Calendarul evenimentelor, 27 septembrie – selecțiuni

EVENIMENTE INTERNE

– Camera Deputaților

* Activitate în comisii:

  • Comisia pentru egalitatea de şanse pentru femei şi bărbaţi

– Ministere

* New York: Participarea ministrului afacerilor externe, Luminița Odobescu, la segmentul la nivel înalt al celei de-a 79-a sesiuni a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite

– Partide

* Şedinţa Biroului Politic Naţional al PNL – ora 16:00 – online

* Slatina: Conferinţă de presă organizată de PNL Olt – ora 11:00, la sediul filialei

– Culte, Biserică

* Vejle, Regatul Danemarcei: Moaștele Sfântului Ierarh Nicolae de la Biserica „Sfântul Gheorghe Nou” din Capitală vor fi duse la Parohia românească din Vejle, Regatul Danemarcei, în perioada 27 – 28 septembrie, în cadrul Zilelor Sfântului Voievod Constantin Brâncoveanu, organizate de Centrul de tineret „Sfântul Voievod Ștefan cel Mare” al Episcopiei Europei de Nord. Programul liturgic va începe cu Taina Sfântului Maslu, oficiată de Episcopul Macarie, după întâmpinarea cinstitelor moaște, și va continua în zilele de 28-29 septembrie, cu Sfânta Liturghie. Totodată, Centrul de tineret al Episcopiei Europei de Nord va organiza un campionat caritabil de fotbal, dedicat echipelor parohiale

– Minorități

* Departamentul pentru Relaţii Interetnice din cadrul Secretariatului General al Guvernului organizează, la Complexul Cultural Sportiv Studenţesc ‘Tei’, în perioada 27 – 29 septembrie, cu sprijinul Federaţiei Române de Fotbal, la Bucureşti, proiectul intitulat ‘Cupa Diversităţii – Combaterea xenofobiei şi discriminării prin sport’. Proiectul are ca scop promovarea luptei împotriva rasismului şi discriminării, precum şi susţinerea diversităţii etnice şi culturale prin sport. Evenimentul subliniază rolul esenţial al sportului în educarea şi formarea tinerilor, dar şi a adulţilor, fiind un mediu care ne învaţă că diferenţele culturale trebuie promovate şi preţuite. Aflat la a şasea ediţie, evenimentul din acest an cuprinde trei componente sportive – Campionatul de fotbal al tinerilor minoritari – un turneu pentru copii cu vârste cuprinse între 12 şi 14 ani, Campionatul de fotbal al minorităţilor, destinat adulţilor şi, în premieră, meciuri amicale de fotbal feminin. Proiectul se încadrează în obiectivele Strategiei Naţionale de Prevenire şi Combatere a Antisemitismului, Xenofobiei, Radicalizării şi Discursului Instigator la Ura 2024-2027, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 540/2024.

– Administraţie

* Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, participă la ceremonia prilejuită de împlinirea a 75 de ani de la înfiinţarea Institutului de Matematică ‘Simion Stoilow’ al Academiei Române – ora 9:00, la sediul institutului, Calea Griviţei nr. 21

* Sibiu: Congresul Comun al Autorităţilor Locale din Republica Moldova şi România (27 – 29 sep.)

* Oradea: Conferinţă de presă susţinută de primarul municipiului Oradea, Florin Birta, cu ocazia predării oficiale către Universitatea din Oradea a noului Cămin Studenţesc CP1 – ora 13:00, la intrarea în Căminul Studenţesc CP1

– Social

* Humane Society International / Europe, Asociaţia FREE şi Ioana Ciolacu, designer român care s-a alăturat programului global Fur Free Retailer, depun la Palatul Parlamentului cele 74.000 de semnături prin care românii şi-au declarat susţinerea pentru interzicerea fermelor de blănuri şi în ţara noastră – ora 11:00, la Palatul Parlamentului, Strada Izvor, nr. 2-4, intrarea S1, Biroul Registratură şi Arhivă

* De la ora 18:30, are loc Gala Recunoștinței, unul dintre cele mai mari evenimente caritabile organizate de Fundația Inovații Sociale Regina Maria – la Enayati Medical City. Evenimentul va cuprinde și un concert live Holograf

* Asociația Romanian Diversity Chamber of Commerce anunță lansarea #AccessABILITYEXPO, programată pentru perioada 27 – 29 septembrie, la Biblioteca Națională a României din București. Acest eveniment, primul de acest gen din România, își propune să pună în legătură persoanele cu dizabilități și furnizorii de servicii, angajatori de top, asociațiile, fundațiile și municipalitățile care oferă servicii adaptabile de tip smart city. Momente cheie la AccessABILITY Expo:

  • Târgul de locuri de muncă ED&I: Angajatori de top din diverse industrii vin pregătiţi să angajeze mii de persoane talentate cu dizabilităţi. Companiile participante includ Kaufland, Decathlon, Alexandrion Group şi multe altele.
  • Conferinţa Ziua Românească pentru Conştientizarea Accesibilităţii (RAAD): Voci importante vor aborda provocările legate de accesibilitate şi incluziunea la locul de muncă pentru cele aproximativ 900.000 de persoane cu dizabilităţi vizibile şi invizibile din România.
  • Ateliere inspiraţionale şi paneluri: Lideri din diverse industrii vor împărtăşi idei despre incluziunea persoanelor cu dizabilităţi, diversitate şi abilitare. Aceste sesiuni sunt concepute nu doar pentru a motiva, ci şi pentru a oferi companiilor de toate dimensiunile strategii aplicabile.
  • Convenţia Well-being: Ateliere dedicate sănătăţii mentale şi fizice, special concepute pentru persoanele cu dizabilităţi.
  • TEDx Băneasa Limitless: Discursuri care depăşesc graniţele a ceea ce este posibil. Experţi din diverse domenii vor aduce perspective asupra diversităţii, împărtăşind experienţele personale şi oferind viziuni proaspete şi incluzive pentru viitor.
  • Expoziţia ALT Portraits/Alternative Portraits: O expoziţie care reimaginează diversitatea şi incluziunea prin portrete creative şi neconvenţionale. Aceste opere de artă contestă stereotipurile şi extind naraţiunea culturală în jurul dizabilităţilor.

Printre partenerii media se numără Radio România. Înregistrare pe https://www.eventbrite.co.uk/e/accessability-expo-tickets-953252522957?aff=oddtdtcreator.

* Cluj-Napoca: Proiectul Plantăm ‘Book’-urie la sat începe cu o campanie de donare de cărţi pentru copii, organizată în perioada 27-29 septembrie, la Festivalul Internaţional de Carte Transilvania, desfăşurat în Piaţa Unirii din Cluj-Napoca. Clujenii sunt îndemnaţi să doneze cărţi pentru copii, potrivite pentru vârstele 3-10 ani, care vor ajunge la şcolile şi bibliotecile din 10 sate din judeţul Cluj.

– Economic

* Institutul Naţional de Statistică prezintă Tendinţele în evoluţia activităţii economice în perioada septembrie – noiembrie 2024

* Jud. Argeș: În perioada 27 – 29 septembrie, Consiliul Judeţean Argeş organizează, la Muzeul Goleşti, cea de-a III-a ediţie a celui mai frumos Târg de meşteşuguri şi produse tradiţionale din Argeş ‘ROD CU SPOR’. Deschiderea oficială va avea loc de la ora 13:00, la Muzeul Goleşti. Evenimentul este organizat în parteneriat cu Direcţia Agricolă, AFIR, APIA, Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Argeş şi împreună cu Centrul Judeţean de Cultură şi Arte, Teatrul ‘Alexandru Davila’ şi Muzeul Goleşti

– Mediu

* Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) a alocat cei mai mulţi bani pentru Programul ‘Casa Verde Fotovoltaice’, sesiunea 2024, care se va derula în perioada 27 septembrie – 8 octombrie.

* Lepșa, jud. Vrancea: Seria manifestărilor dedicate Zilelor Academice Ieşene, ediția a XXXIX-a, include workshop-ul ARIILE NATURALE PROTEJATE – ACTUALITATE ŞI PERSPECTIVE, 27 – 29 septembrie, Lepşa – Vrancea, organizat de Academia Română – Secţia de Ştiinţe Biologice şi Comisia pentru Ocrotirea Monumentelor Naturii, Academia Română – Filiala Iaşi, Subcomisia pentru Ocrotirea Monumentelor Naturii, Universitatea ‘Alexandru Ioan Cuza’ din Iaşi, Facultatea de Biologie în colaborare cu Parcul Natural Putna – Vrancea, Proiectul LIFE ROSALIA. În cadrul manifestărilor, subcomisia pentru Ocrotirea Monumentelor Naturii din cadrul Academiei Române – Filiala Iaşi, în colaborare cu Administraţia Parcul Natural Putna Vrancea, Agenţia pentru Protecţia Mediului Vrancea – proiect Life Rosalia şi specialişti de la Facultatea de Biologie, respectiv de la Grădina Botanică ‘Anastasie Fătu’ a Universităţii ‘Alexandru Ioan Cuza’ din Iaşi, organizează o expoziţie cu specii de ciuperci comestibile şi toxice, colectate din ecosisteme forestiere situate în zona montană. Vernisajul expoziţiei are loc duminică, 29 septembrie, ora 10.00.

* Piatra Neamț: Romsilva scoate la licitaţie un contract în valoare de aproape 30 milioane de lei pentru servicii silvice la Direcţia Silvică Neamţ

– Sănătate

* Conferinţa ‘Adicţii: tutun, alimente, medicamente’, organizată online de Academia de Ştiinţe Medicale – ora 10:00 – live pe pagina de Facebook a Academiei

– Învățământ, Cercetare

* Noaptea Cercetătorilor Europeni revine cu o ediție captivantă, în care cele mai multe „DE CE-uri?” își vor găsi răspunsul direct de la cercetători, care-i vor încuraja pe vizitatori să se aventureze alături de ei în activități interactive, descoperind împreună tainele științei. Organizată în mod tradițional în ultima zi de vineri a lunii septembrie, Noaptea Cercetătorilor Europeni 2024 va transforma orașele din România în centre vibrante ale cunoașterii și inovației, unde curiozitatea și pasiunea pentru știință vor fi elementele ce-i vor aduce împreună pe cercetători și publicul larg. București, Alba Iulia, Arad, Bacău, Bârlad, Brăila, Bumbești-Jiu, Galați, Hunedoara, Oradea, Petrila, Ploiești, Suceava, Tecuci, Timișoara și Titu vor fi gazdele evenimentelor ce-i așteaptă pe vizitatori cu o agendă bogată și diversificată de activități, ce promit o noapte plină de surprize și descoperiri. Intrarea este liberă. Din program:

  • București: Universitatea din Bucureşti (UB) organizează, ca parteneră în Consorţiul ReCoNnect, vineri şi sâmbătă, mai multe evenimente menite să popularizeze ştiinţele şi să creeze conexiuni între cercetători şi publicul larg. Evenimentele vor avea loc în Bucureşti, Măgurele (Ilfov) şi în geoparcurile administrate sau susţinute de UB şi se încadrează în tematica din acest an proiectului – ‘Ştiinţă pentru Pace şi Securitate’. Vineri, începând cu ora 16:00, în Parcul ‘Lumea Copiilor’ din Bucureşti, cercetători de la Universitatea din Bucureşti, Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică şi Inginerie Nucleară ‘Horia Hulubei’, Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Laserilor, Plasmei şi Radiaţiei, Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Materialelor, Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, Institutul de Ştiinţe Spaţiale, de la Institutul de Fizică Atomică, precum şi de la multe alte instituţii invitate vor prezenta proiecte inovatoare, experimente originale şi demonstraţii inedite ale unor fenomene naturale şi ale unor tehnologii de ultimă oră. De la experimente cu detectori de substanţe invizibile din aer şi apă la simulări de cutremure pe machete în miniatură şi de la tipărire 3D la demonstraţii ale tehnicii de ‘Scriere directă cu laser prin polimerizare cu doi fotoni’, publicul va putea participa la experimente live şi să descopere cum cercetarea românească poate contribui la securitatea şi îmbunătăţirea vieţii de zi cu zi. În plus, atât în Bucureşti, cât şi în Măgurele, cercetătorii UB şi reprezentanţii proiectului ‘SciResCareer – Centru Regional de Orientare şi Consiliere în Cariera de Cercetător – Bucureşti – Ilfov – de la educaţie preuniversitară la cercetare avansată’ vor prezenta publicului larg modul în care ştiinţa îşi poate aduce contribuţia la dezvoltarea de soluţii pentru securitatea şi pacea globală.
  • Bârlad: Observatorul Astronomic şi Astroclubul „Perseus” din cadrul Muzeului „Vasile Pârvan” va organiza evenimentul în aer liber, în intervalul orar 19:00 – 22:00, pe platoul din faţa Teatrului „Victor Ion Popa”
  • Complexul Muzeal Bistriţa-Năsăud – orele 11:00 – 24:00, în Curtea Complexului Muzeal Bistrița-Năsăud (program https://noaptea-cercetatorilor.eu/project/bistrita/?fbclid=IwY2xjawFi4PBleHRuA2FlbQIxMAABHXisunm68pYGychkdnjO-PxhKM1cGAob_RKL1TyHw-GYEL92Ht0GHCq3Ww_aem_oto4PqicqNgMYeAmM_FFGg)
  • Buzău: Muzeul Judeţean Buzău va organiza ‘Noaptea Cercetătorilor Europeni’, un eveniment dedicat publicului în cadrul căruia vor fi organizate expoziţii VR, interacţiuni cu roboţi umanoizi şi ateliere de cunoaştere a lumii vegetale la microscop cu sprijinul specialiştilor Băncii de Resurse Genetice Vegetale. Ediţia din acest an a evenimentului ‘Noaptea Cercetătorilor Europeni’ va fi organizată cu sprijinul Fundaţiei Comunitare Buzău/Fondul Ştiinţescu, al Universităţii ‘Dunărea de Jos’ Galaţi, Şcolii STEM Young Engineers, Asociaţiei REPERE Bucureşti, Rotary Club, Staţiunii de Cercetare-Dezvoltare pentru Legumicultură, Explorer Centrul Ştiinţific Interactiv şi Băncii de Resurse Genetice şi Vegetale
  • Timișoara: Universitatea de Vest din Timișoara, în intervalul 17:00-23:00, Bd. V. Pârvan nr. 4: Expoziție Network and Data Visualizations, The Network Game, Descoperiri arheologice și tehnologii moderne de cercetare, Atelierul de Robotică, VR și Coder Dojo, Testarea abilităților motrice, Aplicații de ArcGIS Online (Story Maps) în turism, Experimente chimice: „Sângele fals”;⁠ „Ploaia de aur”; „Albastru de timol”; „Semaforul chimic”; ⁠„Cerneala invizibilă”; „Tensiunea superficială a laptelui”; ⁠„Densitatea zahărului”; „Pasta de dinți a elefanților”; Ateliere menite să stimuleze participarea activă a publicului tânăr în activități de învățare și experimentare: „Animale sălbatice: observații pe nevertebrate în rășină sau conservate în uscat”; „Observații la stereomicroscop”;
  • Institutul de Cercetări Avansate de Mediu (ICAM): în intervalul 19:00-22:00 se vor derula activități specifice pentru Noaptea cercetărilor criminalistice;
  • Campusul Nokia Timișoara, în intervalul 18:00-23:00, Bulevardul Republicii 21:

Psihologie Experimentală: Interacțiune cu eye-tracking și instrumente psihologice computerizate bazate pe măsurarea timpilor de reacție sau inducerea efectelor de priming; LEMI – Platformă digitală de evaluare a complexității lingvistice a textelor de literatură pentru copii; Materiale cartografice tactile pentru nevăzători; Roboți de tranzacționare și Gamification în business; Experimente chimice: „Sângele fals”;⁠ „Ploaia de aur”; „Albastru de timol”; „Semaforul chimic”; ⁠„Cerneala invizibilă”; „Tensiunea superficială a laptelui”; ⁠„Densitatea zahărului”; „Pasta de dinți a elefanților”; Ateliere menite să stimuleze participarea activă a publicului tânăr în activități de învățare și experimentare: „Interacțiuni ghidate cu animale vii”; Expoziție VR: Trans-poziționări – 20 de ani de la moartea lui Paul Neagu; Experimentarium UVT, în intervalul 1900-2200: are loc Concursul de creație grafică (fotografie și desen) cu titlul “Energia verde-soluție pentru viitor”.

  • Râmnicu Vâlcea: Profesori, mentori Ştiinţescu, cercetători de la prestigioase instituţii, precum ICSI – Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Tehnologii Criogenice şi Izotopice Râmnicu Vâlcea şi multe alte instituţii invitate vor prezenta proiecte inovatoare, experimente originale şi demonstraţii inedite ale unor fenomene naturale şi ale unor tehnologii de ultimă oră – între orele 16:00 şi 20:00, la mall-ul din centrul orașului.
  • Reșița: La Centrul Universitar UBB Reşiţa, pe durata a patru ore, începând cu ora 19:00, participanţii vor putea urmări demonstraţii, experimente, prezentări ale rezultatelor cercetării din domeniul ingineriei dar şi economic şi social şi vor putea participa la activităţi interactive şi jocuri. În paralel va fi organizată şi o masă rotundă cu invitaţi care vor dezbate cu publicul participant aspecte de interes legate de securitatea umană.

În perioada 27 – 30 septembrie, 21 de localităţi din România vor găzdui Noaptea Cercetătorilor Europeni ca parte a seriei Acţiunilor ‘Marie SkĹodowska-Curie’ incluse în programul-cadru ‘Horizon Europe’ al Uniunii Europene.

  • Sibiu: La Universitatea ‘Lucian Blaga’ din Sibiu programul (ce poate fi consultat pe https://noapteacercetatorilor.ulbsibiu.ro/ro/program/) este deosebit de atractiv, personaje din basme, personaje istorice și evenimente spectacol vor da un suflu nou și își vor întâmpina admiratorii. Roboți în acțiune, mașini ale viitorului, imagini ale orașului viitorului, soluțiile pentru punerea în valoare a energiilor regenerabile vor deveni realitate. Cei mici se vor putea iniția în tainele atelierelor de pictură și muzică, ”lumea celor care nu cuvântă” cu misterele ei va fi explicată detaliat. Nu vor lipsi din program lansări de carte, conferințele pe teme culturale și științifice, atelierele de traduceri, studioul de jurnalism deschis tuturor. În fiecare spațiu pus la dispoziția publicului un domeniu științific își va dezvălui tainele, fie că este vorba despre lumea dreptului, a științelor economice, teologiei, artei culinare inovative sau a roboților industriali. Sunt programate expoziții de documente de patrimoniu, expoziții de carte, prezentări ale proiectelor derulate prin Universitatea ”Lucian Blaga” din Sibiu în calitate de partener sau în nume propriu.

* Galați: Târgul educațional World Education Fair prezintă informații despre educația în străinătate – ora 11:00, la Hotel Vega.

* Timișoara: La Universitatea de Vest din Timișoara, anul universitar 2024-2025 se deschide prin evenimente culturale deschise întregii comunități. Momentul de vârf al Săptămânii de inițiere „Bun venit la UVT” se va desfășura la finalul acestei săptămâni, vineri, 27 septembrie:

  • ora 9:00, în Aula Magna „Ioan Curea” – Ceremonia de deschidere a anului Universitar 2024-2025 la UVT;
  • ora 11:00, în Amfiteatrul A01 – Festivitatea de decernare a titlului de Doctor Honoris Causa UVT profesorului univ.dr. Mircea Dumitru, vicepreședinte al Academiei Române;
  • ora 17:30, la intrarea în sediul central UVT – Deschiderea ediției a opta a festivalului UNIVIBES by UVT.

* Timișoara: Universitatea Politehnică Timişoara îşi deschide porţile pentru o nouă generaţie de studenţi, în cadrul evenimentului ‘StartUPT – Bun venit în Universul Politehnicii !’. Această festivitate marchează începutul anului academic 2024-2025 şi este dedicată studenţilor din anul I, oferindu-le o primă experienţă de neuitat cu viaţa de student. În acest an, Universitatea Politehnică Timişoara celebrează şi ‘Anul Alumni UPT’, o recunoaştere a contribuţiilor remarcabile ale absolvenţilor săi de-a lungul unui secol de educaţie şi inovaţie. Pe durata a patru zile (27 sep. – 1 oct.), campusul UPT va deveni un centru de activităţi interactive, workshop-uri şi evenimente menite să introducă studenţii în viaţa universitară şi să-i conecteze cu mediul academic, colegii şi comunitatea din Timişoara. La ora 10:00, pe Stadionul Ştiinţa, în cadrul deschiderii oficiale, conducerea UPT şi partenerii din mediul economic vor adresa primele mesaje noilor studenţi, subliniind importanţa educaţiei, inovaţiei şi colaborării între studenţi, facultăţi şi partenerii economici. Între orele 10:00 şi 14:00, Stadionul Ştiinţa va deveni centrul interacţiunilor educaţionale şi sociale, unde studenţii vor putea explora standurile organizate de facultăţi, departamente şi companii partenere, descoperind oportunităţile de colaborare în diverse domenii tehnice şi nu numai. Activităţile includ prezentări de proiecte inovatoare, simulări, expoziţii de tehnologie şi discuţii cu profesionişti din industrie. ELITh – Gala aniversară, 100 de ani de la prima generaţie de absolvenţi UPT’ – ora 17:00, Cinema Timiş

– Cultură

* Proiectul ‘Victory of Art Super Summer School’ (o iniţiativă menită să îmbunătăţească experienţele educaţionale ale tinerilor prin implicarea activă în artele performative) marchează vineri, 27 septembrie, finalul ediţiei din acest an printr-un festival de amploare. Evenimentul se va desfășura la Sala Gloria (str. Bucovina nr. 6), între orele 14.00-19.00, iar intrarea este gratuită. Iubitorii de artă din Sectorul 3 sunt invitaţi aici să celebreze creativitatea si energia tinerei generaţii.

* Art Safari anunţă o serie de talk-uri sub forma unei serii de lecturi deschise, care vor aduce în faţa publicului general, profesionişti din domeniul cultural şi universitar. Nouă evenimente vor avea loc în perioada septembrie – noiembrie, iar prima sesiune, ce va avea ca temă: Arta şi Timpul, va avea loc, în intervalul 16:00-17:00, având-o ca invitată pe Daniela Zaharia, istoric, specialist în istoria Orientul antic şi Asiei şi director al Departamentului de Istorie Antică, Arheologie şi Istoria Artei al Universităţii din Bucureşti. Sesiunile vor avea loc la sediul Art Safari, Palatul Dacia-România, strada Lipscani, nr. 18-20

* Muzeul Cărţii şi Exilului Românesc organizează, la ora 17:00, în salonul expoziţional, lansarea volumului „Stânga americană, Trump, Biden şi Orientul Mijlociu”, autor Simona Vrăbiescu Kleckner. Moderatorul evenimentului va fi conf. univ. dr. Ionuţ Cojocaru, de la Universitatea Politehnica Bucureşti, care va prezenta publicului volumul lansat, detaliind temele centrale, precum analiza stângii americane, impactul politic al administraţiilor Trump şi Biden asupra Orientului Mijlociu şi asupra politicii globale. Lansarea volumului va fi urmată de o dezbatere la care, alături de autoare şi de moderator, vor participa invitaţii: jurnalistul Marius Ghilezan, lect. univ. Constantin Crăiţoiu, scriitorii Ion Munteanu şi Tudor Nedelcea şi jurnalistul Mircea Canţăr. Discuţiile se vor purta în jurul temelor abordate în volumul lansat, precum relaţiile internaţionale, impactul deciziilor politice americane asupra Europei şi Orientului Mijlociu, implicaţiile pentru ţara noastră. Evenimentul de lansare va cuprinde şi o expoziţie de afişe cu imagini din albumele foto ale autoarei, donate Muzeului Cărţii şi Exilului Românesc

* Concertul final al Masterclassului de dirijat, cu Orchestra Română de Tineret, dirijori: Cristian Măcelaru, alături de trei dirijori selectați în urma participării la Masterclassul de interpretare dirijorală și aprofundare în studiul muzicii – ora 18:00, la Ateneul Român. În program: Manuel de Falla Suita nr. 2, El sombrero de tres picos, Dan Dediu Elegia Minacciosa, Igor Stravinski Suita Pasărea de foc K 010 (1919), Claude Debussy Marea L. 109, George Enescu Rapsodia română nr. 1 în la major op. 11. Evenimentul va fi urmat de o sesiune de autografe a dirijorului Cristian Măcelaru, organizată de Editura Casa Radio. Discul prezentat: Ceaikovski, Dvořák, Cristian Măcelaru, Orchestra Națională Radio, Editura Casa Radio, 2020

* „Băi cu gheaţă” cu Tiberiu Uşeriu, degustări de pâine cu Lara Schutz, cartografierea grădinii Casei Universitarilor cu Nicolas Triboi, sesiuni de vindecare cu sunet şi vibraţie cu Awa Ly sunt doar câteva dintre experienţele inedite pe care le vor putea experimenta participanţii la cea de-a noua ediţie a Festivalului UNFINISHED. Timp de trei zile, în perioada 27 – 29 septembrie, House of Ideas, sera de patrimoniu şi grădina de 4.000 de metri pătraţi din inima Bucureştiului (str. Dionisie Lupu nr. 46) devin locul de întâlnire pentru comunitatea UNFINISHED. Tema ediţiei este Praxis, iar programul festivalului poate fi consultat pe https://unfinished.ro/program/. Festivalul UNFINISHED se desfăşoară sub înaltul patronaj al Parlamentului European. Printre partenerii media se numără Radio România Cultural.

* În perioada 27 septembrie – 19 octombrie, Centrul Naţional al Dansului Bucureşti şi Rezidenţa9 organizează o expoziţie amplă dedicată coregrafei şi dansatoarei Miriam Răducanu şi a impactului pe care l-a avut asupra mai multor generaţii de artişti. Vernisajul are loc în data de 27 septembrie, ora 19:00, la Rezidenţa9, iar până la finalul perioadei expoziţionale, publicul are ocazia să participe la o serie de evenimente. Expoziţia prezintă parcursul artistic al coregrafei pe o perioadă de jumătate de secol şi aduce pentru prima dată împreună documente fotografice şi videografice, care au fost recuperate atât din arhive publice din România (Arhivele TVR, ANF şi arhivele Teatrului Ţăndărică, Teatrului Bulandra, Teatrului Evreiesc de Stat, Teatrului Mic), cât şi din arhive private ale celor care au colaborat cu Miriam Răducanu din anii ’60 până astăzi, precum Gigi Căciuleanu, Raluca Ianegic, Liana Tugearu sau Ioan Tugearu, precum şi din arhiva personală a coregrafei. Concept: Corina Cimpoieru şi Vava Ştefănescu. Curatoare: Corina Cimpoieru, Suzana Dan. Artişti invitaţi: Alexandra Gulea (video-montaj), Mircea Albuţiu (film), Gigi Căciuleanu (masă rotundă), Mădălina Dan (performance), Ştefania Ferchedău (prezentare), Lari Giorgescu (performance). Printre partenerii media: Radio România Cultural

* În perioada 27 septembrie – 6 octombrie va avea loc Bucharest Best Comedy Film, ediția a VI-a, la Cinemaraton și la Restaurant La Mama – Clubul Țăranului Român. Tema acestei ediţii este ‘Comedia – Sarcasmul suprem al vieţii’ ca formă de artă, pentru a celebra contribuţia sa semnificativă în peisajul cinematografic. Startul festivalului va fi dat pe 27 septembrie cu proiecţia filmului ‘Love Again’, urmată de ‘Râsul în grup’ – Expoziţie şi videoproiecţie de caricatură comentată semnat de Costel Pătrăşcan. Mai multe informații pe www.bucharestbestcomedyfilm.ro. Printre partenerii media: Radio România București.

* Spectacole în avanpremieră/ premieră sunt programate de teatrele bucureştene în luna septembrie, în debutul stagiunii 2024 – 2025. Din program:

  • Teatrul Evreiesc de Stat deschide noua stagiune cu o premieră, şi anume spectacolul ‘Mesia’ de Martin Sherman, în regia lui Andrei Măjeri. Spectacolul, care va avea premiera pe 27 şi 28 septembrie, îi are în distribuţie pe Lorena Luchian, Alex Iezdimir, Viorica Predica, Neculai Predica, Andrei Miercure, Geni Brenda Vexler şi Ana Bumbac / Cabiria Morgenstern
  • Teatrul EXCELSIOR, singurul teatru din București dedicat adolescenților și tinerilor adulți, deschide stagiunea 2024-2025 cu o premieră mondială – EMAUS după romanul „Emaus” de Alessandro Baricco, dramatizare colectivă coordonată de Edda Coza, regia Edda Coza și Dan Coza, la aceeași sală, „Ion Lucian”. EMAUS va avea premiera oficială în 27 și 28 septembrie, ora 19:00

* Opera Națională București prezintă Promenada Operei, ediția a XIV-a – Puccini per sempre, pe esplanadă. Tradiționalul spectacol open-air cu care Opera Națională București își deschide stagiunile cuprinde 10 ore de muzică, activități artistice și relaxare în aer liber. Evenimentul principal – Gala Extraordinară Promenada Operei – Puccini per sempre vineri, începând cu ora 19:00, un program integral din creația marelui compozitor, concertul încadrându-se în seria evenimentelor care marchează Anul Puccini în România. „Opera Labirint” este o călătorie sonoră în universul magic al Operei în care publicul va fi ghidat de soliştii Studioului Experimental în Artele Spectacolului Muzical ‘Ludovic Spiess’, pianiştii Gabriel Gîţan şi Bogdana Grecova şi balerinii Raluca Jercea, Ana Toderică şi Horia Bucur. Călătoria este regizată de Alexandru Nagy, va avea loc din oră în oră, în grupuri de cel mult 50 de persoane, în intervalul 12:00-17:00 pe esplanada Operei Naţionale Bucureşti

* Nocturna Bibliotecilor 2024, un eveniment cultural de amploare, este organizat de Asociația Națională a Bibliotecarilor și Bibliotecilor Publice din România (ANBPR). Ediția a XV-a este desfășurată sub tema „Noaptea Detectivilor de Carte – mistere literare, rezolvare de enigme, incursiuni în lumea romanelor polițiste” – ora 19:00. Biblioteca Metropolitană București pregătește o surpriză de proporții la Sediul Central „Mihail Sadoveanu” cu evenimentul special intitulat „Bibliotecarul Detectiv – În căutarea cărții pierdute”, un joc de tip escape room literar. În cadrul acestuia, echipele de participanți vor trebui să colaboreze pentru a rezolva enigme și provocări inspirate de autori celebri de romane polițiste. De la Camera Agatha Christie și Camera Sherlock Holmes, până la Camera Edgar Allan Poe și Camera Romane Polițiste Românești, fiecare cameră va aduce o nouă provocare literară care va stimula creativitatea și gândirea analitică

* Alba Iulia: La Biblioteca Judeţeană ‘Lucian Blaga’ Alba va avea loc o nouă întâlnire a Laboratorului de C’ArteTeatru, coordonat de actriţa Cătălina Mihăilă, lector universitar doctor la Universitatea de Arte din Târgu-Mureş, şi bibliotecara Liudmila Cioflică. Astfel, de la ora 15:00, la sediul instituţiei sunt aşteptaţi tinerii interesaţi să facă parte din trupa iubitorilor de carte şi teatru a bibliotecii judeţene. Tema întâlnirii de vineri este ‘Teatrul ca formă de dezvoltare a imaginaţiei şi a umorului’

* Brăila: Festivalul Naţional ‘Întâlnirea epigramiştilor’, ajuns la cea de-a 37-a ediţie, se va desfăşura pe două secţiuni: Umor pe rime – fabulă şi poezie umoristică şi Proză scurtă – schiţă umoristică şi aforisme. Temele ediţiei de anul acesta sunt ‘Valul’ şi ‘Uscat’, temele fiind valabile pentru ambele secţiuni din concurs. Manifestarea este programată în perioada 27-29 septembrie iar marele premiu va fi în valoare de 1.000 de lei. Concursul este organizat de Casa de Cultură a Municipiului Brăila, în colaborare cu Cenaclul Umoriştilor Brăileni ‘Ştefan Tropcea’

* Brăila: Vernisajul celei de-a XIX-a ediţii a Salonului Internaţional de Caricatură, ce are ca temă ‘EURO 2024 – în offsaid’ şi festivitatea de premiere sunt programate, la Casa Umorului Desenat din municipiul Brăila

* Cluj-Napoca: Între 25 şi 29 septembrie, are loc cea de-a zecea ediţie a Festivalului Internaţional de Carte Transilvania (FICT), în cadrul căreia iubitorii de literatură vor putea participa la 50 de evenimente și vor putea achiziţiona cărţi de la 43 de edituri. Cu ocazia FICT 10, ediţie aniversară a Festivalului Internaţional de Carte Transilvania, în lounge-ul oficial îşi vor lansa cărţile patru invitaţi speciali, trei de peste hotare, iar unul chiar din Cluj-Napoca. Alături de iubitorii de lectură, cu ocazia ediţiei cu numărul 10, vor fi: Lorenza Pieri (Italia), Daniele Dell’Agnola (Elveţia), Marius Turda (UK) şi Mihai Măniuţiu (România). Toate evenimentele se vor desfăşura în Lounge-ul Oficial din Piaţa Unirii, unde are loc Festivalul Internaţional de Carte Transilvania, cu excepţia celor la care este menţionat specific alt loc. Toate evenimentele vor fi transmise şi Online pe pagina de Facebook a FICT. Din program:

  • Lorenza Pieri, scriitoare italiană, va lansa la FICT două cărţi, O insulă mai mică, traducere de Gabriela Lungu şi Grădina monştrilor, traducere de Iulia Dromereschi (Editura Casa Cărţii de Ştiinţă). Evenimentul, care va avea loc începând cu ora 18:00, este realizat cu sprijinul Institutului Italian din Bucureşti. După lansarea cărţilor, la care vor vorbi Laura Napolitano (directoarea Institutului Italian din Bucureşti), Gabriela Lungu, Doina Gecse-Borgovan, Iulia Dromereschi şi, desigur, autoarea, Lorenza Pieri va oferi o sesiune de autografe
  • Mihai Măniuţiu este anul acesta invitatul special FICT din partea României. Directorul Teatrului Naţional din Cluj şi Distinguished Professor la University of California, Irvine (USA), autor a numeroase volume, lansează de data aceasta o antologie de autor, Soarele în oglindă (Editura Şcoala Ardeleană), în lounge-ul oficial FICT, de la ora 20:00. Alături de el vor fi Ion Pop, Ion Mureşan şi Dragoş Pătraşcu (ilustratorul volumului)

* Craiova: Pe 27 septembrie, Muzeul Judeţean Botoşani va participa, prin reprezentanţii Muzeului de Etnografie – Gina Ioana Poleac şi Ionuţ Văculisteanu, la vernisajul expoziţiei temporare itinerante ‘Tehnici tradiţionale de realizare a scoarţelor în România şi Republica Moldova’, eveniment găzduit de Secţia de Istorie-Arheologie a Muzeului Olteniei din Craiova. Expoziţia este organizată de Muzeul Olteniei, partener instituţional al Comisiei Naţionale a României pentru UNESCO, în parteneriat cu Muzeul Naţional al Ţăranului Român Bucureşti, Complexul Naţional Muzeal ‘Astra’ Sibiu, Complexul Muzeal Naţional Neamţ, Muzeul Judeţean Botoşani, Muzeul Judeţean de Etnografie şi Artă Populară Maramureş, Muzeul Maramureşului Sighetu Marmaţiei, şi în colaborare cu Liceul de Arte ‘Marin Sorescu’ din Craiova. Tematica centrală a demersului expoziţional este dată de elemente de patrimoniu cultural imaterial cu reprezentare la nivelul întregii ţări, incluse din 2016 în Lista Reprezentativă a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanităţii – UNESCO. Perioada de desfăşurare a iniţiativei expoziţionale itinerante este 27 septembrie 2024 – 19 ianuarie 2025.

* Oradea: TIFF Oradea revine, în perioada 27-29 septembrie, cu o nouă ediție. Gala de deschidere aduce, în prim-plan, drama-comedie ‘Foştii soţi’ despre trei generaţii de bărbaţi din aceeaşi familie, faţă în faţă cu crizele conjugale. Proiecţia va fi precedată de un program de muzică de film pe ritmuri jazz, în interpretarea Sebastian Burneci Trio. Cea de-a 7-a ediţie TIFF Oradea este co-organizată de Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc (APFR) şi Primăria Municipiului Oradea prin Visit Oradea – Asociaţia pentru Promovarea Turismului din Oradea şi Regiune. Cu sprijinul: Centrul Naţional al Cinematografiei, National Film Institute Hungary, Goethe Institut Bucureşti, Consiliul Judeţean Bihor, Oradea Heritage, Filarmonica de Stat Oradea, Teatrul Regina Maria, Teatrul Szigligeti, Manifest pentru Oradea, Protimer. Din programul zilei:

  • Cinefilii sunt aşteptaţi la gala de deschidere a TIFF Oradea, primul eveniment cap de afiş al celei de a 7-a ediţii. Festivalul va debuta la Teatrul de Stat, de la ora 20:00, cu momentul ‘Jazz on the Big Screen’, o selecţie de melodii emblematice din filme, oferită de Sebastian Burneci Trio. Figură reprezentativă a jazz-ului românesc, prim trompetist şi solist al Big Band-ului Radio România şi lider al Bucharest Jazz Orchestra, Sebastian Burneci vine cu o abordare muzicală proaspătă şi creativă, care va transforma melodiile celebre din filme în momente dinamice şi emoţionante pentru cinefili şi pasionaţii de jazz deopotrivă
  • Concertul va fi urmat de proiecţia Foştii soţi (r. Noah Pritzker), care explorează cu subtilitate complexitatea relaţiilor de cuplu şi fragilitatea emoţională ce vine odată cu despărţirile.

* Râmnicu Vâlcea: Muzeul Județean „Aurelian Sacerdoțeanu”, în parteneriat cu Filiala Râmnicu Vâlcea a Uniunii Artiștilor Plastici din România și cu Consiliul Județean Vâlcea, organizează vernisajul expoziției „The last of us” a artistei Diana David, membră a Filialei Oradea a UAP din România – ora 15:00, în curtea interioară a Muzeului de Artă „Casa Simian” (str. Carol I, nr. 25)

* Râmnicu Vâlcea: La Biblioteca Județeană ‘Antim Ivireanul’ Vâlcea are loc Nocturna Bibliotecilor 2024, cu tema: ‘Noaptea Detectivilor de Carte – mistere literare, rezolvare de enigme, incursiuni în lumea romanelor poliţiste’ – orele 19.00 – 23.00

* Sibiu: Festivalul SIBIU SOUNDS, ajuns la a VII-a ediţie, are loc între 27-28 septembrie, pe scena din Piaţa Mică, și va vibra prin cele 14 show-uri live ale artiştilor sibieni care îşi produc şi cântă muzica proprie, ce va fi inclusă pe compilaţia muzicală ‘Together’, care se lansează vineri, în prima zi de festival

– Sport

* Au loc meciuri din etapa a 11-a a Superligii de fotbal:

  • Ploieşti: FC Petrolul Ploieşti – AFC Hermannstadt – ora 18:00, Stadion ‘Ilie Oană’
  • Dinamo Bucureşti – AFC Botoşani – ora 21:00, Stadion ‘Arcul de Triumf’

* Craiova: Meciul dintre SCM ”U” Craiova – CS Dinamo Bucureşti din etapa a doua a Ligii Naţionale de baschet masculin – ora 19:00, la Sala Polivalentă

* Turda: Are loc un meci din etapa a cincea a Ligii Naţionale de handbal masculin: AHC Potaissa Turda – CSM Vaslui – ora 18:00, NOVA PG Arena

* Sunt programate meciuri din etapa a doua a Ligii Naţionale de baschet masculin

  • Târgu Mureş: CSM Târgu Mureş – BC CSU Sibiu – ora 19:00, Sala Sporturilor
  • Craiova: SCM ”U” Craiova – CS Dinamo Bucureşti – ora 19:00, Sala Polivalentă

* Au loc partide în Cupa României la hochei pe gheaţă:

  • Otopeni: CSA Steaua Bucureşti – Sportul Studenţesc – ora 18:30
  • Târgu Secuiesc: CSHC Fenestela 68 – CSM Galaţi – ora 18:30

* Se dispută meciuri din Erste Liga la hochei pe gheaţă:

  • Sport Club Miercurea Ciuc – UTE – ora 18:30
  • ACSH Gheorgheni – DEAC Debrecen – ora 18:30
  • Dunaujvarosi Acelbikak – CSM Corona Braşov – ora 19:30

* Sabac, Serbia: CS Dinamo Bucureşti evoluează în turul preliminar al competiţiei masculine de polo pe apă LEN Euro Cup

* Pesaro, Italia: Sportivi români la Campionatele Mondiale de gimnastică aerobică de la Pesaro (27-29 sep.)

– Diverse

* Mătrici, jud Mureş: Cea mai veche şi mai mare paradă a baloanelor cu aer cald din România, care se va desfăşura în satul Mătrici, comuna Eremitu din judeţul Mureş, în perioada 27 – 29 septembrie, a ajuns la cea de-a 18-a ediţie

– S-a întâmplat într-o zi de 27 septembrie

* Se împlinesc 150 de ani (1874) de când România a semnat, la Berna, ca membru fondator, Tratatul privind înființarea Uniunii Poștale Generale (din 1878, Uniunea Poștală Universală), prin care țările semnatare formau un singur teritoriu poștal pentru schimbul reciproc al corespondențelor și obiectelor între birourile lor de poștă. Tratatul a intrat în vigoare la 1 iulie 1875

* Pe 27 septembrie 1822, în urmă cu 202 ani, lingvistul și istoricul francez Jean-François Champollion, în vârstă de 32 de ani, prezenta în fața Academiei de Inscripții și Litere din Paris descoperirile sale despre hieroglife. Născut în Figeac, localitate în departamentul francez Lot, Champollion dovedește de mic că este un copil supradotat. Face rapid o pasiune pentru civilizația egipteană antică și viața din timpul faraonilor, devenită o adevărată modă după expediția în Egipt a lui Napoleon Bonaparte, în 1798-1799. În 1798, soldații francezi descoperiseră la Rosetta (în arabă, Rașid), în delta Nilului, o piatră neagră gravată cu trei texte, dintre care unul în greaca veche, un altul în demotică (o scriere egipteană mai nouă) și în hieroglife. Champollion observă că textul hieroglific conține de trei ori mai multe semne decât cuvintele textului grec. Deduce astfel că hieroglifele (au fost recenzate circa 5000) nu sunt doar ideograme, contrar prejudecăților de până atunci. Champollion reușește astfel, pe 14 septembrie 1822 să descifreze nume proprii, precum Cleopatra, Ramses și Tutmes

* Acum 128 de ani (1896), în cadrul unei ceremonii internaţionale festive, desfăşurate în prezenţa împăratului Austro – Ungariei, Franz Josef, a regelui Serbiei, Alexandru I şi al României, Carol I, a avut loc inaugurarea canalului navigabil Porţile de Fier, defileu pe fluviul Dunărea. Face parte din graniţa dintre Serbia şi România şi are o lungime de 134 km. Defileul se află între partea de nord a României şi cea de sud a Serbiei, punct în care râul separă Munţii Carpaţi de Balcani. Un nume alternativ românesc pentru ultima parte a acestuia este „Clisura Dunării”

* Sunt marcați 115 ani (1909) de la inaugurarea oficială a Portului Constanţa, cel mai mare port maritim al României. Amenajări ale Portului Constanţa de la Marea Neagră începuseră încă din 1857. În acel an autorităţile turce au concesionat construirea Portului Constanţa şi a căii ferate Cernavodă-Constanţa companiei engleze „Danube and Black Sea Railway and Kustendge Harbour Company Ltd.”, iar Portul Constanţa a beneficiat, pentru prima dată, de amenajări şi dotări relativ moderne. La 16 octombrie 1896, a avut loc inaugurarea oficială a lucrărilor de construcţie şi modernizare a Portului Constanţa, lucrări care au început după proiectul inginerului I.B. Cantacuzino. În 1899, inginerul Anghel Saligny, constructorul podului de la Cernavodă, a fost numit director al lucrărilor Portului Constanţa. La 27 septembrie 1909 a avut loc inaugurarea oficială a Portului Constanţa, în prezenţa regelui Carol I. La începutul secolului XX Portul Constanţa avea un dig de larg, de 1.377 m lungime, digul de Sud (1.497 m), cu farul roşu, danele de încărcare, mii de metri de cheiuri, silozuri, calea ferată ş.a. Suprafaţa platformei portuare era de 119 ha. În perioada 1941-1944 portul a primit destinaţie militară, fiind lovit de aviaţia sovietică în peste 120 de raiduri. În 1944 a fost ocupat de sovietici, iar flota militară şi cea comercială au fost confiscate. Abia în anul 1961 s-a aprobat proiectul de extindere a portului. Tot atunci au început construcţiile la digul de larg, platforme, cheiuri şi dane. După anul 1984, Portul a cunoscut o nouă perioadă de înflorire. La 17 noiembrie 2003, Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime a inaugurat cea mai importantă investiţie finalizată în ultimii ani, respectiv noul terminal de containere din Portul Constanţa Sud. În noiembrie 2005 s-a inaugurat şi terminalul de pasageri, o investiţie de 2,8 milioane de euro

* Cu 114 ani în urmă (1910), la invitaţia Ministerului de Război, aviatorul Aurel Vlaicu a participat la manevrele militare de toamnă, ducând, în zbor, un mesaj de la Slatina la Piatra-Olt, zburând  la o înălțime de 500 m, în 35 de miunte. Din acel moment România a devenit a doua ţară, după Franţa, care folosea avionul în scopuri militare. Inginerul şi pilotul Aurel Vlaicu este creatorul primelor planoare româneşti, pionier al aviaţiei româneşti şi mondiale; membru post-mortem al Academiei Române din 1948 (n. 1882 – m. 1913; s-a prăbuşit cu un monoplan proiectat şi construit de el, „Vlaicu II”, lângă Câmpina, în timp ce încerca să treacă Munţii Carpaţi)

* Se marchează 105 ani (1919) de la formarea unui guvern în frunte cu generalul Arthur Văitoianu, principala sa misiune constând în organizarea primelor alegeri parlamentare pe baza votului universal din istoria României întregite. Guvernul Arthur Văitoianu a fost consiliul de miniștri care a guvernat România în perioada 27 septembrie – 30 noiembrie 1919

* Tot 105 ani se împlinesc de la înfiinţarea, la Bucureşti, a Societății corale „Cântarea României” – primul dirijor: Marcel Botez

* Cu 98 de ani în urmă (1926), la Paris, a avut loc primul Congres internaţional al cinematografului, sub egida Societăţii/Ligii Naţiunilor (27 sep. – 3 oct.)

* Acum 84 de ani, la data de 27 septembrie 1940, s-a semnat, la Berlin, Pactul Tripartit, care a pus bazele unei alianţe politico-militare între statele semnatare, Germania, Italia şi Japonia. A fost actul oficial de constituire a Axei Berlin-Roma-Tokyo, care s-a opus Aliaţilor în timpul celei de-a doua conflagraţii mondiale

* Cu 54 de ani în urmă (1970) era adoptat Statutul Organizaţiei Mondiale a Turismului

* Acum 34 de ani (1990) România a ratificat, prin Legea nr. 18, Convenţia cu privire la Drepturile Copilului, adoptată de Adunarea Generală a ONU la 20.XI.1989, care a intrat în vigoare la 2.IX.1990

* În urmă cu 26 de ani (1998) a fost fondată compania Google, de către Larry Page şi Serghey Brin, doctoranzi la Universitatea Stanford. În scurt timp, Google a devenit cel mai folosit motor de căutare pe internet, iar în prezent numără miliarde de site-uri indexate. Numele Google reprezintă un joc de cuvinte, pornind de la cuvântul „googol”, un neologism inventat în anul 1938, care reprezintă cifra 1 urmată de 100 de zerouri. Utilizarea acestui termen întruchipează misiunea de a organiza o cantitate aparent infinită de informaţii de pe web

Aniversări – Comemorări

– Sf. Ierarh Martir Antim Ivireanul, mitropolitul Ţării Româneşti (Calendarul Creştin-Ortodox 2024). NOTĂ: Cărturarul Antim Ivireanul, adus în Ţara Românească de Constantin Brâncoveanu, în jurul anului 1690, ajunge stareţ al mănăstirii Snagov (1694 – 1701), episcop la Râmnic (1705 – 1708) şi mitropolit al Ţării Româneşti (1708 – 1716); autor de scrieri didactico-morale, orator bisericesc, traducător a unor scrieri de cult, tipograf, caligraf, gravor, miniaturist şi sculptor; ctitor al limbii liturgice româneşti şi fondator al limbii române literare; ctitorul ansamblului monastic Antim din Bucureşti (1716). În septembrie 1716 a fost ucis de turci (în drumul spre surghiunul pe muntele Sinai). A fost canonizat ca sfânt de BOR în iunie 1992 (n.~1650/1660, în Iviria/Georgia de azi)

– Sf. Vincenţiu de Paul, preot (Calendarul Romano-Catolic 2024)

– 1827, 27.IX/9.X: S-a născut Alexandru Papiu-Ilarian, jurist, istoric şi om politic; unul dintre conducătorii Revoluţiei de la 1848 din Transilvania; membru al Societăţii Academice Române din 1868 (m. 1877)

– 1903: S-a născut pictorul Alexandru Ciucurencu; membru corespondent al Academiei Române din 1963 (m. 1977)

– 1905: S-a născut Sebastian Popovici, poet, prozator şi traducător (m. 1974)

– 1914, 27.IX/10.X: A murit Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen, proclamat domnitor al României la 10.V.1866; după cucerirea Independenţei (1877), la 10.V.1881 Carol I este încoronat, devenind primul rege al României; şi-a legat numele de acte importante ale istoriei moderne româneşti, contribuind la consolidarea instituţiilor democratice ale statului; membru de onoare al Societăţii Academice Române (1867); protector (1867-1914) şi preşedinte de onoare (1879-1914) al Academiei Române (n. 1839, la Sigmaringen/Germania) – 110 ani

– 1929: S-a născut compozitorul Mircea Istrate (m. 2003) – 95 de ani

– 1933: S-a născut poetul Grigore Hagiu; redactor la mai multe reviste („Drum Nou”, „Luceafărul”, „Gazeta literară”) (m. 1985)

– 1934: S-a născut poetul şi eseistul Ilarie Hinoveanu (m. 2013) – 90 de ani

– 1936: S-a născut actorul Constantin Drăgănescu; activitate impresionantă în lumea filmului, apărând în peste 60 de filme și seriale (m. 2020)

– 1945: S-a născut poetul și publicistul ucrainean de origine română Vasile Tărâţeanu; în anul 1989 a fondat, alături de alţi scriitori români din Ucraina, Societatea pentru Cultură Românească „Mihai Eminescu”; membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 2011 (m. 2022)

– 1947: S-a născut cercetătorul şi exploratorul Teodor Gheorghe Negoiţă; liderul cercetării polare româneşti, a fost primul român care a atins Polul Nord (1995); în anul 2006 a pus bazele primei şi singurei staţii de cercetări polare româneşti în Antarctica, Law-Racoviţă (m. 2011)

– 1952: S-a născut cosmonautul Dumitru Prunariu (nume complet: Dumitru-Dorin Simion Prunariu), inginer aeronautic, primul român care a efectuat un zbor în spaţiul cosmic, în perioada 14-22 mai 1981, la bordul navei cosmice sovietice „Soyuz-40”; zborul a durat 7 zile, 20 ore şi 42 minute, activitatea spaţială desfăşurându-se la bordul staţiei orbitale „Salyut-6”; membru de onoare al Academiei Române (2011)

– 1969: S-a născut Bogdan Suceavă, matematician, romancier și publicist – 55 de ani

– 1971: S-a născut Alexandru Szentmiklosi, arheolog, cercetător al Epocii Bronzului, fost șef al Secţiei de Arheologie a Muzeului Naţional al Banatului; a pus pe harta descoperirilor arheologice localitatea și cetatea Cornești, contemporană cu perioada Războiului Troian (m. 2019)

– 1972: A murit interpreta de muzică populară Maria Lătăreţu; era numită „Privighetoarea Gorjului”, „Crăiasa cântecului românesc” sau „Prinţesa cântecului popular românesc” (n. 1911)

– 1972: A murit Aurelia Fătu-Răduţu, interpretă a cântecelor populare bănăţene (n. 1929)

– 1974: A murit compozitorul Ion Ghiga (n. 1895) – 50 de ani

– 1978: S-a născut pianista Mihaela Ursuleasa (m. 2012). NOTĂ: În memoria marii artiste, considerată copil-minune, Opera Comică pentru Copii, împreună cu Primăria Capitalei, a organizat prima ediţie a Concursului Internaţional de Pian „Mihaela Ursuleasa”, în perioada 1-7 iulie 2018

– 1990: A murit Ion Biberi, prozator, eseist şi critic literar, de profesie medic (n. 1904)

– 1991: S-a născut Simona Halep, cea mai cunoscută prezență feminină în tenisul românesc; prima româncă din istorie care a câștigat Grand Slamul londonez; a atins prima poziție în clasamentul mondial WTA, în două rânduri, între 2017 și 2019; a realizat performanța de a se clasa timp de 7 ani în Top 10 al celor mai bune jucătoare de tenis

– 2001: A murit (într-un accident rutier) prozatorul Traian Olteanu; împreună cu poetul Florin Muscalu, a fondat, după 1990, la Focşani, „Revista V” (iniţiala din titlu fiind de la judeţul Vrancea) (n. 1941)

– 2001: A murit (într-un accident rutier) Florin Muscalu, poet, critic şi istoric literar; a fost redactor la Televiziunea din Focşani; împreună cu prozatorul Traian Olteanu, a fondat, după 1990, la Focşani, „Revista V” (iniţiala din titlu fiind de la judeţul Vrancea) (n. 1943, la Lipnic-Ocniţa, azi în R. Moldova)

– 2001: A murit (într-un accident rutier) poetul Iustin Panţa, unul dintre cei mai cunoscuţi scriitori sibieni; după 1990 a participat la fondarea revistei „Euphorion”, a cărei direcţie a şi asigurat-o în ultimii ani (n. 1964)

– 2016: A murit actorul Sebastian Papaiani (n. 1936)

– 2016: A murit sculptorul monumentalist Pavel Bucur (n. 1945)

– 2018: A murit Aurel Sasu, critic şi istoric literar, eseist, traducător și profesor (n. 1943)