Introducere
Pe 2 noiembrie 1948, la ora 4.00 dimineața, Harry S. Truman a fost trezit de serviciul special de protecție prezidențială pentru a fi informat că a câștigat alegerile în fața lui Thomas Dewey, guvernatorul statutului New York, care a fost declarat câștigător, fără a fi numărate toate voturile rămase. Birourile electorale au considerat că avansul lui Dewey nu mai putea fi depășit de Truman și s-au grăbit să anunțe și presa scrisă. Seara s-au tipărit ediții speciale care îl declarau câștigător pe Thomas Dewey iar dimineața au fost tipărite alte ediții care îl prezentau pe Harry S. Truman. După aflarea veștii, Harry S.Truman a acordat un interviu, unde a prezentat, comic, ediția de noapte din Chicago Tribune, care îl declara pe Thomas Dewey învingător.
O luptă pe mai multe fronturi
În 1948, lupta împotriva comunismului era în plină desfășurare, întrucât Europa de Est fusese oficial „ocupată” ideologic de comunism iar Cortina de Fier apăruse pentru partea de est. La trei diferență de la sfârșitul celui De-al Doilea Război Mondial, miza alegerilor prezidențiale era mare pentru cele două partide politice din america, democrații, cu președintele Harry S.Truman au susținut necesitatea intervenției americane în zonele unde Uniunea Sovietică intenționa să-și exercite influența. Pe baza unei declarații din 1947, Truman a afirmat „teoria dominoului”, prin care intervenția militară a Statelor Unite a fost justificată în zonele cu probleme, precum Coreea sau Vietnam. Pe baza acestor intervenții, comunismul ar fi fost oprit din expansiune, după afirmațiile lui Truman. Teoria era sprijinită de partidul democrat iar la nivel intern, Truman promitea o relaxare a politicilor economice, creșterea salariului minim, program de accesare fonduri pentru locuințe și o politică națională pentru asigurarea sănătății.
Republicanii, în frunte cu Thomas Dewey, au criticat mandatul lui Truman și au repetat în campanie că măsurile promise nu pot fi aplicate. Nu existau bani suficienți la buget pentru a crește salariul minim, întrucât implicarea în război a dus la costuri ridicate și era nevoie de o perioadă de refacere. La nivel de politică externă, republicanii îl considerau pe Truman drept „președintele accident” care a ajuns în funcție datorită norocului, după decesul lui F.D.Roosevelt. Gestionarea problemei Palestina ( rezoluția 181 II), prin care intra sub mandat britanic nu a adus la rezolvarea ostilităților iar acest lucru a adus critica republicanilor, care susțineau Israelul.
Conform mai multor rapoarte de securitate, regimul comunist a început să se extindă și în vestul Europei iar acest lucru reprezenta un semnal de alarmă pentru Statele Unite. În fața multor probleme, campania prezidențială din 1948 a reprezentat o „luptă” între două viziuni diferite. Republicanii doreau afirmarea a rolul strategic a Statelor Unite în emisfera vestică, un control sporit asupra comunismului și legi dure împotriva comunismului și implementarea acordurilor cu statele de pe continentul american, prin implementarea doctrinei Monroe. Practic, neimplicarea militară pe alte continente, cum se dorea din partea democraților. Democrații, afirmau că este nevoie de implicare a Statelor Unite și de abandonare a izolaționismului. Această implicare a fost militară și economică în 1947, prin planul Marshall. Prin urmare, continuarea acestor politici era vitală pentru superioritatea strategică a Statelor Unite.
Un Congres „ostil” președintelui
Harry S.Truman a fost nevoit să lucreze cu un Congres dominat de republicani. După decesul lui Frankling D.Roosevelt, partidul Republican a trecut o lege prin care limita mandatul prezidențial, la două mandate pe viață, care pot fi succesive sau nu. Deși era stipulat în constituție, exista o ambiguitate referitoare la momentele speciale, în care mandatul se poate prelungi, precum război, epidemie, foamete sau război civil. Nu exista, de asemenea, un alineat care să limiteze mandatul prezidențial la două, chiar și după un conflict mondial, chiar dacă nu s-au putut organiza alegeri. Votul, bazat pe electori și vot popular, se dorea să exprime mai mult votul popular decât numărul de electori, din perspectiva republicană. Miza era ridicată și din perspectiva în care, Truman le-a promis englezilor și francezilor sprijin pentru a rezista în fața expansiunii ideologice comuniste, prin urmare lucrurile erau complicate. Truman a fost invitat la o dezbatere de către Thomas Dewey, pe care Truman o refuză și se axează doar pe campania politică. El merge prin toate statele și vorbește despre superioritatea americană și necesitatea de continuare a sprijinului. De asemenea, le prezintă oamenilor un plan de creștere a salariului minim, vorbește despre intervenția în piața imobiliară și un plan medical pentru cetățenii americani. La nivel popular, imaginea lui Truman s-a depreciat, dar nu la fel de mult precum cea a lui Dewey, care nu era văzut drept un potențial lider la Casa Albă.
Întrucât Truman nu a vrut să participe, Thomas Dewey a participat la o dezbatere cu Harold Stassen, fost guvernator al statului Wisconsin din partidul Republican. Această dezbatere a strâns 80.000 de ascultători, întrucât a fost prima dezbatere transmisă la radio. Stassen a încercat să influențeze decizia congresului republican, pentru a determina retragerea lui Dewey.
Sub presiunea determinată de expansiunea regimului, Republicanii au trecut legea „Taft-Hartley”, prin care sindicatele erau nevoită să anunțe greva muncitorilor cu 60 de zile înainte și în caz de continuare, cu 90 de zile înainte. Truman nu a fost de acord cu acest proiect și a propus veto, însă nu putut trece peste majoritatea republicană din Congres.
În partid, Harry S.Truman a avut probleme de susținere, întrucât mai mulți democrați au argumentat cu Truman și-a erodat imaginea și ar fi bine să se retragă. S-au încercat negocieri cu Dwight Eisenhower, care încă nu favoriza un partid pe față și avea o imagine publică bună, dar acesta a refuzat. În 1953, Eisenhower a candidat din partea Republicanilor și a obținut mandatul.
Thomas Dewey l-a acuzat pe Truman de neglijență și a încercat să profite de erodarea imaginii publice. Dewey s-a legat de atacul cu bomba atomică din Japonia, drept un act fără precedent și a susținut că Truman nu mai poate continua la Casa Albă. La rândul său, Truman susținea că republicanii nu au viziune și doar doresc să izoleze politic Statele Unite.
Rezultatul
În urma unei campanii obositoare pentru cei doi candidați, pe 1 noiembrie, voturile au indicat spre Thomas Dewey, inițial, care a fost declarat câștigător înainte de a se termina numerotarea voturilor. Truman obținuse 46% din voturi, în timp ce Dewey 45%, în statele importante, precum New York. De altfel, după orele 22.00, ziarul Chicago Tribune, pentru a fi sigur că anticipează rezultatul și este primul ziar care informează despre rezultatul alegerilor, editează un număr special, cu titlul „Dewey defeats Truman” chiar dacă postul de radio NBC susținea că Truman este încă în fruntea lui Dewey, însă doar în anumite zone de coastă. În cele din urmă, Truman se duce la somn, convins că a pierdut alegerilor. În timpul nopții este trezit pentru a fi informat că este în continuare în fața lui Thomas Dewey, însă H.V. Kaltenborn, comentatorul de la NBC, susținea că Truman a pierdut alegerile. La orele 4.00 dimineața, Harry S.Truman a fost informat de serviciile secrete prezidențiale, că a câștigat alegerile iar Thomas Dewey îi trimite o scrisoare prin care îl felicită.
Rezultatele finale au fost: 303 electori pentru Harry S.Truman, la 189 pentru Thomas Dewey. Truman a obținut 24.105.695 de voturi populare, în timp ce Dewey 21.969.170.
Autor: Alexandru Eduard Balaci
*
Bibiliografie
https://www.britannica.com/biography/Thomas-E-Dewey
https://www.trumanlibrary.gov/education/presidential-inquiries/election-1948
https://www.presidency.ucsb.edu/documents/republican-party-platform-1948
RADOR – 24 septembrie
