Marți și miercuri sunt zilele în care avioanele din Europa zboară, în medie, mai goale, mai ales miercurea. Pentru prima dată, „Corriere della Sera” dezvăluie modul în care rezervările și îmbarcările călătorilor variază la fiecare 24 de ore, care arată, de asemenea, cum se deplasează milioane de persoane. Datele provin din analiza documentelor interne – și confidențiale – a aproximativ zece companii aeriene tradiționale și low-cost. Apoi, au fost încrucișate cu cele ale unor aeroporturi italiene.
„Load factor” sau „Factorul de încărcare” a zborurilor, procentul de locuri pe care companiile reușesc să le vândă în fiecare zbor individual, este un element important pentru socoteli și influențează determinarea prețului: cu cât avionul este mai gol aproape de plecare, cu atât este mai redus tariful propus pentru a atrage clienți și, prin urmare, pentru a încerca să umple aeronava cât mai mult posibil. Întrucât, după cum calculează IATA (Asociația internațională a companiilor aeriene), în primele șapte luni ale acestui an, rata medie de ocupare a aeronavelor în Europa a fost de 83,5%, aceasta înseamnă că o bună parte din avioane călătoresc adesea pline.
Există, însă, rute care – parțial din cauza volumelor reduse, parțial din cauza numeroaselor frecvențe zilnice, parțial din cauza perioadei – nu închid întotdeauna ziua cu toate locurile rezervate. Un prim indiciu al fluxurilor din Europa poate fi obținut, analizând deplasările planificate de transportatori. În săptămâna 7-13 octombrie 2024, conform datelor furnizate de către platforma specializată Cirium pentru „Corriere della Sera”, au fost excluse zborurile intra-europene ale transportatorilor tradiționali și low-cost – charter, printre altele – fluctuează în cursul săptămânii.
Luni și vineri sunt zilele cu cel mai mare număr de plecări programate (peste 12.000). Sâmbăta și marți-miercuri sunt zilele cu mai puține zboruri programate. Deși pentru transportatorii tradiționali, sâmbăta este în mod semnificativ vârful minim – persoanele se deplasează puțin – pentru transportatorii low-cost diferența față de marți și miercuri este foarte minimă. Curba deplasărilor crește din nou duminica, când o mare parte dintre călători se întorc acasă sau călătoresc din motive de muncă sau de studiu.
Dar aceasta este doar o parte din poveste. Cealaltă parte se află pe foile de calcul – sau cele scrise de mână, așa cum face zilnic CEO-ul Ryanair, Michael O’Leary – ale transportatorilor cu vânzările zilnice. Privind ratele medii de ocupare – din vara lui 2023 până astăzi – observăm că marți și miercuri, în ciuda faptului că sunt zile în care sunt mai puține zboruri, transportatorii se chinuie să vândă toate locurile. Se ajunge la 79% (marți) și la 78% (miercuri) pentru zborurile tradiționale. Dintre cele low cost – care au factori de încărcare mai mari – ajunge la 89% și la 87%, când luni și vineri de exemplu se înregistrează 94%.
Aceste date influențează și fluctuațiile prețurilor. Luând ca săptămâna de analiză perioada 30 septembrie – 6 octombrie, pe rutele Nord-Sud Italia, un zbor de dus atinge cel mai mic preț marți și miercuri. În timp ce cele mai mari prețuri în medie sunt vineri și luni, fără să luăm în considerare anumite caracteristici teritoriale specifice – cum ar fi evenimentele sportive și muzicale -, care pot determina variația semnificativă a cifrelor. (www.corriere.it – 25 septembrie)/oavram
RADOR RADIO ROMÂNIA (25 septembrie)