RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI (26 septembrie) – „Radiojurnal” – Realizator: Ciprian Sasu – România a semnat un acord de împrumut cu Statele Unite în valoare de aproape un miliard de dolari. Banii vor permite modernizarea Armatei, inclusiv achiziționarea de echipamente militare americane. Ceremonia de semnare s-a desfășurat miercuri, la Palatul Victoria. Au fost prezenți premierul Marcel Ciolacu și ambasadorul american la București, Kathleen Kavalec, precum și directorul Agenției de Cooperare pentru Securitate și Apărare, Michael Miller. Relatează corespondentul RRA Petruța Obrejan.
Reporter: Cele 920 de milioane de dolari din partea Statelor Unite vor permite atât consolidarea capacității de apărare a țării noastre, prin dotarea cu tehnică modernă a Forțelor Armate Române, cât și dezvoltarea industriei locale de apărare – spunea premierul Marcel Ciolacu, precizând că acest împrumut semnificativ arată totodată încrederea, dar și statutul de care țara noastră se bucură în relația cu partenerul său strategic, Statele Unite.
Marcel Ciolacu: Vom dezvolta noi capacități de producție în România, vom crea locuri de muncă pentru români și vom redeveni relevanți în ceea ce privește producția de echipamente militare la nivel regional.
Reporter: Kathleen Kavalec, ambasadorul Statelor Unite la București, spunea că acordul semnat la Palatul Victoria este mai mult decât un simplu acord financiar, întrucât el reprezintă puterea și reziliența parteneriatului bilateral, dar și angajamentul comun de a asigura pacea, stabilitatea și securitatea în regiune./RADOR RADIO ROMÂNIA/abranescu/asalar
Acasă ROMANIA Relatii internationale România a semnat un acord de împrumut cu Statele Unite în valoare...