Cu și despre Eugen Preda

“Avem un singur obiectiv: progresul Societăṭii de Radiodifuziune”[i]

Eugen Preda

Eugen Preda văzut de colegi

Istoria orală reprezintă o tehnică de prezervare și analiză a trecutului, prin intermediul poveștilor de viață ale oamenilor, ca sursă primară de interpretare a epocilor trecute. Interviul, principalul instrument al istoriei orale, pune în evidență întâmplările pe care o persoană le-a trăit de-a lungul vieții, folosind spusele proprii sau ale altora. Cu ajutorul interviului, individul devine conștient de importanța propriei vieți[ii] iar noi, cititorii, pătrundem într-o lume personală a intervievatului, unde putem observa evoluția unei perioade sau chiar a unui secol. Informațiile pe care le putem obține prin tehnica istoriei orale au de cele mai multe ori un caracter subiectiv și trebuie utilizate alături de documente și studii de specialitate. La nivel descriptiv, tehnica interviului scoate în evidență perspectiva biografică, prin care intervievatorul realizează un portret, observând cum s-a raportat respectiva persoană la derularea unor evenimente anterioare. Acest demers are două perspective: o perspectivă personală, în care cel care e intervievat descrie trăirile sale, și o perspectivă exterioară, prin care persoanele îl descriu pe el, din perspectiva propriei interacțiuni.  Din start trebuie menționat că ambele perspective sunt subiective și raportate la emoțiile celui cu care discutăm[iii].

În acest articol vom încerca să surprindem perspectiva directă a persoanelor care au lucrat alături de Eugen Preda și părerea personală a lui Eugen Preda, referitoare la parcursul profesional în Radio România.

La nivel personal, Eugen Preda a cunoscut atât valențele pozitive cât și negative ale meseriei de jurnalist[iv]: destituirile forțate, controlul ideologic și instrumentalizarea propagandei de stat în slujba regimului. În ciuda acestor caracteristici specifice perioadei analizate, Eugen Preda a cunoscut o formare intelectuală solidă și o pregătire profesională temeinică, datorită unei educații solide interbelice[v]. Experința profesională a fost influențată de mediul de lucru în care a activat, unde, de asemenea erau persoane cu experiență. Epurările din radio aduseseră, pe de-o parte, persoane cu un trecut  de activist, pe de altă parte generând însă necesitatea de repopulare cu tineri a instituției de presă[vi]. Specialitatea lui Preda a fost politica externă, care l-a ajutat să călătorească peste hotare în anii 50`-60` și să-și formeze legături cu persoane importante din conducere. A avut  șanse de afirmare, încununate cu un mandat de conducere al instituției publice, după 1989. Evoluția profesională a lui Eugen Preda a fost observată și respectată de colegi, care au ales să folosească un ton adecvat în interviurile de istorie orală. Astfel, evoluția sa în regimul comunist a fost apreciată de toate persoanele cunoscute, ca având loc în cele mai bune condiții. În acest caz, putem afirma că a fost vorba de o formă de respect, și nu de opinii de complezență ori influențate de ierarhie. Un prim exemplu reiese dintr-un interviu acordat de Cleo Stieber[vii]:

„Era echipa de aur de la Tineret şi Copii: Octav Pancu-Iaşi, Octavian Sava, Corneliu Leu, Eduard Jurist, Silvia Chicoş… I-am cunoscut pe toţi ăştia, îmi amintesc de ei. Într-adevăr, era o echipă foarte tare, pentru că erau şi tineri şi entuziaşti şi fiecare vroia să aducă un element nou de cultură, evident. Ceea ce mi se părea mie pe atunci bun şi interesant este că la două săptămâni sau la patru săptămâni aveam un fel de seminariu în care ascultam înregistrările noastre şi făceam un fel de corectare, un fel de laborator al vocilor. Asta se numeşte azi la Universitate “Laborator de vorbire”. Noi făceam asta fără să ştim că este o muncă ştiinţifică. Asta foloseşte foarte mult când te asculţi pentru că poţi să te corectezi.  Îmi amintesc de câteva persoane care lucrau la emisiunile politice interne și externe: Eugen Preda, Radu Vasiliu, Mia Lovinescu, Hortensia Roman”[viii].

Ulterior, Cleo Stieber a recunoscut că nu a avut contact direct cu persoanele enunțate, dar și le amintește întrucât erau cunoscute în instituție. În ciuda activității în timpul regimului comunist, era o energie a tinereții celor nou angajați, cu o speranță spre schimbare, după cum povestea Henri Dona:

„ În primul rând mulţi dintre noi erau încă cu o bună parte din visurile şi elanurile în care am fost prinşi în tinereţe şi nici nu era cazul pentru aşa ceva!  Am găsit că forma cea mai bună de a ne impune noi independenţa şi de face ceva …este profesionalizarea, adică să facem radio! Înainte, în bună măsură – deşi erau toţi oamenii valoroşi, vă spun, i-am găsit acolo, nu i-am adus eu – radio-ul era un fel de ziar citit la microfon! Cu articole de fond în cunoscutul limbaj de lemn, cu aceleaşi ştiri pozitive, radio-ul nu avea voie să critice, nu critica – “realizări”, cu “introducerea metodelor sovietice”… Era un ziar… banal, transmis la radio!”[ix].

După cum preciza Henri Dona[x], termenul de„independență” reprezinta pentru acea generație o noțiune referitoare la insistența, „luptele” pentru impunerea unui punct de vedere și a modului de lucru. Este de notat însă că o independență editorială era imposibilă la acel moment. Henri Dona își amintește de Eugen Preda ca fiind o persoană din structurile de conducere. Acest lucru este afirmat direct și de Dinu Săraru[xi], care amintește de un conflict cu Eugen Preda, din pricina unei gafe editoriale, respectiv difuzarea unei emisiuni despre Ezra Pound[xii]:

„ Păi ca să-l pună cineva, trebuia să fie cineva om de carte. Nu ṣtia nimeni în momentul ăla… câṭi oameni ṣtiau în România cine-i Ezra Pound? Sau la partid cine? Nimeni! Afară de Burtică… poate Ştefan Andrei să mai fi ṣtiut. Nu cred că Dumitru Popescu – era foarte informat, dar nu cred. Dar ăṣtia doi, Burtică ṣi Andrei ṣtiau . Ăṣtia aveau o cultură ṣi o informaṭie extraordinară!… Dar a fost toată lumea luată prin surprindere, inclusiv al doilea om din partid ṣi din stat.

Şi m-am ridicat în picioare să dau explicaṭii ṣi am dat explicaṭia că în toată lumea, ca ṣi în cazul lui Goga… nu vă spun, că Burtică era un om – ṣi este, că trăieṣte! – împătimit de istorie ca orice copil de ṭăran oltean, în Oltenia sunt multe, mai ales ṣi care ṣtia istorie ṣi care pentru el Goga era poet naṭional, chit că a fost colaborator al legionarilor, în politică ṣi nu trecea nimeni în sufletul lui Burtică peste Goga – ṣi am explicat foarte clar ca să înṭeleagă, într-o liniṣte de mormânt ṣi eu gâtuit. Mă oprisem din fumat ṣi în momentul ăla am fumat un pachet până s-a teminat ṣi intervenṭia mea. Şi n-aveam voie să mai fumez. Şi am explicat tot. S-a închis discuṭia, a doua zi Gloter a fost destituit ṣi trimis simplu redactor la Direcṭia Politică Informativă la Radio. Şi s-a întors în Televiziune după revoluṭie, aṭi înṭeles?… Ne-am ṣi împăcat după aia. A fost o lovitură sub centură pe care nu mi-a dat-o nimeni în halul ăsta”[xiii].

După cum afirmă Dinu Săraru, disputa dintre cei doi a fost din pricina unei sensibilități etnice, întrucât Eugen Preda era de origine evreiască și exista o politică națională împotriva fascismului, dat fiind faptul că principalul inamic al regimului comunist a fost fascismul[xiv]. O altă problemă pe care o putem ridica din  interviu este colaborarea cu instituțiile de forță din România, respectiv Securitatea, întrucât radio-ul era de interes pentru regimul comunist. Conform decretului nr. 302 din 15 septembrie 1971, privind funcționarea Radioteleviziunii, radioul era considerat:

„organ de partid şi de stat, înfăptuieşte politica partidului şi statului în domeniul programelor de radio şi televiziune, contribuind în mod activ la educarea comunista, patriotica, a întregului nostru popor, la faurirea trasaturilor înaintate, revoluţionare, ale omului nou, la mobilizarea maselor în realizarea programului elaborat de Partidul Comunist Roman pentru faurirea societăţii socialiste multilateral dezvoltate, la informarea larga a opiniei publice asupra evenimentelor interne şi externe”[xv].

Având în vedere importanța care reiese din această lege, persoanele care lucrau în instituție puteau colabora cu organele de securitate sau chiar făceau parte din ele. Existau și cazuri care nu făceau parte din Securitate, dar erau înregimentate în rândurile partidului. În cazul directorilor sau persoanelor aflate la conducere în cercul conducerii, colaborarea cu securitatea era de preferat, însă era obligatorie înscrierea în  partid. În cazul lui Eugen Preda, înscrierea în partid a avut loc în 1946, dar pregătirea profesională și calitatea umană a acestuia au făcut diferența între un simplu activist de partid și un profesionist. În sprijinul acestor afirmații, o altă relatare din vremea activității lui Preda, a angajatului SRR, Milan Petrovici, aduce noi amănunte:

„Făceam şi interviuri foarte mult. Eu, după ce s-a înfiinţat emisiunea de limba rusă, eu am colaborat foarte mult şi la rusă. Şi mă foloseam când sunt evenimente internaţionale, conferinţe, care au fost atuncea, engleză, franceză, rusă, nu ştiu ce, eu mergeam şi pe rusă şi pe sârbă. Interviuri făceam foarte multe, interviuri şi am căpătat o experienţă extraordinară şi vă pot spune o experienţă foarte interesantă legată de oamenii care-i acuma. R.E.P.S.-ul, să-mi permiteţi să revin, era una dintre cele mai bune secţii din radio , oamenii, cu tot riscul spun, oamenii cei mai elevaţi. De acolo au provenit nu numai  Eugen Preda, Paul Grigoriu şi alţii. De aici foarte mulţi oameni s-au dus la înfiinţarea televiziunii. Suntem mulţi care am trecut prin R.E.P.S.. Prin forţa lucrurilor, trebuie să cunoşti cel puţin o limbă străină, nu aşa, şi erau oameni şcoliţi. Şi vreau să vă povestesc, la R.E.P.S. era enorm de mult stimulată cercetarea. Noi am avut enorm de multe secţii de breaslă, sau discuţii teoretice, pe diferite domenii ale radiofoniei, cercetare chiar foarte diversificată. La un moment dat chiar, m-aţi întrebat de interviuri. Eu am fost pus să ţin un seminar despre interviu pe baza faptului că veneam cu interviuri interesante. Interviuri interesante făcea Catinca Ralea, enorm de interesante. Tipa era mă rog…Era şcolită cum s-ar zice…. O cunosc foarte bine şi regret enorm dispariţia ei. Şi eu am primit sarcina să prezint referatul despre interviuri pe baza experienţei proprii”[xvi].

Una dintre realitățile acelui moment era că nu se putea lucra la anumite departamente fără cunoașterea unei limbi străine și legături cu partidul. Exista însă, o modalitate prin care era posibilă angajarea pe anumite posturi, fără limbi străine, cu ajutorul dosarului de partid. De altfel, Eugen Preda afirma:

„În general la REPS existau oameni foarte buni, care erau traducători eminenţi. Printre colegii pe care i-am primit eu cînd am fost în Secţie se află şi actualul prorector al Universităţii din Bucureşti … Nicolescu. A fost Săndulescu, de asemenea un tînăr extrem de capabil care a plecat după aceea în SUA, cred …”[xvii].

Un alt aspect erau călătoriile în străinătate ca reporter sau atașat de presă pe lângă instituțiile importante, precum Organizația Națiunilor Unite. În 1955 și 1959, Eugen Preda pleacă reporter la Geneva[xviii], în circumstanțele politice de atunci.  La data enunțată, nu era posibilă  părăsirea României fără  fără ca serviciile speciale să știe.  După 1990, Eugen Preda va afirma în alt interviu că a făcut parte din divizia Tudor Vladimirescu, timp de doi ani[xix], unde a fost trimis drept voluntar, întrucât nu a făcut parte din A.R.L.U.S[xx]. Apartenența la această divizie presupunea un statut cu beneficii pentru viitor, precum locuri de muncă greu accesibile sau departamente din cadrul instituțiilor de stat unde la fel, era greu de accesat postul.

Eugen Preda nu s-a folosit însă de cunoștințele politice pentru a beneficia de posturi pentru care nu avea experiența  necesară să le ocupe. El a preferat să lucreze permanent la cariera din Radio România și a facut-o cu seriozitate și dedicare.  După 1989, el a preluat funcția de director general al Radioului public. Avea să se remarce și în această nouă postură, managerială. Față de activitatea administrativă, la nivel ierarhic, prima persoană care i-a făcut și o analiză a activității de director a fost Tudor Cătineanu, care a ocupat și el funcția de Președinte-Director General. Cătineanu[xxi] a afirmat:

„Pentru că… aici eu v-am spus de primul obiectiv pe care l-am avut, care a fost organigrama toată gândită ṣi refăcută, din temelii. Bineînṭeles că aveam moṣtenirea domnului  Eugen Preda, pentru că Radioul era organizat dinainte ṣi erau departamente, secṭii, nu e o problemă, deci noi am mers pe structuri care existau deja! N-am inventat lumea din nimic. Revin la obiectivul doi… Cu domnul Eugen Preda  am fost în relaṭii admirabile, chiar foarte bune. Şi într-o zi, cum aveam deja consilierii cei patru, ai mei, selectaṭi deja, dânsul a ajuns consilierul lui Gheorghe Verman, dar dânsul a rămas consilierul Radiodifuziunii până, din păcate, a plecat dintre noi. Într-o zi, că de câteva ori am stat de vorbă mai pe îndelete, ṣi, odată l-am rugat frumos să analizeze personajele care erau deja în concurs, trecuseră de concurs, dar erau deja, mă rog, ṣefii, noii ṣefi ai instituṭiei. Vă mărturisesc că mi-a făcut o descriere încât am rămas absolut uimit ṣi încântat! Deci îi cunoṣtea cu o precizie ṣi cu o fineṭe încântătoare! Mi  i-a descris pe toṭi, zic dacă îmi  puneam mintea ṣi aṣa mai departe să îi descriu ṣi eu, zic aṣa-i descriam cum i-a definit domnul Preda”[xxii].

În circumstanțele anilor 90,  în care și presa, alături de societate, se redefinea, Eugen Preda nu a fost doar un simplu director general, ci și cel care a produs tranziția instituției din organizarea tipic comunistă, la o formă occidentală. Întrucât cadrul juridic trebuia modificat, Preda s-a implicat și a fost cel care s-a ocupat de pregătirea Legii 41/1994, prin care s-a stabilit cadrul juridic al Radio România. Îi recunoaște meritele un alt angajat al Radio România, Doina Jalea[xxiii]. Ea afirmă că, fără Eugen Preda, Radio România s-ar fi dezintegrat după 1989[xxiv].  Și Tudor Cătineanu afirma:

„Este întotdeauna reconfortant să te întâlneşti în viaţă cu un om mare, iar domnul Eugen Preda a fost un astfel de om. L-am numit şi-l voi numi întotdeauna ilustrul nostru predecesor. Pe merit, pe bună dreptate, actuala Sală de conferinţe a Radiodifuziunii Române îi poartă şi îi consacră numele. De numele dânsului este legată reorganizarea Radiodifuziunii Române, după revoluţia din 1989. În acest sens, rămâne memorabilă o expresie a dânsului – „dezorganizarea haosului” – şi pe această cale şi-a pus în joc total experienţa, talentul, inteligenţa, pentru că a avut ceea ce rar se întâlneşte într-un singur om, respectiv ceea ce noi numim manager: experienţa profesională şi autoritatea fiinţei. Colaboratorii şi succesorii dânsului, mă refer la Paul Grigoriu, Doru Ionescu, Gheorghe Verman, mai tânărul Dragoş Şeuleanu, vor lăsa informaţia necesară pentru scrierea istoriei Radiodifuziunii Române, lucrare în care este deja angajat un istoric specializat pe domeniu, Eugen Denize. Acolo se va vedea contribuţia esenţială pe care a avut-o domnul Eugen Preda la restructurarea despre care vorbeam, la restructurarea grilelor de programe, la structurarea RADOR-ului, o febleţe, ca să zic aşa, a celui care cultiva ideea modernă a magistralelor informaţionale, la înfiinţarea secţiei de istorie orală şi la multe altele. Într-o expresie finală, concentrată, aş spune că domnul Eugen Preda mi-a rămas nu numai în memorie, respectiv în amintire, ci şi în fiinţă”[xxv].

Printre meritele lui Eugen Preda au fost înființarea noii agenții de presă Rador,  în cadrul Radio România și a Centrului de Istorie Orală. Pentru întreaga sa activitate, Preda e numit într-un articol „Domnul Radio” (secțiunea Istorie Orală, scris de Titus Vîjeu[xxvi]. Cert este că meritele lui Preda au fost recunoscute de colegi, care și-au manifestat respectul și după ce acesta a părăsit funcția de conducere. Un ultim portret a fost realizat de Andrei  Dimitriu[xxvii]. Acesta îl califica drept: „Memoria lui Eugen Preda, a jurnalistului de ţinută, a mentorului generos şi exigent, a omului care a slujit cu devotament, în limitele impuse de circumstanţe, principiile care guvernează radioul public de pretutindeni, rămâne un bun câştigat de instituţia noastră. Înainte de toate, cred că îi datorăm lui Eugen Preda respectul pentru adevăr, onestitatea şi civilitatea şi, lucru rar până atunci, demnitatea, pe care le-a cultivat cu pasiune şi dintr-o convingere sinceră şi pe care le-a transmis celor puţini dar autentici din cei mulţi care se revendică din şcoala Eugen Preda. Iar pentru noi toţi, cred că e bine să reţinem şi să profesăm cinstit, prin lecţia oferită de Eugen Preda, dragostea neviciată şi respectul adevărat pentru instituţia pe care o slujim, ca şi pentru ascultătorul nostru, să luptăm împotriva imposturii, cabotinismului şi slugărniciei. Eugen Preda a fost un model din toate aceste puncte de vedere”[xxviii].

După plecarea lui Eugen Preda în 1994, instituția s-a bucurat de o imagine pozitivă în continuare. El a fost apreciat  indiferent de culoarea politică a conducerii și datorită faptului că a pus bazele tranziției instituționale, dar și pentru că a menținut o relație constructivă cu mediul politic al țării. Legături politice construite înainte de 1989 au contat la nivel de dezvoltare, întrucât România a trecut printr-o perioadă dificilă de tranziție, resurse scăzute și haos politic.

 Putem afirma faptul că mandatul lui Preda a fost caracterizat prin profesionalism, legături constructive și viziune.

Interviuri cu Eugen Preda

 

În prima parte am dorit să arătăm care este părerea persoanelor care l-au cunoscut, au lucrat sau l-au succedat pe Eugen Preda la conducerea instituției de presă, ținând cont de contextul perioadei în care sunt realizate interviurile și evoluția instituțională. Alături de interviurile luate colegilor de muncă și persoanelor din conducere, în arhiva Centrului de Istorie Orală există și interviuri acordate de Eugen Preda pentru arhiva de istorie orală. De la început trebuie menționat că aceste interviuri prezintă o perspectivă subiectivă a lui Eugen Preda, din pricina faptului că el își povestește viața, din perspectivă personală. Interviurile acordate de Eugen Preda trebuie analizate din perspectiva epocii în care se derulează, pentru a putea fi înțeles cadrul general.

Interviuri acordate de Eugen Preda sunt autobiografice și prezintă evenimentele care au început cu relatări din copilărie[xxix]. Astfel, Eugen Preda spunea:

„În ianuarie 1945, cînd am împlinit vîrsta de 15 ani şi 4 luni am plecat voluntar în armată, respectiv în divizia “Tudor Vladimirescu ” şi  am făcut armată timp de doi ani de zile. După ce m-am reîntors din armată am continuat liceul. Însă în toamna anului 1945 m-am prezentat la “Vasile Alecsandri”, la Liceul “Vasile Alecsandri” din Galaţi şi am dat în particular clasa a V-a. Deci în anul şcolar ’46/’47 am intrat în clasa a VI-a de liceu şi după aceea m-am prezentat din nou pentru a-mi da în particular clasa a VII-a, pentru a reintra în anul şcolar  ’48/’49… Sau nu, ’47/’48, în clasa a VIII-a de liceu – care era si ultima – ca să fiu din nou cu colegii mei. Însă toate astea s-au făcut cu preţul sacrificării de fapt a ştiinţei de carte”[xxx].

În aceea epocă, stagiul militar era obligatoriu iar înrolarea în divizia Tudor Vladimirescu oferea un statut privilegiat în ochii regimului care se formează după 6 martie 1945. România era sub ocupație militară, iar divizia Tudor Vladimirescu reprezenta interesele Uniunii Sovietice. Această mișcare a lui Preda îl va ajuta ulterior, alături de pregătirea riguroasă pe care o primește în școală și liceu. Înainte de a susține examenul de Bacalaureat, Preda era interesat de cariera militară, întrucât armata presupunea un loc de muncă sigur și cu multe beneficii:

„Deci mi-am dat bacalaureatul în vara anului 1948, la începutul verii. Am plecat după aceea la Salva Vişeu, în calitate de comandant de brigadă şi după aceea, în toamna anului 1948 m-am înscris la școala de ofiţeri electrotehnici din Bucureşti.

În 1949 în vară m-am îmbolnăvit de plămâni şi  a trebuit să părăsesc cariera militară. Timp de şase luni de zile, cît a durat convalescenţa, respectiv din august pînă în martie, am stat întâi acasă, la Galaţi. După aceea, când părinţii mei au venit la Bucureşti, m-am mutat şi eu cu dînşii. În martie 1948, cînd s-a terminat convalescenţa, am început să umblu să-mi caut ceva de lucru … În ’50 … Între timp, trebuia să-mi rezolv şi situaţia de partid. Intrasem în PCR încă din 1946 și am constatat că mi se pierduse dosarul. M-am dus să fac scandal la Comisia de control a partidului”[xxxi].

Este de notat că epurările din P.C.R încă nu începuseră, iar statutul de membru, pregătirea și apartenența la divizia „Tudor Vladimirescu” au ajutat mulți candidați să ajungă în instituții. În 1950, Preda este încurajat să meargă la Radio România, care trecea printr-un proces de epurare și reformă la nivel intern. Pe baza decretului de organizare nr. nr. 216 din 20 mai 1949, respectiv, rectificarea nr. 216 din 20 mai 1949, Societatea Română de Radiodifuziune primește libertatea de a angaja colaboratori după procedură proprie. Derogarea îi dădea posibilitatea conducerii să:

„De a-şi alege salariaţii şi colaboratorii dintre specialiştii cei mai calificaţi în toate domeniile de activitate, precum: literati, ziarişti, tehnicieni şi orice fel de salariaţi şi colaboratori, prin derogare dela Decretul Nr. 86 din 7 Martie 1949, pentru reglementarea repartizării forţelor de muncă şi de a stabili tariful de onorarii al colaboratorilor ocazionali.”[xxxii].  Prin prezenta rectificare, s-a motivat angajarea unor persoane noi, care să genereze probleme regimului și care să poată fi pregătiți. Eugen Preda motivează acest lucru:

„N-ai vrea să te duci la Radio, că noi avem nevoie de tineri la Radio! ” Am spus : “Bine, am să mă duc ! ” și  m-am dus şi am vorbit cu Iosif Ardeleanu, care era directorul Direcţiei politice a Radiojurnalului, aşa se chema atunci. Era prin data de 13 sau 14 martie. și m-a întrebat dacă am vreo idee despre activitatea care se desfăşoară la Radio. I-am spus că n-am nici o idee, decît că ascultam şi eu Radio-ul din cînd în cînd. și mi-a explicat că au nevoie de ziarişti. și m-a întrebat în ce aş vrea să mă specializez : în politică externă sau în politică internă. Desigur că pe mine m-ar fi atras politica externă, însă aveam o mulţime de prejudecăţi şi erau vagi elemente care să-mi sugereze că ar fi o pretenţie absurdă : nu ştiam limbi străine. Nu aveam nici o experienţă în domeniul …”[xxxiii].

Prin urmare, în 1950, recrutarea s-a efectuat pe linie profesională, dar și pe dosar de partid. Prin procesele de recrutare nu au fost angajate doar persoane care promovau ideologia comunistă, ci și persoane care au adus o contribuție proprie la dezvotarea postului național de radio. Eugen Preda s-a angajat la secția internă, prima dată, întrucât nu cunoștea limbi străine la cel moment[xxxiv]. Chiar dacă a fost angajat la secția internă din martie 1950, până în mai 1950, el se transferă la secția externă iar ulterior ajunge la secția sârbă[xxxv]. În timpul transferurilor lui Preda, în radio se derula campania anti-Tito, fiind vorba despre conflictul  Uniunii Sovietici cu Iugoslavia lui Tito. Datorită dosarului bine construit, Eugen Preda a fost considerat „om de încredere”, după cum afirma și el: „Eram ceea ce se numea “un om de încredere”[xxxvi]. Dosarul avea să joace un rol decisiv și în plecarea acestuia la Geneva, în 1954 și conferința de Brandung în 1955.

Eugen Preda pune pe seama norocului aceste oportunități și invocă faptul că nu cunoștea limbi străine, ci doar a fost ajutat de dosar. După finalizarea celor două conferințe, ajunge la concluzia că trebuie să învețe bine limbi străine:

„Am ajuns la concluzia că trebuie să mă apuc să învăţ limba engleză. pentru că, cu franceza  mea chiar “de baltă , nu faci mare brînză ! Pe vremea aceea, încă se afirma în Franţa “frau-glaise ”-ul, dar conferinţele de presă erau ţinute de americani, în engleză. Ei nici nu traduceau. Ruşii ţineau conferinţe de presă şi în rusă şi în franceză. Dar principalul punct de interese reprezenta poziţia SUA. și a Chinei, care vorbea, de asemenea, în engleză. Deci am tras concluzia că trebuie să mă apuc să învăţ limba engleză”[xxxvii].

Toate experiențele pe care le-a adunat Eugen Preda la nivel internațional s-au concretizat în experință de muncă și un post de conducere în 1955. Criza ungară din 1956 produce un șoc în interiorul radioului, astfel că persoane cu funcții de conducere sunt îndepărtate din instituție. În schimb, Eugen Preda își păstrează postul, datorită statutului de persoană de încredere:

„În ’57, deci, au fost … Dona a fost sancţionat şi dat afară din Radio pentru chestiuni         mic-burgheze etc. etc. însă nu i se putea trece cu vederea că el era de fapt iniţiatorul schimbărilor. Şi că el, în fond, crescuse deja o generaţie de oameni. În momentul respectiv, eu nu mă aflam în relaţii prea bune cu el, însă cînd am auzit că a fost dat afară, m-am dus eu la el acasă. A fost schimbată şi Melita Apostol din funcţia de vicepreşedinte. Şi astfel, se pare că se încheiase un ciclu, însă niciodată nu se încheie ceva”[xxxviii].

Față de aceste episoade, Preda demonstrează o capacitate de adaptare la situațiile neprevăzute, astfel că, în 1959 este trimis reporter la Națiunile Unite și la conferința celor patru Miniștri de Externe[xxxix]. În circumstanțele retragerii trupelor sovietice cu un an înainte, politica externă a României se dezvolta cu obiectivul de a reface, treptat, relațiile cu statele din vest.  Organizația Națiunilor Unite a reprezentat cea mai bună ocazie pentru reunirea, la nivel multilateral, a tuturor statelor. În continuare, Eugen Preda are acces în anii 60, în cercul restrâns de conducere și participă, cu calitatea reporter la discuțiile conduse de Gheorghiu-Dej și Ion Gheorghe Maurer. Rămâne la R.E.P.S până în 1965 iar ulterior a fost avansat spre o funcție de conducere. Din 1969, obține funcția de Redactor-Șef la Televiziunea română, la postul Actualități.
Primăvara de la Praga l-a găsit pe Preda la Radio, după ce fusese în cursul anului și la ONU:

„În ’68, tot printr-o coincidenţă eram la sesiunea ONU , parte a doua a Sesiunii în ce priveşte ’67 cînd era Mănescu preşedinte. Și atuncea am asistat la TV la asasinarea lui Kennedy Robert. Îi am şi transmis. Îi s-a reprodus şi-n “Flacăra ” articolul cu asasinarea lui Robert Kennedy. Între timp am început să colaborez destul de activ şi la “Lumea ”. Eram în general foarte solicitat”[xl].

Aici se poate observa o auto-apreciere a lui Eugen Preda, care era mândru că era căutat de tot mai multă lume din Radio. Din momentul în care a ajuns la TVR, s-a confruntat cu veșnica problemă a regimului comunist, adică lupta pentru afirmare:

„Deci, am fost la 23 februarie 1969 , nu ştiu dacă v-am povestit cum a decurs şedinţa… A fost o şedinţă ţinută în sala de şedinţe a Radio-ului pentru că Pop Valeriu care era preşedinte şi avea Cabinetul alături şi m-am înţeles cu el ca la şedinţa asta de prezentare să vină întreaga redacţie de actualităţi. A fost o discuţie, înainte, destul de îndelungată, pînă au acceptat. Pentru că eu nu vroiam să trec la Televiziune dintr-un singur motiv : că nu prea aveam o impresie prea bună despre colectivul de-acolo”[xli].

 La TVR era o atmosferă tensionată, având în vedere și perioada 1969[xlii], însă Preda reușește să se adapteze repede noilor schimbări și pleacă la Londra. Ulterior, el călătorește cu Ceaușescu în 1971, în momentul vizitei din China. Datorită statutului pe care îl avea în radioteleviziune, acesta a fost parte din cercurile de putere. În 1972, acesta pleacă în Belgia și Luxembourg și tot din 1972 vorbim despre revenirea lui Preda în Radio, după ce a fost destituit:

„E, şi-am venit înapoi la Radio, unde am fost în situaţia unui pensionar bine plătit, că eram totuşi realizator de emisiuni. Însă, nu trebuia să fac absolut nimic ! Şi cu chiu cu vai peste un an mi s-a încredinţat o emisiune care se chema “În jurul globului ”  care după aceea a fost lichidată o dată cu crearea emisiunilor “O zi într-o oră ”.

Însă în ’73 am susţinut în decembrie teza de doctorat . Şi-am fost puţin impresionat că au venit toţi foştii mei colegi din televiziune. Mi s-a spus că niciodată nu a fost atîta asistenţă. Ulterior, s-a făcut următoarea comparaţie : că numai la tovarăşul Burtică şi la mine … Da, nu din aceleaşi motive. Am şi-acum stenograma discuţiei. Mi s-a făcut o observaţie destul de afurisită că în bibliografie l-am trecut pe “tovarăşul ” în ordine alfabetică, ceea ce putea atrage chiar respingerea”[xliii].

La mijlocul anilor 70, situația ideologică din instituții devenise problematică, având în vedere creșterea cultului personalității și degradarea continuă a regimului Ceaușescu. În ciuda acestui fapt, Preda și-a păstrat relațiile politice până după 1989 și apoi a fost ales primul director general al Radioului public după 1989.

Concluzie

 

Analiza biografică a lui Eugen Preda este imposibil de realizat fără a împărți în două categorii viața acestuia: evoluție instituțională în perioada comunistă și conducerea Radioteleviziunii după 1989. Pe baza interviurilor de istorie orală, în acest caz, obținem o imagine favorabilă și o perspectivă profesională, întrucât Eugen Preda a fost caracterizat de colegi mai mult din perspectivă profesională. Calitățile umane nu au fost descrise de persoanele intervievate și nu putem deduce strict din interviurile cu Preda, ceea ce ne conduce la concluzia că Eugen Preda a fost cunoscut doar din perspectivă profesională, iar persoanele nu au fost interesate să cultive decât o relație strict profesională. Aceasta este și perspectiva din care Eugen Preda dorește să rămână în istoria Radio România, fiind mai degrabă dornic să fie amintit ca un om de radio și nu un reporter al Televiziunii Române.

Pe viitor, o biografie dezvoltată a lui Eugen Preda va trebui să înglobeze și mărturii ale apropiaților, alături de alte documente relevante pentru a afla și informații referitoare la personalitate acestuia. La ora actuală, este dificil de analizat cum a fost personalitatea lui Preda, din moment ce toate sursele îl evaluează doar din perspectivă profesională. Acest lucru se datorează și formației profesionale din epoca respectivă, care punea accent doar pe caracterul profesional al individului și nu pe calitățile umane.

[i] Arhiva Centrului de Istorie Orală, caseta nr.224/1995, interviu acordat de Eugen Preda doamnei Mariana Conovici.

[ii]  Robert, Atkinson, Povestea Vieții: Interviul, Editura Polirom, București, 2006.

[iii] Aducem în discuție o tehnică de tratament utilizată de Sigmund Freud, prin intermediul  interviurilor  psihanalitice prin care încerca să determină problema cu care se confruntau persoanele. Acesta a subliniat că tehnica interviului aduce individul într-o situație favorabilă pentru a și elibera emoțiile și trăirile. Pentru mai multe putem citi: Sigmund, Freud, Therapy and technique, Collier, New York, 1963, pp.120-124. Pe baza cercetărilor lui Freud, Steinar Kvale concluzionează că interviurile determină indivizii să atribuie o perspectivă emoțională lucrurilor pe care le povestesc în cadrul interviurilor. Articolul poate fi citit integral aici Steinar Kvale„The Psychoanalitic  Interview as Inspiration for Qualitative Research” în  Qualitative research in psychology: Expanding perspectives in methodology and design, 2003, pp.26-28.

Sursa:https://www.psy.au.dk/fileadmin/Psykologi/Forskning/Kvalitativ_metodeudvikling/NB30/steinar_pta.pdf.

Accesat pe data de 20.08.2024.

[iv] Exprimarea corectă din epocă este „gazetar” jurnalist reprezintă un termen modern. Eugen Preda își caracteriza meseria drept „gazetărie”.

[v]  În perioada anilor 50, procesul de sovietizare începea, care nu a alternat, foarte mult, sistemul de pregătire, întrucât profesorii  care s-au adaptat, au încercat să predea materiile de bază fără ideologizarea comunistă. Exista un proces de sovietizare care însă era la început.

[vi] Cristian Popișteanu a relatat într-un interviu pentru centrul de Istorie Orală faptul că, schimbările din epocă  au generat și un entuziasm pentru tinerii ajunși în Radio, cărora li se atribuia

[vii]  Cleo Stieber, prima crainică a TVR în 1955.

[viii] Arhiva Centrului de Istorie Orală, caseta nr.843/1997, interviu acordat de Cleo Stieber lui Cristian Popișteanu.

[ix] Arhiva Centrului de Istorie Orală, caseta nr.412/1996, interviu acordat de Henri Dona doamnei Mariana Conovici.

[x] Jurnalist Radio România din anii 50.

[xi] Scenarist, scriitor, publicist, om de teatru, s-a născut la 30 ianuarie 1932, la Râmnicu Vâlcea. A intrat în presă la 13 noiembrie 1950, la Radio România. A trecut la cele veșnice pe 02.03.2024.

[xii] Poet și om de cultură care s-a născut în 1880, În Statele Unite și a decedat în Veneția, Italia, 1972.  Pound a fost colaborator direct cu regimul fascist, pentru care a scris lucrări culturale. După război a trăit într-un exil impus de societate, din pricina colaboraționismului.

[xiii] Arhiva Centrului de Istorie Orală, caseta nr.412/2015, interviu acordat de Dinu Săraru lui Octavian Silvestru.

[xiv]  Inamicul care a justificat existența în înăsprirea controlului ideologic în România a fost fascismul. Chiar dacă acest curent nu mai era prezent în România, regimul trebuia să justifice existența și controlul asupra populației. Pentru mai multe informații  referitoare la poziția partidului față de fascism pot fi consultate lucrările : Gheorghe Gheorghiu-Dej, Articole şi cuvântări 1955-1959,  Editura Politică, București, 1955 și Gh. Gheorghiu-Dej, Articole şi cuvântări 1959-1961, Editura Politică, București 1961.

[xv]  Monitorul Oficial nr. 10 din 21 ianuarie 1974, privind organizarea şi funcţionarea Radioteleviziunii Române Republicare, cap.1, alineatul 1. Sursa: https://legislatie.just.ro/public/DetaliiDocument/26518. Accesat pe data de 21.08.2024.

[xvi] Arhiva Centrului de Istorie Orală, caseta nr.765/1998, interviu acordat de Milan Petrovici lui Virgina Călin.Milan Petrovici-gazetar care a fugit din Iugoslavia lui Tito în timpul conflictului dintre Tito și Stalin. S-a refugiat în România. redactor şef al postului de Radio Iugoslavia Liberă. S-a înscris la Ștefan Gheorghiu în 1956,unde a urmat cursuri de jurnalism. În 1957 s-a angajat la Radio România, secția sârbă.

[xvii] Arhiva Centrului de Istorie Orală, caseta nr.217/1995, interviu acordat de Eugen Preda- Marianei Conovici.

[xviii]  În Geneva se afla sediul O.N.U.

[xix] Arhiva Centrului de Istorie Orală, caseta nr.217/1995, interviu acordat de Vasile Șandru lui Eugen Preda.

[xx] Acronim pentru „Asociația Română pentru strângerea Legăturilor cu Uniunea Sovietică”.

[xxi]  Tudor Cătineanu, primul președinte – director general al Societății Române de Radiodifuziune de după reînființarea instituției prin Legea nr. 41/1994.

[xxii] Arhiva Centrului de Istorie Orală, Tudor Cătineanu în dialog cu Silvia Iliescu. Interviu acordat pe data de 14.10.2015. Sursa :https://www.rador.ro/2022/04/01/prof-tudor-catineanu-am-ajuns-la-un-echilibru-intre-exigenta-si-bunavointa/. Accesat pe data de 20.08.2024.

[xxiii]  Jurnalist, director al Radio România Actualități.

[xxiv] Arhiva Centrului de Istorie Orală, Doina Jalea în dialog cu Balaci Alexandru Eduard. Interviu acordat pe data de 21.02.2024. Sursa : https://www.rador.ro/2024/02/21/pe-banda-amintirilor-amintirile-unui-realizator-radio-interviu-cu-doamna-doina-jalea/./ Accesat pe data de 21.08.2024.

[xxv]   Arhiva Radio România Actualități, serie de interviuri realizate de Dragoș Ciocîrlan despre Eugen Preda. Sursa: https://www.rador.ro/2017/07/27/portret-eugen-preda-parintele-radioului-modern/. Accesat pe data de 21.08.2024.

[xxvi] Revista Universul Radio 8-14 noiembrie 2004,pp.38-39.

[xxvii]  Președinte Director-General între 25 Noiembrie 1999 – 12 Decembrie 2001.

[xxviii] Arhiva Radio România Actualități, serie de interviuri realizate de Dragoș Ciocîrlan despre Eugen Preda. Sursa: https://www.rador.ro/2017/07/27/portret-eugen-preda-parintele-radioului-modern/. Accesat pe data de 21.08.2024.

[xxix]   29 septembrie 1929, Bacău.

[xxx] Arhiva Centrului de Istorie Orală, caseta nr.217/1995, interviu acordat de Eugen Preda- Marianei Conovici.

[xxxi]  Ibidem.

[xxxii] Buletinul Oficial nr. 34 din 28 mai 1949,  Rectificare nr. 216 din 20 mai 1949, articolul 4, litera „i”. Sursa : https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/22180. Accesat pe data de 22.08.2024.

[xxxiii] Arhiva Centrului de Istorie Orală, caseta nr.217/1995, interviu acordat de Eugen Preda- Marianei Conovici.

[xxxiv]  În acele vremuri, pregătirea lingvistică a lucrătorilor din radio se efectua în instituție, întrucât exista un deficit de vorbitori de limbi străine în toate instituțiile.

[xxxv]  Mai 1950-septembrie 1952.

[xxxvi] Arhiva Centrului de Istorie Orală, caseta nr.217/1995, interviu acordat de Eugen Preda- Marianei Conovici.

[xxxvii] Arhiva Centrului de Istorie Orală, caseta nr.217/1995, interviu acordat de Eugen Preda- Marianei Conovici

[xxxviii] Arhiva Centrului de Istorie Orală, caseta nr.218/1995, interviu acordat de Eugen Preda- Marianei Conovici

[xxxix]  Conferința a vizat discuții despre viitorul Germaniei, în contextul  divizării în două state diferite ideologic. COnferința s-a desfășurat între 13 iulie- 9 august 1959. Statele implicate au fost: Franța, Marea Britanie, Statele Unite și Uniunea Sovietică. Pentru mai multe informații, pot fi accesate documentele conferinței, precum poziții ale statelor și cuvântări aici: Foreign Relations of the United States, 1958–1960, Berlin Crisis, 1958–1959, Volume VIII, document 506.Sursă: https://history.state.gov/historicaldocuments/frus1958-60v08/d506. Accesat pe data de 22.08.2024. Conceptual, denumirea atribuită este de „diplomația destinderii”. Pentru mai multe informații, poate fi consultată lucrarea : Iulian Toader, Romania in diplomatia destinderii. Originile Conferintei pentru Securitate si Cooperare in Europa, Editura Cetatea de Scaun, Suceava, 2019. Pentru înțelegea conceptului  diplomatic de relaxare : Brian, White.“The Concept of Detente.”  În Review of International Studies 7, nr. 3, 1981, pp.165-167. Sursa:http://www.jstor.org/stable/20096917. Accesat pe data de 22.08.2024.

[xl] Arhiva Centrului de Istorie Orală, caseta nr.223/1995, interviu acordat de Eugen Preda- Marianei Conovici.

[xli] Arhiva Centrului de Istorie Orală, caseta nr.224/1995, interviu acordat de Eugen Preda- Marianei Conovici

[xlii]  Moment în care perioada de liberalizare a început să se închidă treptat iar din 1971, ideologizarea și controlul cât mai puternic al instituțiilor a fost instaurat.

[xliii] Arhiva Centrului de Istorie Orală, caseta nr.224/1995, interviu acordat de Eugen Preda- Marianei Conovici.

RADOR – Alexandru Eduard Balaci