Kremlinul a comentat declaraţiile lui Zelenski potrivit cărora războiul s-ar putea încheia în curând

Kremlinul, în persoana lui Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al preşedintelui rus, Vladimir Putin, a comentat marţi afirmaţiile făcute de preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, potrivit cărora războiul ruso-ucrainean este mult mai aproape de finalizarea sa, faţă de ceea ce consideră multe persoane.

„După cum bine ştiţi, orice război, într-un mod sau altul, se termină cu pacea. Dar pentru noi nu există absolut nicio alternativă pentru a ne atinge obiectivele. De îndată ce aceste obiective vor fi atinse într-un mod sau altul, operațiunea militară specială (rusă din Ucraina, n.r.) va fi finalizată”, a declarat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al președintelui rus.

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a declarat că în timpul vizitei sale în Statele Unite intenționează să prezinte ‘Planul victoriei’ ucrainene la Casa Albă, președintelui Joe Biden, membrilor Congresului SUA, precum și candidaților la președinția SUA, Kamala Harris și Donald Trump./vdraguta/lalexandrescu

www.bbc.com/russian – 24 septembrie