RADOR RADIO ROMÂNIA (26 septembrie) – Cancelaria prezidenţială de la Kiev transmite că președinte Volodimir Zelenski s-a întâlnit, miercuri, cu omologul său american, Joe Biden, în marja Adunării Generale a ONU de la New York. Zelenski şi Biden au convenit să discute planul referitor la victoria Ucrainei în războiul cu Rusia la o întâlnire care va avea loc la Washington, pe 26 septembrie. Biroul Președintelui Ucrainei a raportat că, în timpul întâlnirii de la New York, Zelenski i-a mulțumit lui Biden, precum și Statelor Unite pentru sprijinul acordat Kievului, „sprijin care salvează viețile ucrainenilor și ajută țara să-și păstreze independența”.”Șeful statului ucrainean l-a informat pe președintele SUA despre situația din Ucraina, inclusiv de pe front. Volodimir Zelenski s-a concentrat asupra Planului Victoriei. Cei doi lideri au convenit să discute planul respectiv în timpul negocierilor de la Washington, pe 26 septembrie” – notează cancelaria prezidenţială ucraineană. În plus, Volodimir Zelenski și Joe Biden au participat la o întâlnire specială a G7+ dedicată reconstrucției Ucrainei. De asemenea, peste 30 de țări și Uniunea Europeană au semnat o declarație privind reconstrucția postbelică a Ucrainei. În timpul discursului său la evenimentul respectiv, Zelenski a remarcat că, după al doilea război mondial, aliații au aplicat Planul Marshall, care a întărit pacea și a ajutat-o să „devină cu adevărat durabilă”. „Astăzi, punem bazele unei arhitecturi similare de reconstrucţie – una care promovează pacea pentru Ucraina și întreaga Europă și prosperitatea comună” – a subliniat președintele ucrainean.
(Agenția de presă RBC – 26 septembrie)/sdan/asalar