Alte nouă persoane au fost reținute de Poliția Capitalei în ancheta deschisă după incidentele violente de sâmbătă, care au avut loc între două familii din orașul Pantelimon, și care au continuat la camera de gardă a Spitalului Sfântul Pantelimon din Sectorul 2 al Capitalei. Cei reținuți și vor fi duși astăzi în fața instanței cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. Şase persoane au primit deja mandate de arestare preventivă, iar ieri au avut loc mai multe percheziții în București și în județul Ilfov în acest caz în care se fac cercetări pentru tulburarea ordinii și liniștii publice, loviri și alte violențe./ilixandru/atataru
(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 25 septembrie)