RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI (26 septembrie) – Realizator: Ciprian Sasu – Ministrul mediului spune că noul ciclon care se va abate asupra țării va influența previziunile făcute pentru viitura așteptată pe Dunăre tot la sfârșitul săptămânii. Mircea Fechet a menționat că atenția se va îndrepta acum și spre afluenții fluviului, iar vineri va fi convocat un comitet ministerial pentru situații de urgență pentru a decide măsurile care se impun. În acest moment, prognozele arată că data intrării în țar[ a viiturii pe Dunăre ar fi 1 octombrie, iar debitul ar urma să fie de maximum 8.000 de metri cubi pe secundă, însă în noile condiții acesta ar putea fi mai mare.
Mircea Fechet: Pe sectorul românesc al Dunării, ca urmare a precipitațiilor însemnate, putem înregistra viituri importante mai ales în bazinul hidrografic Jiu, în bazinul hidrografic Olt și în bazinul hidrografic Argeș-Vedea, care vor aduce un aport suplimentar Dunării. Lucrul pe care îl monitorizăm cu atenție este legat de riscul crescut de inundații pe râurile mici din cele trei bazine hidrografice pe care le-am menționat mai devreme, unde, cel mai probabil, vom avea avertizări de cod portocaliu sau chiar de cod roșu, în funcție de intensitatea precipitațiilor./RADOR RADIO ROMÂNIA/abranescu/asalar