromână (populară şi cultă)

– 1966: S-a născut Marina Constantinescu, jurnalistă, realizatoare de emisiuni de televiziune și critic de teatru și film

– 2003: A murit Modest Iftinchi, violonist şi profesor (n. 1930)

EVENIMENTE EXTERNE

– New York: Săptămâna la nivel înalt a Adunării Generale a ONU (22 – 30 sep.)

– New York: „Summitul viitorului” în marja Adunării Generale a ONU (22 – 23 sep.)

  • Secretarul general al CoE, Alain Berset, va participa la Summit-ul viitorului al Națiunilor Unite, cu tema „Soluții multilaterale pentru un mâine mai bun” (22 – 23 sep.)

– New York: Prim-ministrul Indiei Narendra Modi participă la o reuniune a Comunităţii Indo-Americane a SUA (IACU)

– Potsdam: Alegeri regionale în Brandenburg

– Elveția: Vot asupra unei inițiative populare care vizează consolidarea protecției biodiversității și reforma finanțării pensiilor

– Oosterbeek, Țările de Jos: Veteranii și rezidenții comemorează cea de-a 80-a aniversare a Operațiunii Market Garden din Al Doilea Război Mondial

– Lisabona: Manifestație după incendiile devastatoare din Portugalia

– Sao Paulo, Brazilia: Marș pentru justiția climatică și împotriva incendiilor

– Liverpool, Regatul Unit: Congresul Partidului Laburist (22 – 25 sep.)

– Basel, Elveția: Fundația Beyeler îi consacră pictorului Henri Matisse o expoziție vastă, intitulată „Matisse – Invitație la călătorie” (22 sep. 2024 – 26 ian. 2025)

– Hong Kong: Evenimentul LGBTQ PinkDot din Hong Kong sărbătorește a zecea aniversare

– Bogotá: Fotbal – finala Cupei Mondiale feminine U-20, Coreea de Nord – Japonia

– Emiratele Arabe Unite: Are loc meciul Al-Ain – Auckland City (ora 19:00), din primul tur al Cupei Intercontinentale FIFA la fotbal

– Berlin: Selecţionata Europei înfruntă echipa Restului Lumii, în competiţia masculină de tenis Cupa Laver (20 – 22 sep.)

– Coreea de Sud/ Thailanda:  Se încheie turneele de tenis WTA de la Seul (Coreea de Sud) şi Hua Hin (Thailanda) (16 – 22 sep.)

– Singapore: Are loc Marele Premiu de Formula 1 de la Singapore

– Italia: Se desfăşoară Marele Premiu al regiunii Emilia Romagna (Italia) la MotoGP, pe circuitul de la Misano

– Zürich: Încep Campionatele Mondiale de ciclism pe şosea (22 – 29 sep.)

Aniversări – Comemorări

— „Ziua Mondială a Râurilor”, sărbătorită în cea de-a patra duminică din luna septembrie, este o sărbătoare a căilor navigabile ale lumii; în 2005, Organizația Națiunilor Unite a lansat „Deceniul Apă pentru Viață” pentru a contribui la creșterea gradului de conștientizare a necesității unei mai bune îngrijiri a resurselor de apă; ulterior, crearea „Zilei mondiale a râurilor” a fost ca răspuns la o propunere inițiată de avocatul râurilor Mark Angelo. NOTĂ: La 14 martie este marcată „Ziua internaţională de acțiune pentru râuri” sau „Ziua internațională de acțiune împotriva marilor baraje și de protejare a râurilor” („The International Day of Action Against Dams and For Rivers, Water and Life”) ce a fost proclamată de participanții la prima reuniune internațională a persoanelor afectate de baraje, în martie 1997, în Curitiba, Brazilia. Marcarea acestei zile își propune să atragă atenția asupra efectelor distructive pe care marile proiecte le au asupra calității apei, să contribuie la recuperarea sănătății bazinelor hidrografice și la dezvoltarea unei strategii privind gestionarea durabilă și echitabilă a râurilor

– „Ziua Mondială fără Maşini”/”Ziua fără Maşini” (inițial „Ziua europeană fără maşini”), este marcată cu scopul de a încuraja mersul pe jos, deplasarea cu bicicleta, trotineta, ori, în ultimă instanţă, cu transportul în comun, în defavoarea circulaţiei cu automobilul personal sau de serviciu; pe termen lung, se doreşte crearea comunităţilor în care utilitățile folosite curent să se afle în apropierea domiciliilor, la distanţe ce pot fi uşor parcurse în plimbare. Sunt urmărite obiectivele Pactului verde european: un continent neutru din punct de vedere al emisiilor de dioxid de carbon până în 2050 şi accesibilitatea transportului cu emisii zero. La 4.II.2000, Margot Walström, comisar european pentru mediu, lansa, la Bruxelles, iniţiativa europeană „În oraş fără automobilul meu”; la 22 septembrie acelaşi an aproape 800 de oraşe europene, mari şi mici, au închis, pentru o zi, străzile centrale pentru traficul auto; inițiativa s-a extins apoi de la nivel european la nivel mondial. NOTĂ: Între 16 şi 22 septembrie este marcată, din 2002, „Săptămâna europeană a mobilităţii”, iniţiativă a Comisiei Europene, prin care se încearcă găsirea de soluţii inovatoare la problemele actuale de mobilitate urbană și promovarea dezvoltării unui transport urban durabil. Tema din 2024 este „Să folosim spațiul public împreună”

– „Ziua Internaţională de Informare cu privire la Leucemia Mieloidă Cronică”; este marcată din 2011 cu scopul creşterii gradului de conştientizare privind această formă rară de cancer al sângelui; data simbolizează modificarea genetică a cromozomilor 9 şi 22, cauza declanşării LMC

– Ziua independenţei Republicii Bulgaria; în anul 1908, cu sprijinul guvernului lui Alexandăr Malinov, cneazul Ferdinand de Saxa Coburg declara, printr-un manifest special, independenţa Bulgariei şi se proclama ţar al bulgarilor (se sărbătoreşte începând din anul 1998)

– Ziua naţională a Republicii Mali; aniversarea proclamării independenţei – 1960

– 1791: S-a născut Michael Faraday, fizician şi chimist englez; unul dintre fondatorii teoriei electromagnetismului (m. 1867)

– 1885: S-a născut Erich von Stroheim, regizor, scenarist, producător şi actor american de origine austriacă; considerat unul dintre „părinţii” filmului mut (m. 1957)

– 1910: S-a născut György Faludy, poet şi traducător maghiar, stabilit în Canada din 1967 (m. 2006)

– 1914: A murit scriitorul francez Henri Alain-Fournier, autor al unui singur roman, „Le Grand Meaulnes”, roman poetic de factură simbolistă (n. 1886) – 110 ani

– 1918: S-a născut Henryk Szeryng, violonist mexican de origine poloneză (m. 1988)

– 1921: A murit Ivan Vazov, poet, dramaturg şi publicist bulgar (n. 1850)

– 1924: S-a născut scriitoarea britanică Rosamunde Pilcher (pseudonim Jane Fraser); considerată „regina nuvelelor romantice” (m. 2019) – 100 de ani

– 1928: S-a născut Eric Broadley, antreprenor și inginer britanic, unul dintre cei mai mari designeri și producători de mașini de curse din lume; fondatorul companiei „Lola Cars International” (m. 2017)

– 1931: S-a născut dirijorul italian Nello Santi; a fost o autoritate în lumea muzicală, în ceea ce priveşte interpretarea operei italiene, dirijând în special creaţii semnate de Giuseppe Verdi şi Giacomo Puccini (m. 2020)

– 1939: S-a născut alpinista japoneză Junko Tabei, prima femeie care a urcat pe Everest (1975) şi care mai târziu a cucerit alte şapte vârfuri importante; a înfiinţat primul club feminin de alpinism din Japonia (m. 2016) – 85 de ani

– 1940: S-a născut Anna Karina, actriţă, cântăreață, regizoare şi scenaristă daneză cu cetăţenie franceză; cunoscută ca fiind „muza” regizorului francez Jean-Luc Godard, unul din pionierii curentului Noul val francez (m. 2019)

– 1941: S-a născut soprana bulgară Anna Tomowa-Sintow

– 1942: S-a născut cântăreața americană de jazz, blues și soul Marlena Shaw; cunoscută îndeosebi datorită melodiilor sale de succes ‘California Soul’ şi ‘Woman of the Ghetto’, a început să susțină spectacole pe scena Apollo Theater din Harlem la vârsta de doar 10 ani (m. 2024)

– 1951: S-a născut David Coverdale, interpret englez de muzică rock; a făcut parte din două trupe foarte cunoscute de hard – rock, Deep Purple şi Whitesnake

– 1958: S-a născut Joan Jett, cântăreaţă rock, chitaristă, compozitoare, producătoare şi actriţă americană; foarte cunoscută mai ales pentru interpretarea melodiei „I Love Rock N’ Roll”, pe care o cânta alături de trupa ei „The Blackhearts”

– 1958: S-a născut tenorul italian Andrea Bocelli

– 1959: S-a născut Saul Perlmutter, astrofizician american, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în 2011 (pentru descoperirea, împreună cu Adam G. Riess şi Brian P. Schmidt, a expansiunii accelerate a Universului prin observarea supernovelor îndepărtate) – 65 de ani

– 1960: S-a născut Isaac (sau Itzhak) Herzog avocat și politician israelian, președinte al Israelului (din iul. 2021); fost șef al Agenției Evreiești pentru Israel, fost lider al Partidului Laburist; membru al Knesset (2003 – 2018); a ocupat mai multe funcții ministeriale între 2005 și 2011

– 1976: S-a născut fotbalistul brazilian Ronaldo (Ronaldo Luis Nazário de Lima), „Il Fenomeno”, considerat unul dintre cei mai mari atacanți ai tuturor timpurilor (s-a retras din activitate în 2011). NOTĂ: Mai multe surse dau ca dată a nașterii 18.IX.1976

– 1987: A murit pianistul englez Louis Kentner (n. 1905)

– 1989: A murit Irving Berlin (nume real: Israel Baline), compozitor american de origine rusă (n. 1888) – 35 de ani

– 1994: A murit Alexandru Bardieru, preot, prozator, folclorist şi publicist din Republica Moldova (n. 1913) – 30 de ani

– 1996: A murit Dorothy Lamour, cântăreaţă şi actriţă americană de film (n. 1914)

– 2001: A murit Isaac Stern, violonist american de origine ucraineană (n. 1920)

– 2006: A murit actorul american Edward Albert (n. 1951)

– 2007: A murit mimul francez Marcel Marceau, supranumit „Charlie Chaplin al pantomimei”; pe adevăratul nume Marcel Mangel, a fost un supravieţuitor al Holocaustului; a fondat, în 1958, o şcoală de mimi la Paris (n. 1923)

– 2010: A murit cântăreţul și actorul american Eddie Fisher (nume complet: Edwin Jack Fisher); unul dintre cei mai populari artiști din prima jumătate a anilor ’50 ai secolului trecut (n. 1928)

– 2012: A murit Marcel Hanoun, cineast (teoretician al cinematografiei experimentale), fotograf şi scriitor francez de origine tunisiană (n. 1929, la Tunis)

– 2013: A murit Álvaro Mutis Jaramillo, poet, romancier şi eseist columbian (n. 1923)

– 2013: A murit neurologul american de origine canadiană David H. Hubel, laureat al Premiului Nobel pentru Medicină în anul 1981 (n. 1926)

– 2013: A murit Luciano Vincenzoni, scenarist italian (n. 1926)

– 2023: A murit Giorgio Napolitano, om politic italian, președinte al Italiei în perioada 2006-2015; lider istoric al Partidului Comunist şi promotor al construcţiei europene (n. 1925) – 1 an